ICCJ. Decizia nr. 543/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 543
Dosar nr. 1352/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 februarie 2001, contestatorul S.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Judeţean „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, anularea adresei nr. 1440 din 8 februarie 2001 şi a deciziei nr. 64 din 16 februarie 2001 emisă de intimat, precum şi repunerea în situaţia anterioară, susţinând că prin actele menţionate i s-au modificat unilateral, fără consimţământul său, locul de muncă, felul muncii şi salariul.
Judecătoria Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 2635 din 2 aprilie 2001, a admis în parte contestaţia; a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1440 din 8 februarie 2001 emisă de intimat, ca nefondat; a dispus anularea deciziei nr. 64 din 16 februarie 2001 emisă de acelaşi intimat şi reintegrarea contestatorului în postul avut anterior; a obligat pe intimat la plata diferenţei de drepturi salariale începând de la 12 februarie 2001 până la reintegrarea efectivă şi la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în speţă, nu s-a probat existenţa consimţământului contestatorului, având loc o modificare efectivă şi unilaterală a contractului individual de muncă prin schimbarea felului muncii, a locului de muncă şi a salariului.
Recursul declarat de intimat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Bacău, prin Decizia civilă nr. 927 din 25 martie 2002, constatând că instanţa de fond în mod corect a dispus anularea deciziei în cauză şi reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii acesteia, cu consecinţa obligării la plata diferenţei de drepturi salariale.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., arătând că trecerea contestatorului din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital, fără susţinerea unui concurs, este nelegală, întrucât contravine reglementărilor legale.
Astfel, deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 şi 776 din 15 august 1997 sunt lovite de nulitate.
În consecinţă, Decizia nr. 64 din 16 februarie 2000, prin care s-a dispus anularea deciziilor mai sus menţionate este legală, fiind emisă tocmai pentru reglementarea încadrării profesionale a contestatorului.
Recursul în anulare este nefondat.
Conform dispoziţiei nr. 98 din 15 martie 1993 şi contractului de muncă nr. 3767 din 5 aprilie 1993, contestatorul a fost încadrat în urma concursului, ca medic secundar în specialitatea chirurgie, cu locul de muncă la Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul Judeţean „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi.
În baza Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 572 din 30 iunie 1997 a fost înfiinţat serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului şi s-a stabilit că medicii specialişti vor lucra în cabinete medicale prin sistem de integrare cu spitalul, iar prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 şi 776 din 15 august 1997 contestatorul a fost trecut din policlinică în spital, cu acordul acestuia.
A avut, deci, loc o modificare a contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu acordul contestatorului, care a fost executat timp de 4 ani, fără litigii, până la data de 16 februarie 2001 când a fost emisă Decizia contestată prin care au fost anulate cele două decizii anterioare.
Decizia atacată este nelegală, deoarece invocarea ca temei a O.M.S. nr. 736/1999 şi a Legii nr. 146/1999 este de neprimit, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, privitoare la neretroactivitatea legii civile.
Pe de altă parte, invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), nu poate, de asemenea, fi primită căci art. 1 prevede că angajarea salariaţilor în unităţile de stat, inclusiv cele bugetare, se face prin concurs.
Or, în speţă, nu este în discuţie angajarea ci trecerea din policlinică în spital, ca efect al reorganizării şi înfiinţării serviciului ambulatoriu de specialitate, prin ordinul ministrului sănătăţii, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală, cu acordul părţilor, a contractului individual de muncă.
Este de neadmis, deci, ca ulterior, printr-un alt ordin al ministrului sănătăţii, după 4 ani, să fie abrogat primul şi, pe această bază, prin Decizia atacată să fie modificat unilateral contractul de muncă, în privinţa felului muncii, locului de muncă şi a salariului, adică elementele structurale ale raportului individual de muncă.
Rezultă, fără îndoială, că prin hotărârile judecătoreşti atacate nu s-a produs o încălcare esenţială a legii şi nici nu sunt vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 927 din 25 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 539/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... → |
|---|
