ICCJ. Decizia nr. 5250/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5250
Dosar nr. 12748/2003
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 Bucureşti reclamanţii R.I.H. şi R.A. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, să se constate valabilitatea dreptului lor de proprietate de la naţionalizare până în prezent.
În drept au invocat dispoziţiile art. 480 C. civ. şi HG nr. 11/1996.
În motivare au arătat că imobilul a fost dobândit de bunicii lor R.I. şi R.V. conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11539 din 7 mai 1932.
În anul 1950 imobilul a fost naţionalizat pe numele bunicii R.V. în mod abuziv deoarece imobilul nu a fost folosit în scop de exploatare, în anul 1948 R.I. (bunicul) era pensionar, iar bunica era casnică, prin urmare erau exceptaţi de la naţionalizare.
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 9 ianuarie 2001 Judecătoria sector 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La termenul de judecată din data de 30 mai 2000 pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor arătând că aceştia nu au dovedit calitatea de moştenitori ai numiţilor R.I. şi R.V.
La termenul de judecată din data de 16 mai 2001 reclamanţii au depus la dosar o cerere precizatoare prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenienţi a numiţilor I.G. şi I.M., V.S. şi V.I., P.C. şi I.L.S. solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentele pe care aceştia le-au dobândit prin contracte de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996, nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997, nr.1986/23100 din 10 ianuarie 1997, nr. 31788/37538 din 2 aprilie 1997.
La data de 27 martie 2002 reclamanţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor V.I., V.S. şi I.L.S. în ceea ce priveşte revendicarea apartamentului nr. 5 respectiv a apartamentelor situate la etajul 2 al imobilului precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA în ceea ce priveşte revendicarea apartamentului situat la parterul imobilului şi a apartamentului nr. 2 de la etajul 1.
Prin cererea precizatoare din data de 11 iunie 2002 reclamanţii şi-au restrâns cererea de chemare în judecată solicitând:
1. Obligarea pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA la a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren transferat Policlinicii Corpului Diplomatic, suprafaţa de teren aferentă apartamentului nr.5 restituit reclamantului R.I.H. prin hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 200o a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 precum şi locuinţa deţinută cu contratul de închiriere nr. 34452/1983 de către chiriaşul I.I. la subsolul imobilului.
2. Obligarea intervenienţilor I.G. şi I.M. la a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr.1 de la parterul imobilului şi suprafaţa de 82,29 mp teren de sub construcţie dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie 1997 şi obligarea intervenientului P.C. la a le lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului şi suprafaţa de 40 mp teren de sub construcţie dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996.
3. Obligarea intervenienţilor V.I., V.S. şi I.L.S. de a le lăsa în deplină proprietate suprafaţa de teren de sub construcţie de 20 mp respectiv 28,47 mp dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 şi nr. 31788/37538/1997.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 26 februarie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor R.I.H. şi R.A. invocată de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
A respins ca rămase fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor V.I., V.S. şi I.L.S. în ceea ce priveşte revendicarea apartamentului nr. 5, respectiv a apartamentelor situate la etajul 2 al imobilului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA în ceea ce priveşte revendicarea apartamentului situat la parterul imobilului şi a apartamentului nr. 2 de la etajul 1.
A admis în parte cererea reclamanţilor R.I.H. şi R.A. aşa cum a fost precizată şi restrânsă.
A obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor spaţiul locativ în suprafaţă de 91,89 mp situat în demisolul (parter I) imobilul din Bucureşti, terenul liber de construcţii aferent acestuia în suprafaţă de 256 mp, terenul de sub garaj şi terenul de sub construcţia anexă identificate prin raportul de expertiză construcţii întocmit la data de 13 ianuarie 2003 de expert M.T. respectiv prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert A.N.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu intervenienţii I.G., I.M. şi P.C. privind revendicarea imobilelor ce fac obiectul contratelor de vânzare cumpărare nr. 1082/29791 din 6 decembrie 1996 şi nr. 1986/23100 din 10 ianuarie 1997.
A respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu intervenienţii V.I., V.S. şi I.L.S. privind revendicarea terenurilor menţionate în contractele de vânzare cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997 şi nr. 31788/37538/1997.
A obligat reclamanţii la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienta I.L.S. şi 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienţii V.I. şi V.S.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că în privinţa calităţii procesuale active a reclamanţilor că este demonstrată prin probele de la dosar.
