ICCJ. Decizia nr. 5557/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5557
Dosar nr. 541/2003
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC C. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, format din construcţie şi 359,30 mp teren aferent.
Ulterior, la data de 10 iunie 1999 şi respectiv la 16 ianuarie 2001 (fila 54 D 4759/2000) reclamanta şi-a completat acţiunea (fila 83 dosar fond), chemând în judecată şi pe pârâţii G.M.C., M.D. şi M.C.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 şi nr. 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC C. SA în calitate de vânzător şi pârâţii, persoane fizice, în calitate de cumpărători.
La data de 23 decembrie 2001 a decedat pârâtul G.M.C. fiind introdusă în cauză moştenitoarea acestuia (fiică) C.C.M.R., calitatea de pârâtă dobândind-o şi G.R., soţia supravieţuitoare a acestuia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 aprilie 1926, T.I. a cumpărat o parcelă de teren în suprafaţă de 359,30 mp pe care a edificat o construcţie alcătuită din subsol, parter şi etaj.
Moştenitoarea lui T.I. a fost soţia acestuia, I.A. (decedată la 12 ianuarie 1967), moştenitoarea acesteia fiind reclamanta, în calitate de nepoată de soră predecedată, conform certificatului de moştenitor nr. 215/1968.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi autoarea sa, I.A.(cunoscută şi cu prenumele T.) era exceptată de la măsura naţionalizării conform art. II din acelaşi act normativ întrucât era pensionară.
Reclamanta a mai arătat că deşi pe rolul instanţelor judecătoreşti se afla un litigiu referitor la imobil, acţiune ce a introdus-o la 17 iulie 1996 şi care a format obiectul sentinţei civile nr. 6949 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, totuşi Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatarul său SC C. SA a vândut apartamentul nr. 1 de la parter pârâtului G.M.C. şi apartamentul nr. 2 de la etajul 1 pârâtei M.D.
Mai arată că prin încheierea acestor contracte s-au încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 112/1996 care se referă numai la imobilele trecute cu titlu în proprietatea statului, or imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil.
La data de 10 iunie 1999 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu G.R. şi G.M.C. prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei şi să se constate că sunt cumpătători de bună credinţă.
Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Împotriva sentinţei de declinare au formulat apel intervenienţii, apel ce a fost respins de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 248 din 1 februarie 2000, iar prin Decizia nr. 2138 din 19 iunie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de aceştia.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 455 din 22 iunie 2001, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că „pensionarii erau exceptaţi de la naţionalizarea dar numai aceia pentru limită de vârstă şi nu pensionarii de urmaş care puteau fi succesorii categoriilor sociale prevăzute în art. I al Decretului nr. 92/1950, reclamanta nedovedind exceptarea autoarei sale de la naţionalizare".
A mai reţinut tribunalul că „autoarea reclamantei era exploatatoarea de locuinţe şi nu putea fi exceptată de la naţionalizare".
Prin Decizia nr. 389A din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa nr. 455 din 22 iunie 2001 a tribunalului în sensul că a admis acţiunea completată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 şi nr. 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC C. SA şi numiţii G.M.C., G.R., M.D. şi M.C.A. şi i-a obligat pe pârâţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 359,30 mp.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de G.M.C. şi G.R. ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că măsura naţionalizării a fost nelegală întrucât autoarea reclamantei era exceptată de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind pensionară, aşa încât, titlul statului este nul.
A mai reţinut că actele juridice de înstrăinare a apartamentelor ce alcătuiesc imobilul în litigiu preluat de stat fără titlul valabil sunt lovite de nulitate absolută, pârâţii-cumpătători nedepunând minime diligenţe pentru aflarea situaţiei juridice a imobilului pentru a verifica dacă s-a formulat cerere de restituire în natură de către adevăratul proprietar. A mai reţinut că este exclusă buna credinţă a pârâţilor şi intervenienţilor în condiţiile în care aceştia ştiau că imobilul a fost preluat de stat prin abuz.
S-a apreciat că motivarea instanţei de fond că autoarea reclamantei era exploatatoare de locuinţe la momentul naţionalizării, nu poate fi primită în condiţiile actuale, mai ales că din actele de la dosar rezultă că aceasta achita un impozit legal către stat, dacă veniturile sale erau licite, iar după anul 1945 chiriaşii aflaţi în imobil au fost impuşi de către puterea de la acea dată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primar General, pârâtele G.R. şi C.C.M.R. şi pârâtul M.C.A..
În recursul său, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, invocă prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi că în mod greşit s-a reţinut nevalabilitatea titlului statului, întrucât autoarea reclamantei nu se încadra în categoriile socio–profesionale exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950.
Mai susţine că în mod greşit s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare, şi s-a susţinut reaua credinţă a cumpărătorilor, întrucât contractele au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar aceştia au fost de bună credinţă.
Pârâtele G.R. şi C.C.M.R. au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Susţin că s-a admis cererea în revendicare pentru suprafaţa de 359,30 mp şi construcţia aferentă, deşi suprafaţa reală constatată de expertiza efectuată în cauză este de 339,6 mp. Ca atare, conform art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, instanţa nu avea cum să retrocedeze un teren trecut în proprietatea statului decât în măsura în care acesta era liber de construcţii şi neafectat de detalii de sistematizare.
Se mai susţine că instanţa a apreciat greşit că autoarea reclamantei se încadra în categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare, întrucât aceasta exploata imobilul obţinând venituri din închirierea lui, iar pensia de urmaş nu o excepta de la aplicarea măsurii de naţionalizare.
Se mai susţine că în mod greşit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de soţii G., în condiţiile în care nu s-a dovedit reaua credinţă a acestora şi a vânzătorului.
În recursul său, pârâtul M.C.A. invocă prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţine, astfel, că instanţa de apel prin Decizia nr. 389 A din 10 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei S.E. împotriva sentinţei civile nr. 748 din 22 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, deşi reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 455 din 21 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, aşa încât, în această situaţie instanţa nu s-a pronunţat cu privire la apelul reclamantei.
Mai susţine că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, nu a analizat în fapt şi în drept dacă acţiunea reclamantei este sau nu guvernată de prevederile Legii nr. 112/1995 şi respectiv ale Legii nr. 10/2001, precum şi dacă imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu sau fără titlu, pentru a ajunge la concluzia fără echivoc că acţiunea este admisibilă pe calea dreptului comun sau se aplică legea specială.
Acelaşi recurent mai susţine că instanţa a aplicat greşit legea, respectiv prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reţinând reaua sa credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Recursurile sunt nefondate doar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prealabil analizei criticilor formulate, Curtea urmează a analiza primul motiv de recurs invocat de pârâtul M.C.A. care, fiind de ordine publică, putea fi invocat din oficiu şi de către instanţă.
În dosarul nr. 4759/2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 455 din 21 iunie 2001, prin care a respins ca nefondată acţiunea reclamantei S.E.
Ulterior comunicării sentinţei, respectiv la data de 3 septembrie 2001, reclamanta formulează o cerere de completare a sentinţei menţionate, iar Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, pronunţă sentinţa nr. 748 din 22 octombrie 2001 prin care îi respinge cererea ca neîntemeiată (fila 156 dosar nr. 4759/2000). Împotriva sentinţei nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanta a formulat apel, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia nr. 389A din 10 octombrie 2002, a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, conform dispozitivului deciziei menţionate (fila 107 dosar nr.828/2002).
Deşi apelul a fost formulat împotriva sentinţei civile nr. 455 din 21 iunie 2001, iar în considerentele deciziei nr. 389A din 10 octombrie 2002 se menţionează ca făcând obiectul criticilor aceeaşi sentinţă, totuşi, prin dispozitivul deciziei menţionate se schimbă în tot sentinţa civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a tribunalului, existând aşadar neconcordanţă între dispozitiv şi considerente.
Or, contrarietatea dintre aceste două părţi ale hotărârii (considerente şi dispozitiv) echivalează cu o nemotivare asupra apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 455 din 21 iunie 2001.
Tribunalului Bucureşti aşa cum cer prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei nr. 389A din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă a III-a civilă.
Drept urmare, pentru considerentele expuse recursurile vor fi admise, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru judecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti.Cu prilejul judecăţii, vor fi avute în vedere ca apărări de fond, criticile formulate prin recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti, prin Primar General, intervenienţii C.R.C. şi G.R., precum şi de M.C.A. împotriva deciziei nr. 389/R din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5751/2003. Civil. Plângere legea nr.10/2001.... | ICCJ. Decizia nr. 5517/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
