ICCJ. Decizia nr. 5587/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5587
Dosar nr. 2747/2003
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată C.V. a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul comunal Mihalţ, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Alba şi Ministerul de Interne pentru a fi obligaţi pârâţii să-i restituie bunurile specificate în cererea de chemare în judecată şi precizările ulterioare sau contravaloarea lor respectiv: 20.000 bucăţi cărămizi arse, 2500 buc. ţigle, 20 grinzi de 10 m lungime, 10 legături laţuri a 4 m lungime din brad, o maşină de semănat cu 19 guri, o maşină de secerat şi legat grâu, marcă germană, tractor, batoză, 40 bucăţi caferi. De asemenea, reclamantul a solicitat şi obligarea pârâţilor să-i plătească suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că prin sentinţa penală nr. 848 din 19 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, rămasă definitivă, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Ulterior, prin Decizia nr. 811 din 4 martie 1999 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale menţionate pe care a casat-o şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracţiunea pentru care fusese condamnat, înlăturând totodată şi pedeapsa complementară a confiscării averii.
A mai precizat reclamantul că deşi a depus diligenţe pe lângă organele abilitate pentru a obţine procesul-verbal de confiscare a averii acesta nu se afla în arhive şi prin urmare proba pretenţiilor sale se putea face numai cu martori.
Prin sentinţa nr. 112 din 2 februarie 2000 Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis în parte acţiunea împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Alba şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.380.000 lei reprezentând c/val. bunurilor confiscate, respectiv 20.000 bucăţi cărămizi, 2000 bucăţi ţiglă, 10 legături laţuri, 20 bucăţi grinzi şi 40 bucăţi caferi. A respins capetele de cerere formulate împotriva pârâţilor Consiliul local al comunei Mihalţ şi Ministerul de Interne.
A respins capătul de cerere privind daunele morale.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinţei nr. 112 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Alba, secţia civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 1521 din 16 aprilie 2002 a admis recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 154/A din 31 octombrie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului cu îndrumarea de a se stabili care erau „utilajele agricole" a căror restituire s-a cerut, caracteristicile acestor bunuri, faptul de a fi existat în proprietatea reclamantului şi de a fi fost confiscate şi valoarea lor. De asemenea, în ceea ce priveşte daunele morale s-a conchis că instanţa de trimitere, în măsura în care va aprecia că pentru determinarea cuantumului lor, având în vedere că reclamantul a fost condamnat pe nedrept la 7 ani de detenţie, are nevoie şi de alte probe putea să le administreze.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 328/A din 16 aprilie 2003 a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 112 din 2 februarie 2000 a Tribunalului Alba, secţia civilă, pe care a schimbat-o în parte numai sub aspectul soluţionării capetelor de cerere privind daunele morale şi c/val. uneltelor agricole şi procedând la o nouă judecată a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Alba să plătească reclamantului suma de 573.166.573 lei reprezentând c/val. uneltelor agricole confiscate cât şi 15.000.000 lei daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa a reţinut că, pentru a dovedi componenţa averii confiscate reclamantul a făcut demersuri la diferite organe ale statului dar nu a putut obţine o situaţie oficială, însă existenţa bunurilor a căror c/val. a pretins-o inclusiv a utilajelor agricole a probat-o cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Prin expertiză respectivele utilaje au fost evaluate la 573.166.573 lei sumă ce se cuvenea reclamantului alături de cea de 10.380.000 lei acordată de instanţa de fond şi care reprezintă c/val. materialelor de construcţii ca şi daunele morale de 15.000.000 lei.
În contra acestei decizii au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Alba cât şi reclamantul C.V.
În recursul său, pârâtul a susţinut în esenţă, că despăgubirile acordate reclamantului reprezentând c/val. utilajelor agricole ce se pretinde că au fost confiscate de la reclamant urmare condamnării pe nedrept, nu au fost fondate pe vreun înscris care să certifice acest aspect, în afara declaraţiei fostului preşedinte al Comitetului provizoriu al comunei Mihalţ care însă era insuficientă şi oricum viza materialele de construcţie pentru care ar fi primit şi despăgubiri.
Cu privire la daunele morale s-a susţinut că acestea nu puteau fi acordate cât timp reclamantul a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi prin urmare nu se încadra în dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Reclamantul C.V. a criticat Decizia recurată pe motiv că daunele morale au fost subevaluate în raport cu suferinţele fizice şi psihice la care a fost supus pe perioada celor 7 ani de muncă silnică, a repercursiunilor condamnării pe plan familial şi social, a valorilor morale lezate şi gradul de lezare a acestor valori. În concluzie, reclamantul a solicitat acordarea sumei de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale aşa cum a cerut şi în apel şi în mod greşit nu i s-au acordat.
Recursurile nu sunt fondate.
Este necontestat în cauză şi rezultă din probele dosarului că prin sentinţa nr. 848 din 19 octombrie 1949 Tribunalul Militar Sibiu l-a condamnat pe C.V. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi delictul de înlesnire a infracţiunilor contra liniştii publice. A fost arestat la 5 mai 1949 şi a fost pus în libertate la 2 mai 1956 la expirarea pedepsei (nr. 1342/1999).
Ulterior, prin Decizia nr. 811 din 4 martie 1999 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a casat sentinţa menţionată şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor imputate şi a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii acestuia (dos nr. 1342/1999).
În acord cu disp. art. 504 C. proc. pen. şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 10 martie 1998 reclamantul a solicitat restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate sau c/val. lor şi daune morale de 20.000.000 lei.
Cu adeverinţa nr. 230 din 1 noiembrie 1999 Direcţia Arhivelor Naţionale a judeţului Alba a comunicat reclamantului că la solicitarea de a i se transmite o copie de pe procesul verbal de confiscare a averii sale, şi procedându-se la cercetarea arhivei primăriei Mihalţ s-a constatat că nu exista respectivul document (dos. nr. 1342/1999).
În aceste condiţii, nu se poate reproşa reclamantului că nu a produs procesul verbal de preluare a bunurilor confiscate, cu atât mai mult cu cât la data condamnării sale când i-a şi fost aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, reclamantul se afla în detenţie. Astfel fiind, corect a reţinut instanţa de apel raportat şi la conţinutul declaraţiei martorilor audiaţi în cauză că reclamantul şi-a dovedit pretenţiile şi prin urmare critica formulată de Ministerul Finanţelor Publice pe acest aspect este nefondată.
Nefondată apare şi critica potrivit căreia reclamantul nu ar fi îndrituit la daune morale întrucât a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi prin urmare nu intra sub incidenţa art. 504 C. proc. pen. care dă dreptul la despăgubiri exclusiv celor achitaţi în temeiul art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen. În adevăr, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 45/1998 a statuat că textul art. 504 C. proc. pen. este constituţional numai în măsura în care include toate temeiurile de achitare prev. de art. 10 C. proc. pen. Din această perspectivă C.V. era îndrituit a pretinde şi primi daune morale.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului prin care se susţine în esenţă că daunele morale au fost subevaluate, este de subliniat faptul că, prin acţiune, acesta a solicitat suma de 20.000.000 lei cu acest titlu.
Abia cu ocazia rejudecării apelului după casare, reclamantul a cerut suma de 100.000.000 lei ca daune morale (dos. nr. 4614/2002).
Or, potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., în apel nu se pot face alte cereri noi. Se pot cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, determinarea cuantumului daunelor morale constituie un atribut exclusiv al instanţei de judecată şi deşi implică un grad de subiectivism, la fixarea lor s-a pornit de la solicitarea reclamantului din acţiune, 20.000.000 lei, urmându-se criterii de evaluare cum ar fi vătămarea produsă prin condamnarea sa pe nedrept, suferinţele fizice şi psihice suportate de acesta în detenţie şi ulterior, natura valorilor lezate, iar suma acordată de 15.000.000 lei se apropie de cea pretinsă de reclamant prin acţiune.
Astfel fiind şi recursul reclamantului apare neîntemeiat şi urmează a fi respins ca şi recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul C.V. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 328 A din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5526/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 61/2003. Civil. Drepturi salariale. Recurs... → |
|---|