Restul excepţiilor au fost respinse ca efect al precizării acţiunii făcute de reclamanţi.
Instanţa a reţinut că autorii reclamanţilor erau exceptaţi de la aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 şi a obligat pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor părţile din imobil pe care le mai au în administrare (exclusiv părţile din imobil deţinute în prezent de Policlinica Corpului Diplomatic) respectiv spaţiu locativ în suprafaţă de 91,89 mp situat la demisolul (parter I) imobilul ocupat în calitate de chiriaş de numitul I.I., terenul liber de construcţii, aferent imobilului în suprafaţă de 256 mp (suprafaţa imobilului în prezent 545 mp minus suprafaţa construită de 289 mp) terenul de sub garaj şi terenul de sub construcţia anexă identificate prin raportul de expertiză construcţii întocmit la data de 13 ianuarie 2003 de expertul M.T., respectiv prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert A.N.
Instanţa a mai reţinut că prin hotărârea nr. 3548 din 20 septembrie 2000 Consiliul General al Municipiului Bucureşti Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a restituit în proprietatea reclamantului R.I.H. spaţiul liber de la subsolul imobilului inclusiv terenul în suprafaţă totală de 5,71 mp şi apartamentul nr. 5 situat la etajul 1 al imobilului inclusiv suprafaţa de 37,79 mp teren de sub construcţie.
În baza Legii nr. 112/1995 apartamentul de la parter şi 82,29 mp teren de sub construcţie a fost cumpărat de intervenienţii I.G., I.M. (contract de vânzare cumpărare 1082/29791 din 6 decembrie 1996) iar apartamentul nr. 2 de la etajul 1, garajul şi 40 mp teren de sub construcţie a fost cumpărat de intervenientul P.C. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1986/23100 din 10 ianuarie1997.
Cu privire la aceste contracte de vânzare cumpărare instanţa a reţinut că au fost încheiate cu bună credinţă.
Apartamentele de la etajul 2 au fost vândute în baza Legii nr. 85/1992 către intervenienţii V.I., V.S. (contract de vânzare-cumpărare nr. 31789/37537 din 2 aprilie 1997) şi I.L.S. (contract de vânzare-cumpărare nr. 31788/37538/1997) terenul de sub construcţie fiind atribuit în folosinţă.
Cu privire la revendicarea terenurilor menţionate în aceste contracte de vânzare cumpărare instanţa a reţinut că nu s-a transmis cumpărătorilor şi dreptul de proprietate cu privire la aceste terenuri.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul R.I.H., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi intervenienta I.L.S.
Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că măsura naţionalizării imobilului s-a făcut nelegal, întrucât nu s-a făcut dovada exceptării de la naţionalizare a autorului reclamantului R.V.I.P., moştenitor al autorului său R.I., decedat în anul 1948 şi coproprietar la data naţionalizării prin Decretul nr. 92/1960.
Prin apelul său intervenienta I.L.S. a criticat sentinţa prin aceea că în mod greşit instanţa de fond nu i-a obligat pe reclamanţi şi la plata sumei de 970 dolari SUA reprezentând cheltuieli ce le-a efectuat cu drumul în SUA – România pentru tratament şi pe care a fost obligată să-l întrerupă pentru completarea dosarului în acest proces.
Prin apelul formulat de reclamantul R.I.H. se susţine că hotărârea instanţei de fond este parţial netemeinică şi nelegală motiv pentru care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei iar pe fond să-i fie restituită şi camera ocupată de chiriaşa B.I., să-i fie restituită şi construcţia anexă aflată pe terenul restituit, să fie admis capătul de cerere privind revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter şi nr.2 de la etajul 1 înstrăinate către foştii chiriaşi I.G., I.M.M. pe de o parte şi P.C. pe de altă parte.
Referitor la calitatea sa procesuală activă reclamantul precizează că la data de 3 decembrie 2002 între el şi reclamanta R.A. a intervenit un contract de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3387 de către BNP E. Bucureşti şi de aceea R.A. nu a formulat apel, iar la data de 2 martie 2003 R.A. a decedat.
