ICCJ. Decizia nr. 534/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 534
Dosar nr. 1343/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
1.Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2001 şi completată, reclamanta L.M. a contestat Decizia nr. 59 din 16 februarie 2001 emisă de directorul Spitalului „Sf.Andrei" Galaţi, prin care a fost trecută „în cabinetul de consultaţii al secţiei din cadrul Ambulatoriului de specialitate..." şi s-a anulat Decizia nr. 737/1997.
Se susţine că, prin această măsură ilegală, i s-a modificata unilateral, fără consimţământul său, locul de muncă, felul muncii şi salariul.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa nr. 2636 din 2 aprilie 2001, a anulat Decizia contestată şi a dispus „reintegrarea reclamantei în postul avut anterior", reţinând, în esenţă, că
- nu s-a probat existenţa consimţământului reclamantei,
- a avut loc o modificare efectivă şi unilaterală a contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii, a locului de muncă şi a salariului,
- a constatat că reclamanta până la emiterea deciziei îşi exercita atribuţiile de serviciu atât în spital cât şi în policlinică, iar
- ulterior este privată de serviciul de gardă şi, deci, un salariu aferent.
Prin Decizia civilă nr. 859 din 20 martie 2002 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat recursul intimatei, adăugând alte considerente:
- nu se poate admite motivarea că prin Decizia contestată „s-a stabilit legalitatea", cât timp s-a modificat unilateral contractul de muncă, fără consimţământul salariatei,
- prin Decizia contestată a fost pusă în imposibilitatea exercitării în continuare, a profesiei la nivelul corespunzător pregătirii profesionale şi experienţei acumulate,
- ambulatoriul nu este „o instituţie separată de spital, deoarece conform Ordinului M.S. nr. 736/1999 face parte obligatoriu din structura spitalului".
2. Contra deciziei şi sentinţei Procurorul General, pe temeiul din art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare, invocând următoarele:
- reclamanta, în urma promovării concursului, a fost încadrată, prin dispoziţia nr. 243 din 3 noiembrie 1993 ca medic secundar în specialitatea neurologie la Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei" Galaţi;
- prin OMS nr. 572 din 30 iunie 1997 s-a dispus înfiinţarea serviciului ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar, prin Decizia nr. 737 din 28 iulie 1997 şi nr. 776/ din 15 august 1997, reclamanta a fost transferată din policlinică în spital, fără susţinerea, în prealabil, a unui concurs;
- prin OMS nr. 736 din 2 noiembrie 1999 a fost „abrogat expres" OMS nr. 572/1997, iar, direcţia intimatei, pe această bază, a emis Decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 şi a „restabilit încadrarea conform dispoziţiilor legale", anulând şi cele două dispoziţii – 737/1997 şi 776/1997;
- prin art. 2 alin. (1) din OMS nr. 392 din 12 decembrie 1993, dat în baza HG nr. 281/1992, se prevede că posturile vacante de medici se ocupă numai prin concurs de specialitate, confirmat prin OMS, după caz, în profilul diplomei";
- conform art. 3 din OMS nr. 572/1997 s-a dispus reorganizarea ambulatoriului din spital, dar, cu respectarea condiţiilor de încadrare, adică „prin concurs", în acord şi cu art. 6 din Legea nr. 146/1991 de organizare, funcţionare şi finanţare a spitalelor.
Se conchide că „trecerea contestatoarei din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital este nelegală contravenind dispoziţiilor legale relevate, a celor din Legea nr. 30/1990 şi a OMS nr. 366/1998", astfel că încadrările din 1997 sunt lovite de nulitate, iar Decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 a fost „emisă tocmai pentru reglementarea încadrării profesionale a contestatoarei".
În sfârşit, se mai susţine că, întrucât prin această decizie s-a confirmat contractul de muncă, în care este indicat postul de medic în policlinică nu ne aflăm în prezenţa unei modificări unilaterale a acestuia.
Recursul în anulare este nefondat.
3.1. Procurorul general susţine că „hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată acestea sunt şi vădit netemeinice" .
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. procurorul general poate ataca hotărârile judecătoreşti irevocabile cu recurs în anulare pentru următoarele motive:
„...când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică".
Rezultă, neechivoc, faptul că procurorul general a invocat ambele temeiuri din textul de lege - încălcarea esenţială a legii - vădita netemeinice a hotărârii atacate.
3.2. Încadrarea reclamantei şi contractul său de muncă
Într-adevăr, în urma promovării concursului, reclamanta, prin Decizia nr. 243 din 3 noiembrie 1993 a fost încadrată ca medic secundar neurolog în Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei", pe baza OMS nr. 392/1993.
În recursul în anulare, se invocă, inexact, existenţa şi încheierea contractului de muncă nr. 4635 din 21 noiembrie 1998, iar, „prin Decizia atacată se confirmă acest contract cu postul ocupat în Policlinică".
Pe de o parte, acest contract individual de muncă poartă nr. 4635 dar este datat 21 noiembrie 1988 şi nu 21 noiembrie 1998 cum se arată în recursul în anulare, iar, pe de altă parte, clauzele sale privesc începutul activităţii reclamantei:
- data încheierii – 21 noiembrie 1988,
- durata contractului, începând cu 21 noiembrie 1988, nedeterminată,
- funcţia – medic, în specialitatea medicină generală,
- locul de muncă – Spitalul Judeţean Galaţi,
- retribuită tarifar – 2160 lei,
- L.M.
Aşadar, acest contract nu s-a încheiat pe baza concursului pentru medic secundar în Dispensarul Policlinic şi a deciziei de încadrare nr. 243/1993, cum eronat s-a susţinut în recursul în anulare, iar Decizia atacată nu l-a confirmat, căci ea nu se referă la elementele contractului menţinut.
În realitate, dovada noului contract de muncă este făcută prin Decizia de încadrare nr. 243 din 3 noiembrie 1993, ceea ce este de necontestat de părţi, care nici nu au formulat o asemenea susţinere ca cea din recursul în anulare.
3.3. Reorganizarea amublatoriului de specialitate şi modificarea contractului de muncă al reclamantei.
Pe baza OMS nr. 572 din 3 iunie 1997 s-a înfiinţat serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 şi 776 din 15 august 1997, reclamanta a fost trecută din policlinică în spital, cu acordul acesteia.
A avut loc, deci, o nouă modificare a contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu acordul reclamantei, iar, acesta s-a executat normal timp de peste patru ani , fără litigii, până la 16 februarie 2001 când s-a emis Decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii anterioare.
3.3. Ilegalitatea deciziei atacate
Invocarea, ca temei, a OMS nr. 736/1999, dar mai ales a Legii nr. 146/1999, este evident de neprimit, în raport de art. 1 alin. (2) C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, nefiind admisă retroactivitatea legii civile.
Pe de altă parte invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţia competentă, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003, (Codul Muncii), nu poate, de asemenea, fi primită, căci, textul art. 1 prevede că „angajarea salariaţilor în unităţile de stat...inclusiv cele bugetare se face prin concurs".
Or, în speţă, nu este în discuţie angajarea, ci „trecerea" din Policlinică în Spital, ca efect al reorganizării şi înfiinţării serviciului ambulatoriu de specialitate prin ordinul ministrului sănătăţii, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală (cu acordul părţilor) a contractului individual de muncă.
Este de neadmis, deci, ca, ulterior, printr-un alt OMS, la 4 ani, să fie abrogat primul şi, pe această bază, prin Decizia atacată să se modifice unilateral contractul de muncă, asupra felului muncii, locului de muncă şi a salariului, adică elementele structurale ale raportului individual de muncă.
Rezultă, fără îndoială, că prin hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esenţială a legii, în recursul în anulare, de altfel, nefiind indicat textul de lege încălcat, ci, numai, un ordin al ministrului sănătăţii; dar, aceste hotărâri nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 859 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 535/2003. Civil. Litigiu de muncă. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 531/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
