ICCJ. Decizia nr. 5333/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5333

Dosar nr. 3931/2003

Şedinţa publică din 28 septembrie 2004

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată la 18 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa reclamantul P.N.B.N. a chemat în judecată SC T. SA Pucioasa şi pe D.A. în calitate de funcţionar al primei pârâte pentru:

- anularea actului administrativ nr. 1413 din 25 octombrie 2002 emis de SC T. SA,

- recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra imobilului din oraşul Pucioasa şi restituirea lui în natură,

- obligarea celor două pârâte în solidar la despăgubiri pentru paguba ce i s-a produs.

 În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură a imobilului prin notificarea nr. 249 din 13 august 2001 trimisă prin executorul judecătoresc, Primăriei Pucioasa.

Această din urmă instituţie a trimis notificarea detentorului precar, SC T. SA Pucioasa care respinge retrocedarea invocând, fără acte, că este proprietara imobilului, urmare privatizării.

Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa civilă nr. 49 din 10 februarie 2003 a respins acţiunea împotriva primei pârâte ca nefondată şi împotriva celei de-a doua pârât pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că actul 1413 din 25 octombrie 2002 nu poate avea caracter de act administrativ, nefiind emis de organele administraţiei publice, instituţii sau regii autonome. Actul este o adresă emisă de directorul SC T. şi întocmită de avocat D.A. prin care petiţionarul, care a adresat notificarea nr. 234/2001, de revendicare a imobilului aflat în posesia pârâtei SC T., este îndrumat să se adreseze A.P.P.S .-ului, întrucât imobilul revendicat este astăzi proprietatea SC T. SA, unitate privatizată.

A fost respins şi capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului cu motivarea că „reclamantul nu a depus la dosar decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii sale de restituire în natură şi care e prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001".

În această situaţie reclamantul avea la dispoziţie calea unei acţiuni împotriva unităţii deţinătoare pentru obligarea acesteia să emită actul respectiv.

În sfârşit capătul din acţiune privind daunele a fost respins, nedovedindu-se existenţa vreunui prejudiciu.

S-a constatat că D.A. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva acestei soluţii reclamantul a formulat apel care, prin Decizia 124 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost respins ca nefondat.

Reclamantul a criticat soluţia de fond pentru că nu s-a ţinut cont de dovezile făcute în susţinerea calităţii sale de moştenitor al bunicului patern, P.I. decedat, că este proprietarul terenului, conform titlului de proprietate nr. 83811/1997 emis de Comisia judeţeană Dâmboviţa şi că s-a dat curs susţinerilor unităţii deţinătoare, deşi aceasta nu a produs dovezi că are în proprietate imobilul revendicat.

Pentru a respinge apelul Curtea de apel a considerat corectă motivarea instanţei de fond în sensul că actul atacat nu are caracter de act juridic şi nu produce efecte.

Instanţa de apel a mai reţinut că „se poate vedea prin actele dosarului că documentele pe care apelantul le-a depus nu reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate şi care să ateste calitatea de moştenitor".

A reţinut însă că pârâta SC T. SA a făcut dovada că este privatizată şi că din patrimoniul său face parte imobilul revendicat.

S-a mai reţinut că nu s-au administrat suficiente probe pentru stabilirea naturii juridice a imobilului (succesiunea proprietarilor şi calitatea acestora).

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de apel.

În esenţă recurentul a arătat că în mod nelegal i s-a respins acţiunea în revendicare într-o primă etapă (în fond) pentru că s-a îndreptat greşit împotriva SC T. SA în loc de A.P.P.S. iar într-o a doua etapă (în apel) că nu ar fi făcut dovada calităţii sale ca moştenitor şi proprietar ignorându-se în acest fel actele depuse la dosar. S-a mai arătat că hotărârea este nelegală deoarece consideră că pârâta este proprietară şi unitate comercială privatizată fără să se indice din ce documente rezultă aceste situaţii, în dosar neexistând asemenea probe.

Recurentul a mai arătat că deşi pe parcursul procesului de apel pârâta SC T. SA a depus o decizie nr. 699 din 21 mai 2003 prin care i s-a respins cererea de restituire, instanţa de apel nu face nici o referire la acest document şi nici nu a analizat această decizie care este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Deşi recurentul nu a indicat temeiul de drept, criticile sale se pot identifica în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Criticile aduse de reclamantul-recurent sunt justificate şi ca urmare recursul se va admite pentru considerentele de mai jos.

Este de remarcat în primul rând că instanţa de fond a soluţionat cauza pe cale de excepţie. Tribunalul a considerat că actul atacat (1413/2002) nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi considerat o decizie în sensul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, iar pe de altă parte că reclamantul ar fi avut o acţiune separată îndreptată împotriva unităţii care a realizat privatizarea pârâtei.

Rezolvarea dată la Curtea de apel este greşită în primul rând sub aspectul neanalizării situaţiei noi intervenite în apel, o decizie nr. 699 din 21 mai 2003 emisă de pârâtă de respingere a notificării petiţionarului, deşi este consemnat acest act atât în practicaua cât şi în considerentele deciziei Curţii, la enumerarea actelor depuse în dosarul de apel.

Unul din motivele de apel s-a referit în mod expres la inexistenţa deciziei, reclamantul fiind obligat să atace refuzul restituirii în modalitatea exprimării acestuia, aleasă de pârâtă.

În al doilea rând instanţa de apel consideră legală soluţia, respingerea acţiunii, pentru motive de fond (nedovedirea dreptului pretins, a naturii juridice a imobilului şi a calităţii de succesor a reclamantului) ignorând că instanţa de fond nu a făcut o astfel de analiză, soluţia fiind dată pe excepţie. Nici instanţa de apel nu procedează la o judecată în fond a cauzei potrivit principiilor şi regulilor procesuale cuprinse în art. 294 -298 C. proc. civ., deşi se ajunge la o asemenea concluzie pentru respingerea apelului.

Este aşadar necesar ca instanţa de apel să rejudece apelul sub aspectele arătate mai sus, motiv pentru care se va casa Decizia civilă nr. 124 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi se va trimite în acest scop dosarul aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamantul P.B.N. împotriva deciziei nr. 124 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5333/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs