ICCJ. Decizia nr. 5157/2003. Civil. Actiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5157
Dosar nr. 2352/2003
Şedinţa publică din 14 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1884/2002, la Tribunalul Cluj, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învăţământ Cluj-Napoca a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii Învăţătorilor, că imobilele ce au aparţinut antecesoarei, respectiv cele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637 au fost trecute în proprietatea Statului Român în mod abuziv, prin efectul Decretului nr. 218/1960 şi al Decretului nr. 712/1966, să se rectifice C.F.-ul în sensul radierii intabulării în favoarea statului şi să fie întabulat dreptul său de proprietate.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este succesoarea Băncii Învăţătorilor, calitate în care este îndreptăţită să revendice imobilele ce au aparţinut acesteia.
Prin cererea de intervenţie în interes propriu, Sindicatul Liberal al Învăţământului Preuniversitar Cluj a solicitat să se constate că este succesorul în drepturi al Băncii Învăţătorilor, iar imobilele înscrise în C.F. Cluj, nr. top 637, au trecut abuziv în proprietatea Statului Român, să se radiere dreptul de proprietate al statului şi să se întabuleze în C.F. dreptul său de proprietate astfel dobândit.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie.
În interesul pârâtului a intervenit SC A.T.S. SRL Cluj-Napoca solicitând respingerea acţiunii şi a cererii de intervenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 681 din 13 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea reclamantei C.A.R. Învăţământ Cluj-Napoca şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că imobilul înscris în C.F. Cluj, nr. top. 637, de sub A+I, este proprietatea Statului Român în administrarea municipiului Cluj-Napoca cu titlu de lege (Decret nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966). În foaia B a acestei Cărţi Funciare s-a evidenţiat că nu apare înscris dreptul de proprietate al Băncii Învăţătorilor iar, sub B2 este notată anunţarea intenţiei Băncii Învăţătorilor de a promova proces împotriva proprietarului de sub B1 „Steaua României" SA, notare radiată în baza încheierii nr. 6934/1942.
S-a mai reţinut că promovarea unei acţiuni în revendicare nu se poate întemeia pe o simplă notare în cartea funciară, notare ce nu conferă legitimare procesuală activă.
Faţă de această situaţie s-a considerat a fi de prisos să se analizeze dacă reclamanta sau intervenientul au calitate de succesori ai Băncii Învăţătorilor, precum şi lămurirea dacă Decretul 219/1968 şi Decretul 168/1970 sunt constituţionale, aceste acte normative neavând nici o legătură cu cauza.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul C.A.R. Învăţământ Cluj-Napoca şi intervenientul Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj.
Prin apelul declarat de reclamantă s-a criticat hotărârea instanţei de fond deoarece nu a analizat fondul dreptului pretins, susţinând că Banca Învăţătorilor a fost naţionalizată ca instituţie financiară dar imobilele aflate în proprietatea sa au trecut în proprietatea statului român numai prin efectul Decretelor 218/1960 şi nr. 712/1966. Această trecere a avut caracter abuziv la vremea promulgării acestor decrete, la data respectivă statul neposedând imobilul sub nume de proprietar.
După naţionalizarea Băncii Învăţătorilor s-a constituit Casa de Ajutor Reciproc din Învăţământ, conform Decretului nr. 358/1949, şi chiar dacă legiuitorul nu precizează a conceput C.A.R.- ul ca o succesoare a băncilor de întrajutorare a personalului dintr-un anumit sector de activitate.
C.A.R. învăţământ s-a apreciat că poate şi trebuie considerat ca un veritabil succesor în drepturile Băncii Învăţătorilor pentru că a continuat obiectul de activitate al acesteia.
În al doilea rând, s-a susţinut că poate fi făcută o paralelă între acţiunea promovată de C.A.R. Învăţământ pentru obţinere a imobilului în litigiu şi acţiunea în justiţie promovată de Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj.
Se arată, de asemenea, că Banca Învăţătorilor a fost constituită şi înregistrată ca persoană juridică la data de 18 decembrie 1921.
Cererea de intervenţie accesorie formulată de SC A.T.S. SRL Cluj se susţine că vizează numai respingerea acţiunii reclamantului, cerere ce nu putea fi admisibilă în condiţiile în care pârâta în favoarea căreia a intervenit nu a formulat nici o pretenţie pe calea unei cereri reconvenţionale.
În fine, s-a mai susţinut că instanţa de fond nu a analizat probele ce susţin acţiunea respingând-o numai pentru lipsa întabulării în C.F. a dreptului de proprietate.
Intervenientul Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj a solicitat schimbarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, precizându-şi poziţia procesuală, ca intervenient în interesul reclamantei.
De fapt, apelul său se întemeiază pe aceleaşi critici formulate de către reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta Casa de Ajutor Reciproc a Învăţământului Cluj-Napoca şi Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj împotriva sentinţei civile nr. 681 din 13 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj.
