ICCJ. Decizia nr. 549/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 549

Dosar nr. 4150/2003

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004

 Asupra recursului în anulare de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 Prin sentinţa civilă nr. 141/D din 13 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Satu Mare a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.M. împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare, care au fost obligaţi să-i restituie sumele reţinute în procent de 7% din salariu pentru asigurări de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Casei de Asigurări OPSNAJ.

Recursurile declarate de pârâţi au fost admise, prin Decizia civilă nr. 1002/R din 13 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi a fost modificată, în parte sentinţa tribunalului, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând în esenţă că au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor art. 4, art. 6, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, din care rezultă că magistraţii nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei pentru fondul asigurăriilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, această gratuitate neechivalând însă cu scutirea de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligaţie distinctă.

Beneficiul gratuităţilor prevăzute în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condiţiile cuprinse în Legea nr. 145/1997, în al cărei art. 4 este menţionată regula generală a obligativităţii asigurării, de la care există excepţiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuţiei, prevăzute în art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute în art. 6 şi art. 55.

Cum magistraţii nu sunt menţionaţi printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii, se constată că, doar prin greşita aplicare a prevederilor legale susmenţionate a fost admisă acţiunea.

În consecinţă, recursul în anulare urmează a fi admis, conform art. 3303 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri şi a fi respinsă acţiunea, precum şi cererea de chemare în garanţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează Decizia civilă nr. 1002/R din 13 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, precum şi sentinţa civilă nr. 141/D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 549/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare