ICCJ. Decizia nr. 568/2003. Civil. LG.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 568.

Dosar nr. 21014/1/2003

Nr. vechi 12692/2003

Şedinţa publică din 9 iunie 2006

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2002, reclamanţii Ş.A., Ş.D., Ş.I., Ş.G., Ş.M., B.Ş.I., P.M. şi B.E. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti pentru a se dispune anularea dispoziţiei nr. 1030 din 7 noiembrie 2002 emisă de pârât, restituirea în natură a terenului liber, obligarea pârâţilor la emiterea unei dispoziţii care să conţină o ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură care să fie trimisă Prefectului judeţului Argeş şi stabilirea valorii terenului ce nu poate fi restituit în natură.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin dispoziţia atacată le-a fost respinsă notificarea prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 16.516 mp, situat în localitatea Piteşti, cartier Găvana III.

Motivele respingerii notificării sunt nefondate întrucât au făcut dovada că terenul solicitat a fost proprietatea antecesorului comun Ş.G., dobândit cu contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 844 din 23 ianuarie 1939 la grefa Tribunalului Argeş pentru suprafaţa totală de 3 ha şi 416 mp.

Din acest teren le-a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 10122 mp, aflată la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul CAP Bascov, pentru diferenţa de 16516 mp pe care s-au edificat blocuri, străzi şi alei de acces formulând notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 192 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Argeş, a fost admisă în parte cererea reclamanţilor, dispunându-se anularea dispoziţiei nr. 1030 din 7 noiembrie 2002 emisă de pârâtul Primarul municipiului Piteşti. Au fost obligaţi pârâţii să emită dispoziţie care să conţină o ofertă de restituire prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 16.516 mp şi să o trimită Prefectului judeţului Argeş.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că suprafaţa de 17.189 mp, fostă proprietate a antecesorului reclamanţilor, este ocupată în totalitate de blocuri de locuinţe, alei acces, reţele electrice, de gaze, de apă, canalizare, telefonice, străzi şi zone de protecţie, fiind astfel imposibilă restituirea sa în natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) Legea nr. 10/2001 dispoziţie aplicabilă în cauză, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să emită o deciziei motivată prin care să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Deoarece această ofertă nu a fost făcută reclamanţilor, în aplicarea textului de lege citat, instanţa i-a obligat pe pârâţi să emită dispoziţie care să conţină oferta de restituire prin echivalent pentru terenul solicitat.

Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei hotărâri, a fost admis ca fondat prin Decizia civilă nr. 155/A din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, prin care sentinţa atacată a fost schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă.

Instanţa de apel a arătat că, în raport de situaţia juridică a terenului solicitat, corect reţinută de prima instanţă, reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra acestuia, este reglementată de prevederile art. 8 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 18/1991în redactarea sa iniţială.

Iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Faţă de prevederile legale invocate, având în vedere că reclamanţii aveau posibilitatea de recuperare a terenului în litigiu şi potrivit Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, prevederi legale de care nu au uzat, prezenta acţiune este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut următoarele:

1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Au arătat că, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, dispoziţii nesocotite de instanţa de apel care nu a indicat formulat expres considerentele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

De asemenea, au mai arătat că instanţa a reţinut şi o greşită situaţie de fapt, neconformă realităţii, privind neexercitarea căilor puse la dispoziţie de Legea nr. 169/1997 de redobândire a terenului în litigiu, întrucât, dimpotrivă, din probele dosarului rezultă o altă situaţie, contrară celei reţinută de instanţă.

2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face, pentru terenurile preluate de stat cu titlu prin acte normative de expropriere, dacă aceste sunt libere de construcţii sau detalii de sistematizare.

Ori, terenul în litigiu nu se mai afla la data de 1 ianuarie 1990 în perimetrul CAP; astfel încât nu putea face obiectul legilor fondului funciar. Aceasta a fost preluat de stat, fără titlu, de la fosta CAP şi folosit pentru edificarea unor blocuri de locuinţe, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii fiind astfel îndreptăţiţi să beneficieze de măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de această lege.

În temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii apelului.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed.

Instanţa de apel a reţinut corect situaţia juridică a terenului în litigiu.

Este dovedit şi necontestat că autorul reclamanţilor, Ş.G. a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 4 octombrie 1925 o suprafaţă de teren de 3 ha şi 416 mp, situată în actualul cartier Găvana III din municipiul Piteşti, teren preluat de CAP Bascov.

Reclamanţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren în baza Legii nr. 18/1991 obţinând titlu de proprietate nr. 103882 din 6 aprilie 1998, însă numai pentru 10.122 mp teren situat în punctul menţionat.

Ulterior, cu cererea înregistrată sub nr. 64/1997 formulată în baza Legii nr. 169/1997 reclamanţii au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru diferenţa de teren predată comunei Bascov cu adresa nr. 21675/2000 (f.3).

Până la declanşarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, cererea reclamanţilor nu a fost soluţionată de organele abilitate prevăzute de acest act normativ.

Cât priveşte situaţia de fapt a imobilului în litigiu din procesul verbal nr. 408 din 28 iunie 2001 întocmit cu prilejul soluţionării notificării reclamanţilor, precum şi din constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, rezultă că terenul solicitat, în suprafaţă de 16.516 mp este ocupat integral de construcţii, blocuri de locuinţe, străzi alei de acces în curţi şi o parcare, staţie de autobuz.

Prin urmare, faţă de situaţia terenului solicitat, astfel cum a fost expusă mai sus şi reţinută parţial corect de instanţa de apel, se constată că hotărârea pronunţată este rezultatul aplicării şi interpretării greşite a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".

Iar potrivit pct. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 498/2003, restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este liber. De asemenea, având în vedere că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile solicitate, dar care nu au fost încă restituite rezultă că domeniul de reglementare al legii are caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar.

Dispoziţia de excepţie de la principiile şi procedurile legii de reparaţiune, prevăzută de art.8 din lege, intervine numai în cazul existenţei uneia dintre cele două ipoteze limitativ reglementate de text, şi anume: a) terenul solicitat să fie situat în extravilanul localităţii;

b) terenul al cărui regim juridic este reglementat de legile fondului funciar să fi fost solicitat în temeiul acestora şi să nu fi fost restituit (condiţie desprinsă din formularea textului art. 1 din lege).

Prin urmare, în raport cu spiritul şi finalitatea legii de reparaţiune de dispoziţiile legale invocate, în interpretarea menţionată şi consacrată şi de normele metodologice de aplicare a legii, domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 acoperă şi acele terenuri situate în intravilanul localităţilor şi care, până la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.

În cauză, se reţine că terenul solicitat este situat în intravilanul localităţii, că a fost solicitat în temeiul legilor fondului funciar şi nerestituit până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel încât pretenţiilor reclamanţilor le sunt pe deplin aplicabile prevederile acestui act normativ.

Constatând astfel că în mod greşit, rezultat al interpretării şi aplicării greşite a legii, instanţa de apel a exclus incidenţa acestui act normativ raportului juridic litigios, pe deplin aplicabil astfel cum s-a arătat mai sus şi că, urmare a acestor dispoziţii greşite nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii Ş.A., Ş.I., Ş.D., Ş.G., Ş.M., B.Ş.I., P.M. şi B.E. împotriva deciziei civile nr. 155/A din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.

Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 568/2003. Civil. LG.10/2001. Recurs