ICCJ. Decizia nr. 5332/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5332
Dosar nr. 7188/1/2003
(nr. vechi 1894/2003)
Şedinţa publică din 31 mai 2006
Asupra recursului declarat în cauza de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 129 şi respectiv 140 din 16 iulie 2001, reclamanta S.N., în nume propriu şi ca mandatară a fratelui său S.V. a solicitat Primăriei oraşului Sînnicolau Mare, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a cotelor de 0,25/6 parte fiecare din imobilul înscris în C.F. Sînnicolau Mare, nr.top.2437, casele nr. 138 şi 1893 cu teren de 745 mp, imobil ce a aparţinut bunicii lor S.S. (născută Z., căsătorită W.) şi care a fost preluat de stat.
Primăria nu a răspuns celor două notificări, astfel că, la data de 4 iunie 2002, reclamanta S.N., în nume propriu şi ca mandatară a lui S.V. a formulat o acţiune, înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7016/2002.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii oraşul Sînnicolau Mare şi M.O., să se constate că imobilul menţionat în notificări a fost preluat abuziv şi fără titlu de către stat, să se constate că succesorii proprietarei tabulare W.S. au fost S.V. (tatăl reclamantei şi al fratelui său) şi M.O. (mătuşa lor), să se constate că reclamanţii sunt succesorii tatălui lor pentru o cotă de câte 0,25/6 parte fiecare din cota de 1/6 a bunicii lor, să se dispună restituirea în natură a acestor cote, să se dispună întabularea în C.F. a dreptului lor de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
Acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca prematură, prin sentinţa nr.1030/PI din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, cu motivarea că nu s-a emis încă dispoziţia motivată, ca răspuns la notificările acestora iar reclamanţii au posibilitatea să se adreseze instanţei cu o acţiune pentru obligarea primarului să emită dispoziţia, care apoi poate fi contestată în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 30 din 7 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă. S-a reţinut legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate, precum şi inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenţii susţin că instanţele le-au încălcat dreptul liberului acces la justiţie, că au dat eficienţă culpei pârâtului constatând în neîndeplinirea obligaţiei sale legale de a emite dispoziţia motivată şi au încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care le dă dreptul reclamanţilor la acţiunea de faţă.
La data de 8 martie 2004, Primăria oraşului Sînnicolau Mare a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, la data de 3 martie 2004 s-au emis două dispoziţii, respectiv nr. 31 din 3 martie 2004 şi nr. 32 din 3 martie 2004, prin care s-a răspuns la cele două notificări ale reclamanţilor în sensul admiterii cererilor de restituire în natură a cotelor pretinse din imobilul revendicat.
Ca urmare, la data de 8 iulie 2004, reclamanţii au depus la dosar o petiţie prin care au confirmat emiterea celor două dispoziţii şi au solicitat să se constate că acţiunea lor a rămas fără obiect. Această petiţie nu cuprinde însă o declaraţie autentificată a recurenţilor reclamanţi privind renunţarea la judecată şi nici un alt element din care să rezulte că exprimă poziţia certă a acestora, astfel că instanţa de recurs nu poate lua act de conţinutul ei şi va proceda la judecarea recursului în raport de actele şi lucrările dosarului.
Recursul reclamanţilor este fondat pentru considerentele ce urmează.
Este cert că reclamanţii au notificat Primăria oraşului Sînnicolau Mare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a cotelor lor de proprietate din imobilul ce a aparţinut antecesorilor lor, imobil preluat abuziv şi fără titlu valabil de stat.
Primăria era obligată, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Lege să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire.
Lipsa răspunsului legal la notificările reclamanţilor echivalează cu un refuz de restituire, ceea ce deschide acestora accesul în justiţie. În caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii legii prin amânarea fără termen a rezolvării cererilor, încălcându-se astfel dreptul la măsuri reparatorii.
Ca urmare, soluţia de respingere a acţiunii ca prematură este nelegală.
În temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (5) şi art. 313, art. 315 C. proc. civ. se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri şi se va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.N. şi S.V. împotriva deciziei nr. 30 din 7 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, şi împotriva sentinţei nr. 1030/PI din 30 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5540/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 514/2003. Civil. LEGEA NR.10/2001. Recurs → |
|---|
