ICCJ. Decizia nr. 5579/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5579

Dosar nr. 7410/2003

Şedinţa publică din 13 octombrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 mai 2002, reclamanţii O.A.M., ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Mureş şi Ministerul Justiţiei solicitând obligarea lor la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate pe perioada 12 aprilie 1999 – 28 martie 2001, cu aplicarea indicelui de devalorizare (stabilit de Institutul Naţional de Statistică).

În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că li s-a reţinut contribuţia de asigurări de sănătate de 7% lunar, deşi, în calitatea lor de judecători, beneficiază de asistenţă gratuită conform art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, fără obligativitatea plăţii contribuţiei la asigurările de sănătate.

La 23 septembrie 2002, Ministerul Justiţiei a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S. Mureş, solicitând ca în măsura în care se va considera acţiunea întemeiată să fie obligată chemata în garanţie să plătească în locul pârâţilor sumele reţinute de la reclamanţi.

C.A.S. Mureş a formulat la 18 octombrie 2002 cerere de chemare în garanţie a C.N.A.S., cu motivarea că între C.A.S. Mureş şi reclamanţi nu există raporturi juridice de muncă, deci nu poate fi obligată la plata sumelor pretinse.

Prin sentinţa civilă nr. 1690 din 5 decembrie 2002, Tribunalul Harghita, căruia i s-a trimis dosarul în baza art. 33 alin. (1) C. proc. civ., a admis acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă a obligat chemata în garanţie C.A.S. Mureş să restituie reclamanţilor, prin contul Tribunalului Mureş din care li s-au virat, sumele reţinute fără drept, cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate în procent de 7% din salariul brut lunar, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 la care se adaugă indicele de devalorizare în raport de cursul valutar leu/dolari SUA de la data reţinerii fiecărei sume lunare până în ziua restituirii către fiecare reclamant a sumelor prevăzute în tabelul care face parte integrantă din prezenta motivare.

S-a respins cererea C.A.S. Mureş privind chemarea în garanţie a C.N.A.S.

Recursul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins de Curtea de Apel Târgu-Mureş prin Decizia civilă nr. 359 din 20 martie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii, precum şi personalul auxiliar de specialitate, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, fără ca legea să condiţioneze acordarea asistenţei medicale gratuite de plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea acestora şi respingerea acţiunii cât şi a cererii de chemare în garanţie.

În dezvoltarea recursului în anulare se arată că, din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 şi pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă dovedesc că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul asigurării de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992, deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 înscrie obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţă în România, iar în art. 6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuţiei.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca judecătorii să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei, ar fi menţionat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de plata contribuţiei şi pe magistraţi, respectiv personalul auxiliar de specialitate, şi cum nu a făcut o atare menţiune, se deduce intenţia că şi această categorie nu poate fi scutită de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuşi în mod obligatoriu asigurării cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asiguraţii să plătească lunar o contribuţie pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din acelaşi act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 şi art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate şi anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1996.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia, copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/1 al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, de altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligaţia de contribuţie la fondul de asigurări de sănătate pentru magistraţi în Legea nr. 92/1992 deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 şi a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanţii au încheiat un contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., cunoscând astfel faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligaţia de a reţine şi vira contribuţia de sănătate prevăzută de lege.

Faţă de cele ce preced, se apreciază că recursul în anulare este fondat şi urmează a se admite, a casa hotărârile pronunţate în cauză, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii promovate de reclamanţi, cu consecinţa respingerii şi a cererilor de chemare în garanţie formulate de Ministerul Justiţiei şi de C.A.S. Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 359 R din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 1690 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează şi în fond respinge acţiunea reclamanţilor, precum şi cererile de chemare în garanţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5579/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare