ICCJ. Decizia nr. 5751/2003. Civil. Plângere legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5751
Dosar nr. 8961/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 7304 din 11 octombrie 2001 la Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâta RA L. SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr.52 din 5 septembrie 2001 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea, formulată în baza Legii nr.10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 175/1972, fără titlu valabil, iar pârâta care în prezent administrează imobilul, i-a respins în mod nelegal notificarea şi nici nu i-a făcut o ofertă de plata unor despăgubiri băneşti, dacă nu era posibilă restituirea în natură.
Pârâta a depus întâmpinare, arătând că titularul dreptului de proprietate este Statul Român şi în consecinţă în cauză trebuie introdus Ministerul Finanţelor Publice; de asemenea, ca urmare a încetării personalităţii juridice a pârâtei a fost introdusă în cauză RA A.P.P.S.
Prin sentinţa civilă nr. 1840 din 16 decembrie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a lV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, constatând că imobilul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 175/1972 este în prezent folosit de Ambasada Franţei şi în consecinţă reclamanta are posibilitatea obţinerii unor despăgubiri pentru imobil potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 362 din 10 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a constatat că în baza Decretului nr. 175/1972 imobilul a trecut, cu titlu, în proprietatea statului şi că persoanelor în cauză le-a fost restituită suma constituită drept avans pentru construirea imobilelor care au trecut în proprietatea statului în baza acestui decret. De asemenea, curtea a constatat că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra apartamentului întrucât contractul de construire al unei locuinţe proprietate personală nu echivalează cu titlu de proprietate.
Reclamanta P.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 362 din 10 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, susţinând, în esenţă, că în mod nelegal curtea de apel a constatat că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului în baza Decretului nr. 175/1972 deoarece ea nu se încadra în categoriile de persoane menţionate în expunerea de motive a acestui decret, întrucât apartamentul fusese achitat în întregime la data semnării contractului fără ca reclamanta să primească credit pentru construirea acestui apartament.
De asemenea, reclamanta menţionează că potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 se consideră preluate în mod abuziv orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil şi urmează să fie restituite în natură, potrivit art. 7 din aceeaşi lege.
Un alt motiv de recurs se referă la dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentului, reclamanta arătând că a achitat în întregime preţul la data semnării contractului, astfel încât acordul de voinţă al părţilor contractante s-a realizat la data plăţii preţului, iar contractul dovedeşte titlul de proprietate al reclamantei.
O altă critică a deciziei se referă la omisiunea pârâtei de a face o ofertă de acordare de despăgubiri băneşti în situaţia în care a respins cererea de restituire în natură a apartamentului.
În raport de aceste motive, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi în principal admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 52 din 5 septembrie 2001 emisă de RA L. SA, anularea deciziei, şi admiterea cererii de restituire în natură a apartamentului; în subsidiar solicită obligarea RA A.P.P.S. să emită o decizie prin care să facă o ofertă de despăgubire prin echivalent, pentru apartamentul proprietatea reclamantei.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar, în raport de motivele de recurs formulate constată că prin contractul nr. 3031 încheiat la 28 aprilie 1970, Oficiul pentru construirea de locuinţe proprietate personală din cadrul Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti s-a obligat să asigure beneficiarului P.A. construirea unei locuinţe situată în str. P., pentru preţul de 175.125 lei achitaţi integral la data contractării.
La data de 30 iunie 1971 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a apartamentului nr. 3 din str. P., între OCLPP şi reclamantă.
Ca urmare a Decretului nr. 175/1972 privind trecerea în proprietatea statului a unor imobile proprietate personală construite cu încălcarea dispoziţiilor legale s-a trecut în proprietatea statului şi imobilul situat în str. P., Bucureşti, imobil în care se afla şi apartamentul nr. 3, proprietatea reclamantei.
Astfel fiind, dreptul de proprietate al reclamantei este recunoscut, de stat, prin Decretul nr. 175/1972, privind trecerea în proprietatea statului a unor imobile proprietate personală, decret în care este menţionat şi apartamentul în litigiu. De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei a fost dovedit şi cu procesul verbal de predare-primire a locuinţei încheiat la 30 iunie 1971, ca anexă a contractului de construire 3031 încheiat la 28 aprilie 1970.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că apartamentul proprietatea reclamantei care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 175/1972 se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi în consecinţă acest motiv de recurs este fondat.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze Decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, unde urmează să fie analizate şi celelalte motive de recurs, ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei pe fond după casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea P.A. împotriva deciziei nr. 362 din 10 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii RA A.P.P.S. şi Ministerul Finanţelor Publice.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5910/2003. Civil. Decadere din drepturile... | ICCJ. Decizia nr. 5557/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