Prin Decizia civilă nr. 439 din 21 octombrie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi intervenienta I.L.S. A admis apelul formulat de reclamantul R.I.H. i şi a obligat pârâţii Municipiul Bucureşti şi SC H.N. SA să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie camera de la etajul 1 a imobilului din strada Bucureşti în suprafaţă de 3,80/2,65 mp. AQ obligat pe interveneinţii I.G., I.M.M. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din Bucureşti alcătuit din hol, 2 camere, baie, cameră, bucătărie, cameră, culoar, debara terasă, 3 boxe la pivniţă, în suprafaţă utilă de 246,04 mp reprezentând o cotă indiviză de 39,29% din imobil precum şi cota de 82,29 mp din terenul de sub construcţie.
A obligat intervenientul P.C. să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din sector 1 alcătuit din hol, cameră, bucătărie, baie, oficiu, debara, terasă, garaj în suprafaţă utilă de 85,45 mp reprezentând o cotă indiviză de 18,90% din imobil precum şi 40 mp situat sub construcţie.
A menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că:
I. Cu privire la apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar General s-a reţinut că în conformitate cu art. II din Decretul nr. 92/1950 aşa cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1955 "nu intră în prevederile decretului de faţă şi nu pot fi naţionalizate imobilele clădite proprietatea muncitorilor şi pensionarilor proveniţi din muncitori precum şi a funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi a celorlalţi pensionari provenite din muncă".
În cauză s-a dovedit că cei doi coproprietari făceau parte dintr-o categorie socio-profesională exceptată în mod expres de la naţionalizare.
II. În ce priveşte apelul formulat de intervenienta I.L.S. instanţa a reţinut din examinarea actelor de la dosar că în mod just instanţa de fond nu a acordat cheltuieli de judecată în condiţiile în care aceasta a fost reprezentată de avocat pe tot parcursul procesului şi nu a dovedit susţinerea legată de întreruperea tratamentului pe care îl efectuaează în străinătate.
III. În ce priveşte apelul formulat de reclamantul R.I.H. instanţa a reţinut că prin cererile precizatoare depuse la 16 mai 2001 şi 11 iunie 2002 reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA şi la restituirea spaţiilor de locuit din imobilul situat în Bucureşti ce nu au fost înstrăinate.
Prin hotărârea nr. 3458 din 20 septembrie 2000 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 reclamantului i s-a restituit apartamentul nr. 5 situat la etajul 1 mai puţin camera în suprafaţă de 3,80 mp/2,65 mp situată la etajul 1 ocupată de chiriaşa B.I. şi administrată de cei doi pârâţi, omisă şi de instanţă.
Cererea referitoare la restituirea construcţiei anexate a fost respinsă cu motivarea că nu s-a cerut restituirea acestei construcţii nici prin cererea introductivă, nici prin cererile precizatoare ci doar restituirea terenului aflat sub această construcţie.
Capătul de cerere privitor la revendicarea apartamentelor nr. 1 de la parter şi nr. 2 de la etajul 1, înstrăinate de foştii chiriaşi I.G., I.M.M. cât şi de P.C. a fost admis de instanţa de apel cu motivarea că cererea dedusă judecăţii este de revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. proc. civ. prin care reclamantul a solicitat instanţei să dea prioritate titlului său ca o consecinţă a constatării că titlurile pârâţilor cumpărători emană de la un autor al cărui titlu de proprietate nu este valabil.
Acţiunea a fost introdusă la data de 2 mai 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu a renunţat la judecarea cauzei şi nu a solicitat nici suspendarea judecării pentru a putea beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs intervenienţii I.G., I.M.M. şi P.C. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
I. Intervenientul P.C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru că încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie arătând că situaţiile juridice trebuie soluţionate în mod egal pentru toţi cetăţenii în funcţie de legile în vigoare la data judecăţii.
Recurentul critică Decizia pentru că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 213/1998 arătând că imobilul face obiectul unor legi speciale de reparaţie (Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001) şi din această perspectivă acţiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă.
II. Intervenienţii I.G. şi I.M.M. îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea este criticată pentru că în mod greşit a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deoarece interpretarea logică şi sistematică a acestei legi conduce la concluzia că dispoziţiile ei sunt aplicabile şi acţiunilor în curs de judecată având ca obiect revendicarea imobilelor preluate fără titlu valabil de către stat, situaţie în care nu poate opera soluţia clasică în materie de revendicare şi anume a comparării titlurilor.
