ICCJ. Decizia nr. 5676/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5676
Dosar nr. 7417/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 26 noiembrie 2001, A.L. a solicitat instanţei anularea Ordinului nr. 2663/2001 emis de Ministerul Justiţiei şi suspendarea executării acestuia, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin ordinul sus-menţionat i s-a imputat suma de 15.042.174 lei reprezentând cotă-parte din indemnizaţia pentru maternitate şi îngrijire copil, calculată la salariul majorat, după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2001 s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 2663/2001, până la soluţionarea contestaţiei.
Tribunalul Botoşani, secţia civilă, prin sentinţa nr. 115 din 5 aprilie 2002 a admis contestaţia şi a respins cererea de introducere în cauză a Tribunalului Botoşani şi a Casei Judeţene de Pensii Botoşani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit normelor legale în vigoare, indemnizaţiile pentru maternitate şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani nu sunt fixe ci se recalculează în funcţie de majorările salariale de care ar fi beneficiat asiguratul dacă ar fi fost în activitate.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs Ministerul Justiţiei, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor OUG nr. 41/2000, H.C.M. nr. 880/1965, Legii nr. 120/1997 şi OG nr. 83/2000.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 3589 din 27 noiembrie 2002, a respins ca nefondat recursul, reţinând că în cauză măsura imputării este nelegală.
Ca atare, cât timp legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizaţiei primite de persoanele care se află în concediu plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, majorarea ulterioară a salariului determină recalcularea acesteia.
În speţă, întrucât prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti a avut loc o majorare a salariului, consecinţa firească era recalcularea indemnizaţiei cuvenite contestatoarei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, măsura imputării sumei în litigiu este conformă prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965, Legea nr. 49/1992 şi Legea nr. 120/1997 şi în consecinţă, în mod nelegal instanţa a dispus anularea deciziei de imputare.
Procurorul General invocă legislaţia anterioară anului 1990 privind drepturile băneşti ale femeilor, pentru îngrijirea copiilor, precum şi norma din Decretul-lege nr. 31/1990 care reglementa o nouă formă de concediu postnatal pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, perioadă în care mamei i se acordă o indemnizaţie de concediu egală cu 65 % din salariul de bază, plătită din fondul asigurărilor sociale, decret abrogat prin Legea nr. 120/1997.
Atât indemnizaţia prevăzută de Decretul-lege nr. 31/1990, precum şi cea din art. 2 şi art. 3 al Legii nr. 120/1997, reprezintă indemnizaţii de asigurări sociale în înţelesul art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965, adică pentru interpretarea unor texte de lege din cele două legi ulterioare, din 1990 şi, respectiv, din 1997, se trimite la o hotărâre de guvern din 1965.
Se mai susţine că, aceste două legi au reglementat un nou drept cuvenit angajatelor în cadrul asigurărilor sociale de stat, având caracterul unor norme speciale, care s-au întregit cu regulile de drept comun în materia ajutoarelor materiale din asigurările sociale de stat, respectiv cele din H.C.M. nr. 880/1965, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992.
Deşi Legea nr. 120/1997 a adus unele clarificări privind baza de calcul a indemnizaţiei, în sensul că s-a prevăzut că reprezintă 85 % din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, se susţine, în continuare că ea şi-a păstrat caracterul de lege specială, astfel că prevederile sale speciale s-au completat cu cele generale cuprinse în H.C.M. nr. 880/1965 în vigoare până la 1 aprilie 2001.
În al treilea rând, se susţine că recalcularea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului ar fi fost posibilă numai dacă Legea nr. 120/1997 sau OG nr. 8/2000 ar fi prevăzut expres această posibilitate, astfel că majorarea acestor indemnizaţii, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, odată cu majorarea salariilor, nu are temei legal.
Recursul în anulare nu este fondat.
Dreptul la indemnizaţia specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani este reglementat prin Legea nr. 120/1997, potrivit căreia concediul plătit se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Textul stabileşte natura dreptului şi limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizaţiei la 85 % din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, fără a da o altă definiţie salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
Legea nr. 120/1997 nu trimite, însă, la H.C.M. nr. 880/1965 pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior şi nu se poate considera, cum eronat se susţine prin recursul în anulare, că indemnizaţia reglementată ca un drept nou, potrivit art. 2 şi art. 3 din lege, este aceeaşi ca şi cea prevăzută de art. 21 din hotărârea menţionată.
Dispoziţiile din art. 21 alin. (7) din H.C.M. nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, în caz de incapacitate temporară de muncă.
Nu poate fi primit nici argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizaţii cu baza sa de calcul, privită în dinamica majorărilor de salariu pe durata concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
În speţă, contestatoarea, pe durata acestui concediu, nu şi-a pierdut calitatea de personal al autorităţii judecătoreşti care-i conferă drepturile specifice, cum ar fi cel stabilit prin art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 120/1997, precum şi venitul salarial la care se calculează indemnizaţia, stabilit conform Legii nr. 50/1996 modificată şi completată prin OUG nr. 83/2003, care include atât salariul propriu-zis cât şi sporurile şi adaosurile cu caracter permanent.
Nici o normă specială nu interzice majorarea indemnizaţiei cuvenită personalului care se află în concediul special pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, în cazul în care au loc majorări ale salariului de bază.
Prin urmare, corect au reţinut instanţele că, indemnizaţia specială cuvenită salariatelor aflate în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani se recalculează având în vedere toate majorările de care beneficiază ceilalţi salariaţi în activitate.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 3589 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, şi sentinţei nr. 115 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5795/2003. Civil. Contestaţie decizie... | ICCJ. Decizia nr. 5571/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