S-a reţinut că nacţiunea reclamantei a fost promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că potrivit art. 3 lit. c) din această lege, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice, proprietari ale imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparaţtorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii, ca persoană juridică, până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 –22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Reclamanta C.A.R. Învăţământ Cluj a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii Învăţătorilor, înfiinţată în anul 1922 şi desfiinţată prin efectul naţionalizării în anul 1949.
Reclamantei i-a fost acordată personalitatea juridică prin sentinţa civilă nr. 4923 din 16 aprilie 1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1924.
Potrivit statutului C.A.R., acesta este o organizaţie obştească a salariaţilor din învăţământul preuniversitar, fără scop lucrativ, cu scopul întrajutorării materiale temporare a acestora prin acordarea de împrumuturi.
Banca Învăţătorilor, societatea anonimă, a luat fiinţă prin transformarea în anul 1921 a Societăţii pe Acţiuni Z., instituit de credit şi economii. Statutul acestei persoane juridice evidenţiază că era societate pe acţiuni, înregistrată iniţial în Registrul firmelor sociale la Tribunalul Cluj, şi apoi înmatriculată la Registrul comerţului, la Camera de Comerţ şi Industrie Cluj şi a funcţionat cel puţin până în anul 1940.
Din toate aceste aspecte s-a tras concluzia că reclamanta nu poate pretinde că este succesoarea în drepturi a acestei băncii şi ca persoană de interes privat, astfel cum însăşi se defineşte, este o organizaţie obştească fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa antecesoare a sa a fost societate comercială bancară. Principiile de organizare şi funcţionare ale celor două persoane juridice sunt total diferite, aparţinând a două domenii de drept distincte (drept civil şi drept comercial).
Faptul că scopul ambelor persoane juridice a fost definiţi ca fiind „ de întrajutorare reciprocă a membrilor" nu poate duce la concluzia că reclamanta ar fi continuatoarea în drepturi a Băncii Învăţătorilor Cluj şi cu atât mai mult că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată, aşa cum se stipulează în art. 3 lit. c) din Legea 10/2001.
Decizia civilă nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a păstrat sentinţa civilă nr. 119/2001 care a admis acţiunea în revendicare a Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj invocată de apelantă nu este de natură a influenţa hotărârea în prezenta cauză deoarece jurisprundenţa nu constituie izvor de drept.
De asemenea, s-a mai reţinut că dacă primul dintre petitele acţiunii, acela în constatarea calităţii reclamantei C.A.R. Învăţământ de succesoare în drepturi a Băncii Învăţătorilor era, în principiu admisibil, cel referitor la constatarea trecerii abuzive a imobilului în proprietatea Statului Român este inadmisibil faţă de dispoziţiile Legii 10/2001.
În sensul art. 2 lit. a) din legea 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv trebuie înţeles imobilele naţionalizate prin Legea nr. 119/19948, pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi cele naţionalizate fără titlu valabil. Din economia textului art. 2 din lege, rezultă că preluarea abuzivă are în vedere atât imobilele preluate cu titlu cât şi pe cele preluate fără titlu.
Restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate în mod abuziv în favoarea persoanelor îndreptăţite se face urmând procedura specială prevăzută de această lege. După intrarea în vigoare a legii, persoanele îndreptăţite nu se pot adresa direct instanţei pentru constatarea preluării abuzive şi restituirea imobilelor, astfel cum avea posibilitatea în temeiul art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998.
Chiar dacă acest capăt de cerere ar fi fost admisibil, reclamanta nu a dovedit că pretinsa antecesoare a sa a fost proprietara imobilului revendicat.
Nici menţiunile din cererea de înmatriculare la registrul comerţului a Băncii Învăţătorilor din care rezultă sediul său nu pot fi echivalate cu o dovadă a proprietăţii.
Imobilul fiind situat în teritoriul supus sistemului de publicitate al cărţilor funciare, potrivit art. 17 şi art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi, modifica sau stinge prin efectul înscrierii în C.F., ce are caracter constitutiv de drepturi.
Din cuprinsul foii B a C.F. Cluj rezultă că până la naţionalizarea dispusă prin Legea nr. 119/1948 Banca Învăţătorilor SA Cluj nu a avut înscris vreun drept asupra imobilului, notarea de sub B2 a intenţiei de a promova proces contra „Steaua României" SA , menţiune radiată la 9.05.1942 sub B4, nu a conferit băncii dreptul de proprietate asupra imobilului.
Referitor la apelul intervenientului Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj s-a reţinut că la judecata în primă instanţă a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, pretinzând aceleaşi drepturi asupra imobilului ca şi reclamanta.
În apel intervenientul şi-a precizat poziţia procesuală ca fiind de intervenţie în interesul reclamantei, cerere ce contravine dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula cereri noi.
Împotriva deciziei civile nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj au declarat recurs în termen reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învăţământ Cluj-Napoca şi intervientul Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj.
Reclamanta Casa de Ajutor Reciproc Învăţământ Cluj-Napoca reiterează motivele din apel susţinând în continuare că în mod greşit s-a reţinut că nu este continuatoarea în drepturi a fostei Bănci a Învăţătorilor, naţionalizată ca instituţie financiară şi ale căror imobile au trecut în proprietatea statului român în mod abuziv prin Decretele nr. 218/1960 şi 712/1966.
Se mai susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare toate probele din dosar ce conduc la conturarea calităţii sale de succesoare în drepturi a băncii, ambele fiind creaţia cadrelor didactice clujene, cu obiect şi scop identic, şi că chiar dacă jurisprudenţa nu este izvor de drept starea de fapt reţinută în hotărârea invocată este o probă ce trebuia analizată chiar dacă s-ar fi ajuns la înlăturarea ei (Decizia civilă nr. 225 din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj).
Se susţine că poate fi făcută o paralelă între acţiunea promovată de C.A.R. Învăţământ şi acţiunea promovată de Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8039/1999 al Tribunalului Cluj.
Cererea de intervenţie accesorie formulată de A.T.S. SRL Cluj se pretinde că vizează numai respingerea acţiunii reclamantei-recurente faţă de împrejurarea că pârâta în favoarea căreia a intervenit nu a formulat cerere în cauză prin care să solicite valorificarea vreunui drept.
În fine, se mai susţine că instanţa a apreciat că potrivit Decretului-lege 115/1938 dovada dreptului de proprietate se putea face numai cu înscrierea în C.F. situaţie faţă de care s-a făcut o aplicare greşită a acestei legi, deoarece regimul de C.F. a fost conceput ca un sistem de publicitate pentru opozabilitatea erga omnes a drepturilor reale înscrise în colile de C.F.
Intervenientul Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj critică hotărârea recurată pentru motivul că greşit a reţinut că şi-a schimbat calitatea procesuală de intervenient, în condiţiile în care a exercitat apelul în aceeaşi calitate pe care a avut-o la instanţa de fond, iar cu privire la fondul cauzei reinterează aceleaşi motive de recurs ca cele formulate de reclamantă.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, în raport de următoarele considerente.
Aşa cum a reţinut instanţa de apel reclamanta C.A.R. Învăţământ Cluj, prin acţiunea sa în contradictoriu cu Statul Român, a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi a Băncii Învăţătorilor înfiinţată în 1922 şi desfiinţată prin naţionalizare în 1948, iar imobilele situate în Cluj-Napoca ce pretinde că au fost preluate abuziv din patrimoniul antecesoarei sale, să i se restituie în natură.
Corect s-a reţinut că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea procesuală activă în condiţiile în care nu sunt elemente care să justifice calitatea sa de succesoare în drepturi a Băncii Învăţătorilor.
Este cert că reclamanta fiinţează ca o organizaţie obştească, fără scop lucrativ, în timp ce pretinsa sa antecesoare a fost o societate bancară.
De fapt, ea nu are nici personalitate juridică desfăşurându-şi activitatea pe lângă sindicatul din învăţământ.
În plus, adevăratul proprietar al imobilului ce se pretinde că a fost preluat abuziv de la fosta Bancă a Învăţătorilor şi a cărui restituire în natură o solicită reclamanta, ca pretinsă succesoare a băncii, a fost „Steaua României" al cărui drept a fost notat în cartea funciară.
Este adevărat că în Cartea Funciară s-a notat o acţiune promovată de Banca Învăţătorilor împotriva adevăratului proprietar, notare ce a fost radiată ulterior prin încheierea civilă nr. 6934/1942. În aceste condiţii este evident că reclamanta-recurentă nu a făcut dovada calităţii sale de proprietar dar nici măcar a antecesoarei sale, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea recurată.
Este la fel de adevărat că imobilul în litigiu fiind situat în teritoriul supus sistemului de publicitate al cărţilor funciare, în conformitate cu cerinţele art. 17 şi art. 18 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra lui se puteau dobândi, modifica sau stinge numai prin înscrierea în cartea funciară, înscrierea ce avea caracter constitutiv de drepturi nedovedindu-se înscrierea unui astfel de drept referitor la Banca Învăţătorilor, în cartea funciară fiind înscris numai dreptul de proprietate pentru „Steaua României" SA.
În ceea ce priveşte recursul intervenientului Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj se reţine că în faţa instanţei de fond acesta a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a pretins aceleaşi drepturi asupra imobilului din litigiu ca şi reclamanta.
Deşi în recurs susţine că nu şi-a schimbat calitatea procesuală se constată că prin precizarea făcută în instanţa de apel formulează intervenţie în interesul reclamantei, ceea ce înseamnă că a intervenit o schimbare în poziţia sa procesuală, contravenind dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula cereri noi în apel.
Sub acest aspect critica din recurs este nefondată.
Cu privire la celelalte critici este fără putinţă de tăgadă a se reţine un alt punct de vedere decât al instanţei de apel faţă de considerentele de mai sus.
În consecinţă, recursurile declarate de reclamantă şi intervenient în cauză urmează a fi respinse ca nefondate, menţinându-se ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta CASA DE AJUTOR RECIPROC ÎNVĂŢĂMÂNT CLUJ-NAPOCA şi intervenientul SINDICATUL LIBER AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR CLUJAN, împotriva deciziei civile nr. 17 din 14 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5250/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4733/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