Recurenţii arată că au fost de bună credinţă la data cumpărării imobilului şi că nu au fost notificaţi de reclamant.
III. Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul pârât arată că autorii reclamantului nu se încadrau în categoriile de persoane exceptate de la aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 iar preluarea în proprietatea statului se putea face şi în numele unui singur proprietar atâta timp cât aceştia formau o familie.
Se mai arată că în cuprinsul certificatului de moştenitor după R.I. sunt menţionaţi ca moştenitori: R.V., Sfatul Popular al Comunei Băltăţeşti, regiunea Bacău şi T.V.F. şi în consecinţă trebuia respectat principiul unanimităţii în promovarea acţiunii.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor.
Părţile au depus la dosarul cauzei înscrisuri conform dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează să fie respinse pentru considerentele ce vor urma:
I. În ce priveşte recursul intervenientului P.C.:
Criticile constând în faptul că acţiunea întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi imobilul face obiectul acestei legi speciale de reparaţie şi al Legii nr. 112/1995 şi că sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi art. 6 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 213/1998 urmează a fi înlăturate.
Rezultă cu claritate din actele şi lucrările dosarului că autorii reclamanţilor erau exceptaţi de la aplicarea măsurii naţionalizării. Statul nu avea un titlu valabil care să-i permită ulterior exercitarea legală a prerogativelor dreptului de proprietate.
Reclamanţii nu au pierdut niciodată în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Dispunând de apartamentul în litigiu statul a vândut bunul altuia, iar vânzarea bunului altuia este lovită de nulitate absolută.
Acţiunea a fost înregistrată a data de 2 mai 2000 la Judecătoria sector 1 Bucureşti, iar Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001.
Aşa fiind, şi deoarece reclamantul nu a renunţat la judecarea cauzei şi nu a solicitat nici suspendarea judecăţii pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, potrivit principiului disponibilităţii, nu poate fi invocată încălcarea dispoziţiilor acestei legi şi nici nu poate fi invocată această lege în apărare de către intervenient. Cu alte cuvinte aplicarea imediată a legii în privinţa cauzelor aflate în curs de judecată se putea face numai în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Opţiunea persoanei îndreptăţite la una din procedurile prevăzute de lege se concretizează fie prin renunţarea acesteia la judecarea cauzei în revendicare fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei.
Instanţa sesizată cu o acţiune în revendicare nu va putea abdica de la temeiul juridic al acţiunii cu care a fost investită.
În altă ordine de idei buna credinţă la data încheierii contractului trebuie să fie perfectă (adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă, simpla ignoranţă sau lipsă de informare nu generează buna credinţă) de ambele părţi.
Or, Primăria Municipiului Bucureşti şi mandatarul său SC H.N. SA au deţinut fără titlu imobilul revendicat fiind evident că titlul recurentului intervenient provine de la un non dominus.
Aspectul invocat privind schimbul de locuinţă între P.C. şi fostul proprietar nu poate conduce la o altă concluzie, regimul juridic al bunului fiind acelaşi.
II. În ce priveşte recursul intervenienţilor I.G. şi I.M.M. criticile urmează să fie respinse pentru aceleaşi considerente.
III. Cu referire la recursul pârâtului Municipiul Bucureşti urmează a se constata neîntemeiată critica privind aspectul că autorii reclamantului nu se încadrau în categoriile de persoane exceptate de la aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 actele şi lucrările dosarului demonstrează aplicarea abuzivă a acestui decret.
Critica privitoare la nerespectarea principiului unanimităţii nu va fi analizată.
Art. 299 C. proc. civ. stipulează: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Dintre hotărârile judecătoreşti care pot forma obiect al recursului cum este şi cazul în speţă trebuiau menţionate hotărârile pronunţate în apel indiferent de soluţia la care s-a oprit instanţa de apel.
Or, din analiza motivului de casare se constată că recurenta formulează pentru prima dată în recurs, omisso medio critici pe care nu le-a supus cercetării şi instanţei de apel asupra cărora aceasta nu s-a putut pronunţa.
Această critică nu va fi analizată căci altfel s-ar încălca principiul non omisso medio .
Aşa fiind, recursurile urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi intervenienţii I.G., I.M.M. şi P.C. împotriva deciziei nr. 439 din 21 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5454/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5157/2003. Civil. Actiune în revendicare.... → |
|---|
