ICCJ. Decizia nr. 540/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 540
Dosar nr. 1349/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2001 şi completată reclamanta C.M. a contestat Decizia nr. 63 din 16 februarie 2001 emisă de directorul Spitalului „Sf.Andrei" Galaţi, prin care a fost trecută „în cabinetul de consultaţii al secţiei din cadrul Ambulatorului de specialitate...." şi s-a anulat Decizia nr. 737/1997.
Se susţine că, prin această măsură ilegală, i s-a modificat unilateral fără consimţământul său, locul de muncă, felul muncii şi salariul.
Judecătoria Galaţi prin sentinţa civilă nr. 2638 din 2 aprilie 2001, definitivă prin Decizia civilă nr. 864 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, a anulat Decizia contestată şi a dispus „reintegrarea reclamantei în postul avut anterior", reţinând, în esenţă, că:
- nu s-a probat existenţa consimţământului reclamantei,
- a avut loc o modificare efectivă şi unilaterală a contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii, a locului de muncă şi a salariului,
- a constatat că reclamanta până la emiterea deciziei îşi exercita atribuţiile de serviciu atât în spital cât şi în policlinică, iar
- ulterior este privată de serviciul de gardă şi, deci, un salariu aferent;
- fără consimţământul salariatei a avut loc o modificare unilaterală a contractului de muncă,
- aceasta a fost pusă în imposibilitatea exercitării în continuare, a profesiei la nivelul corespunzător pregătirii profesionale şi experienţei acumulate,
- ambulatoriul nu este „o instituţie separată de spital, deoarece conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 736/1999 face parte obligatoriu din structura spitalului.
2. Contra deciziei şi sentinţei Procurorul General, pe temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, invocând următoarele:
- reclamanta, în urma promovării concursului, a fost încadrată prin dispoziţia nr. 30 din 23 noiembrie 1990 ca medic secundar în specialitatea endocrinologie la Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei" Galaţi;
- prin O.M.S. nr. 572 din 30 iunie 1997 s-a dispus înfiinţarea serviciului ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar, prin Decizia nr. 737 din 28 iulie 1997 şi nr. 776 din 15 august 1997, reclamanta a fost transferată din policlinică şi spital, fără susţinerea, în prealabil, a unui concurs;
- prin O.M.S. nr. 736 2 noiembrie 1999 a fost „abrogat expres" O.M.S. nr. 572/1997, iar, direcţia intimatei, pe această bsază, a emis Decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 şi a „restabilit încadrarea conform dispoziţiilor legale", anulând şi cele două dispoziţii – 737/1997 şi 776/1997;
- prin art. 2 alin. (1) din O.M.S. nr. 392 din 12 noiembrie 1993 dat în baza HG nr. 281/1992, se prevede că posturile vacante de medici se ocupă numai prin concurs de specialitate, confirmat prin O.M.S., după caz, „în profilul diplomei";
- conform art. 3 din O.M.S. 572/1997 s-a dispus reorganizarea ambulatoriului din spital, dar, cu respectarea condiţiilor de încadrare, adică „prin concurs". şi acord cu art. 6 din Legea nr. 146/1991 de organizare, funcţionare şi finanţare a spitalelor.
Se conchide că „trecerea contestatoarei din spital de medic de policlinică în postul de medic de spital este nelegală contravenind dispoziţiilor legale relevate, a celor din Legea nr. 30/1990 şi a O.M.S. nr. 366/1998", astfel că încadrările din 1997 sunt lovite de nulitate, iar Decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 a fost „emisă tocmai pentru reglementarea încadrării profesionale a contestatoarei".
În sfârşit, se susţine că, întrucât prin această decizie s-a confirmat contractul de muncă, în care este indicat postul de medic în policlinică nu ne aflăm în prezenţa unei modificări unilaterale a acestora.
Recursul în anulare este nefondat.
3.1. Procurorul general susţine că „hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a detereminat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată acestea sunt şi vădit netemeinice.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. procurorul general poate ataca hotărârile judecătoreşti irevocabile cu recurs în anulare pentru următoarele motive:
„Când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică".
Rezultă, neechivoc, faptul că procurorul general a invocat ambele temeiuri din textul de lege: încălcarea esenţială a legii şi vădita netemeinicie a hotărârilor atacate.
3.2. Încadrarea reclamantei şi contractul său de muncă.
Într-adevăr, în urma promovării concursului, reclamanta, prin Decizia nr. 30 din 23 noiembrie 1990 a fost încadrată ca medic secundar endocrinolog în Dispensarul Policlinicii de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei" Galaţi, pe baza O.M.S. nr. 1168/1990 şi s-a schimbat contractul de muncă la data de 10 decembrie 1990.
3.3. Reorganizarea ambulatoriului de specialitate şi modificarea contractlui de muncă al reclamantei.
Pe baza O.M.S. nr. 572 din 3 iunie 1997 s-a înfiinţat ambulatoriu de specialitate în structura spitalului iar prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 şi 776 din 15 august 1997, reclamanta a fost trecută din policlinică în spital, cu acordul acestora.
A avut loc, deci, o modificare a contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu acordul reclamantei, iar, acesta s-a executat normal, fără litigii, până la 16 februarie 2001 când s-a emis Decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii anterioare.
3.4. Ilegalitatea deciziilor atacate.
Invocarea, ca temei, a O.M.S. nr. 736/1999, dar mai ales a Legii nr. 146/1999 este evident de neprimit, în raport de art. 1 alin. (2) C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, nefiind admisă retroactivitatea legii civile.
Pe de altă parte, invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţia competentă, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003, (Codul muncii), nu poate, de asemenea, fi primită, ca şi, textul art.1 prevede că „angajarea salariaţlor în unităţile de stat" inclusiv cele bugetare se face prin concurs".
Or, în speţă, nu este în discuţie angajarea, ci „trecerea" din Policlinică în Spital, ca efect al reorganizării şi înfiinţării serviciului ambulatoriu de specialitate prin ordinul ministrului sănătăţii, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală (cu acordul părţilor) a contractului individual de muncă.
Este de neadmis, deci, ca, ulterior, printr-un alt O.M.S., să fie abrogat primul şi, pe această bază, prin Decizia atacată să se modifice unilateral contractul de muncă, asupra felului muncii, locului de muncă şi a salariului, adică elementele structurale ale raportului individual de muncă.
Rezultă, fără îndoială, că prin hotărârile atacate nu s-a produs încălcarea esenţială a legii; în recursul în anulare, de altfel, nefiind indicat textul de lege încălcat, ci, numai, un ordin al ministerului sănătăţii; cum aceste hotărâri nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 864 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 544/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 542/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
