ICCJ. Decizia nr. 5578/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5578

Dosar nr. 7409/2003

Şedinţa publică din 13 octombrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea precizată ulterior B.D., C.G., C.C. şi alţi 10 reclamanţi au chemat în judecată Tribunalul Bacău, Ministerul Justiţiei, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând obligarea pârâţilor la restituirea sumelor ce le-au fost reţinute în mod nelegal cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7 % din veniturile brute de natură salarială în perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu aplicarea indicelui de devalorizare a monedei naţionale de la data reţinerii acestor sume până la data plăţii integrale a acestora.

Prin întâmpinare Ministerul Justiţiei, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Tribunalului Bacău, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce-l priveşte motivat de faptul că sumele respective au fost reţinute de Tribunalul Bacău, iar pentru acesta din urmă întrucât a fost doar un intermediar între reclamanţi şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. astfel că sumele reţinute nu au intrat în bugetul tribunalului.

La rândul ei, prin întâmpinare C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a invocat lipsa calităţii procesuale pasive în raport de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 ca şi excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în baza art. 5 C. proc. civ.

De asemenea, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat cerere de chemare în garanţie a C.N.A.S.S. pentru ca în cazul în care se va admite acţiunea reclamanţilor să se dispună prin aceeaşi hotărâre, obligarea chematei în garanţie să-i restituie 25 % din suma pretinsă de reclamanţi, sumă pe care a virat-o în contul chematei în garanţie în baza art. 21 alin. (2) lit. a) din statutul Casei.

Tribunalul Neamţ, secţia civilă, sesizat cu judecarea pricinii urmare admiterii cererii de abţinere formulată de judecătorii Tribunalului Bacău, prin sentinţa civilă nr. 64/C din 14 februarie 2003 a admis acţiunea şi a obligat Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău să restituie reclamanţilor sumele precizate în dispozitiv în dreptul fiecăruia, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate reţinute din venitul brut lunar în perioada ianuarie 2000-30 martie 2001.

De asemenea, a obligat pârâţii să achite sumele reţinute lunar la valoarea reactualizată în funcţie de inflaţie, începând cu data reţinerii fiecărei sume şi până la executarea efectivă a hotărârii.

S-a respins contestaţia faţă de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în garanţie a C.N.A.S. formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. ca rămasă fără obiect.

S-au respins excepţiile lipsei calităţii de chemată în garanţie şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocate de către C.N.A.S. ca rămase fără interes.

Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 672 din 15 mai 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău împotriva sentinţei nr. 64 din 14 februarie 2003 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă.

Instanţele au reţinut în esenţă că reclamanţii ce îndeplineau funcţii de personal auxiliar de specialitate, ca subiecţi ai raportului juridic de gratuitate instituit prin dispoziţiile art. 94 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 nu pot fi obligaţi să susţină financiar serviciile din sistemul instituit prin Legea nr. 145/1997 întrucât dreptul de gratuitate acordat prin acte normative speciale ar deveni iluzoriu, iar acest drept, garantat juridic şi financiar prin dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 emisă în aplicarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 nu poate fi limitat doar la decontările ocazionale ale contravalorii unor medicamente, servicii medicale şi materiale sanitare.

Împotriva hotărârilor judecătoreşti menţionate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. pe considerentul că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1, art. 4, art. 6, art. 52 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate şi art. 6/1 din Normele comune emise la 26 mai 1999 în aplicarea HG nr. 409/1998 ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

S-a reţinut în esenţă că întrucât reclamanţii nu fac parte din categoriile de personal care, potrivit legii sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998 numai dacă fac dovada plăţii contribuţiei anuale de asigurări de sănătate.

S-a conchis că din interpretarea dispoziţiilor legale evocate coroborate cu prevederile Legii nr. 92/1992 se desprinde intenţia legiuitorului ca magistraţii şi personalul de specialitate să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi pe fond respingerea acţiunii.

Recursul în anulare este fondat.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii beneficiază, în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, această gratuitate neechivalând însă cu scutirea de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligaţie distinctă.

Beneficiul gratuităţilor prevăzute în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condiţiile cuprinse în Legea nr. 145/1997, în al cărei art. 4 este menţionată regula generală a obligativităţii asigurării, de la care există excepţiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuţiei, prevăzute în art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute în art. 6 şi art. 55.

Cum magistraţii nu sunt menţionaţi printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuţii, se constată că doar prin greşita aplicare a prevederilor legale susmenţionate a admis acţiunea tribunalul, soluţie confirmată de curtea de apel.

Faţă de cele ce preced recursul în anulare urmează a fi admis, a casa ambele hotărâri şi în fond a respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţei a C.N.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Casează Decizia nr. 672 din 15 mai 2003 a Curţii de Apel Bacău, precum şi sentinţa civilă nr. 64/C din 14 februarie 2003 a Tribunalului Neamţ şi respinge, ca nefondată acţiunea reclamanţilor L.N., Ş.M., B.D., C.G., C.C., ş.a., precum şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva C.N.A.S.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5578/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs în anulare