ICCJ. Decizia nr. 5268/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5268
Dosar nr. 8904/2003
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.E. şi H.S. şi a obligat pârâta Primăria municipiului Bucureşti, prin Primar General să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la dosar au fost depuse actele de vânzare-cumpărare care dovedesc că imobilul revendicat a aparţinut autorului reclamanţilor, G.A.T., precum şi faptul că nu s-a făcut dovada că reclamanta H.S. ar fi renunţat la succesiunea defunctului lor autor, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 36/1995.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 455 din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut că din probele administrate de reclamanţi nu rezultă identitatea între imobilul-teren, trecut în actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 15727/1936 şi nr. 15728/1936, situat în str. L, nr. 66 şi imobilul revendicat de aceştia, situat în str. L., nr. 38, compus din două apartamente şi teren, precum şi faptul că reclamanţii nu şi-au dovedit nici calitatea lor de unici succesori ai autorului T.G.
S-a mai reţinut că reclamanţii nu au dovedit prin probele administrate titlul lor de proprietate asupra imobilului revendicat şi faptul că imobilul nu este în totalitate în posesia pârâtei.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs reclamantul G.E., întemeindu-şi motivarea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul a criticat Decizia sub aspectul faptului că în mod nejustificat instanţa de apel nu a coroborat actele de vânzare-cumpărare depuse la dosar cu celelalte probe administrate în cauză care dovedeau că str. L., nr. 38 a purtat anterior nr. 66, 64 şi respectiv 44.
S-a mai susţinut că certificatul de calitate de succesor, precum şi declaraţia autentică dată la 23 iunie 2000 de numitul A.T., dovedesc că reclamanţii sunt unicii moştenitori ai autorului lor decedat, imobilul revendicat fiind proprietatea acestuia.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma:
Reclamanţii G.E. şi H.S. au revendicat prin acţiunea introductivă un imobil situat în Bucureşti, str. L. nr. 38, dobândit în proprietate de autorul lor comun G.A.T. prin actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 15727 din 8 mai 1936 şi nr. 15728 din 8 mai 1936.
Din actele de vânzare-cumpărare menţionate anterior se reţine că autorul reclamanţilor a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren) situat în str. L., nr. 66 (fost 64, fost 44).
Instanţa de apel a sesizat lipsa de identitate dintre imobilul revendicat în acţiunea introductivă (situat în str. L., nr. 38) şi imobilul trecut în actele de vânzare-cumpărare din anul 1936 (situat în str. L., nr. 66), apreciind că raportul de expertiză întocmit de instanţa de fond nu poate fi reţinut, chiar dacă a concluzionat în sensul identităţii între imobile, întrucât expertul a avut acces doar parţial în apartamentul ocupat de chiriaşi, nu şi în cel ocupat în prezent de proprietari conform Legii nr. 112/1995.
În mod corect instanţa de apel a sesizat această lipsă de identitate între imobilul revendicat şi cel dobândit în proprietate de autorul reclamanţilor, limitându-se însă a soluţiona cauza doar pe această simplă constatare, fără a intra în cercetarea fondului pricinii, cu alte cuvinte, fără a lămuri neconcordanţele pe care ea însăşi le-a avut în vedere.
Prin urmare, nefiind lămurită situaţia de fapt cu privire la imobilul revendicat, se impune casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca aceasta să administreze orice probe necesare identificării imobilului revendicat, inclusiv refacerea raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond sau, eventual, să dispună efectuarea unei noi expertize care să aibă în vedere toate elementele de identificare ale imobilului.
Având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantul G.E., se va casa Decizia Curţii de Apel Bucureşti şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de G.E. împotriva deciziei nr. 455/A din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5269/2003. Civil. Contestie legea nr.10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 5267/2003. Civil. Anulare casatorie. Recurs → |
|---|
