ICCJ. Decizia nr. 589/2003. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 589.
Dosar nr. 5991/2003
Şedinţa publică din 27 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul R.G. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare, solicitând obligarea la restituirea sumelor de bani încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariul lunar, cu titlul de primă pentru asigurări sociale de sănătate, pe perioada 11 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie până la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în calitate de magistrat, beneficiază de gratuitatea asistenţei medicale conform art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 92/1992, dispoziţii care, raportate la Legea nr. 145/1999, sunt norme speciale şi obligatorii care se aplică cu întâietate.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 515 din 7 octombrie 2002, a admis acţiunea, a obligat Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Justiţiei la restituirea sumelor încasate nelegal prin reţinerea procentului de 7% din salariu cu titlu de primă pentru asigurări de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflaţie până la data executării hotărârii.
De asemenea a admis cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe care a obligat-o la restituirea sumelor către Tribunalul Satu Mare.
S-a reţinut în esenţă că faţă de principiul neretroactivităţii legii civile, dispoziţiile legii speciale incidente nu au fost abrogate prin Legea nr. 145/1997 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999 prin care s-au modificat expres prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992.
Prin Decizia civilă nr. 293 din 14 martie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins recursul Ministerului Justiţiei, pentru aceleaşi considerente.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susţine, esenţial că, din dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 4 din Legea nr. 145/1997 rezultă care sunt categoriile de persoane supuse obligatoriu asigurării, după cum art. 6 al aceleiaşi legi enumeră persoanele care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei, mai departe prin art. 52 stabilindu-se obligaţia pentru persoanele asigurate, cu excepţia celor anterior menţionate, la plata unei contribuţii lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
În ce priveşte magistraţii, condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale, se stabilesc prin hotărâre de guvern, respectiv prin art. 5 din HG 409/1998, fiind apoi precizate în Normele comune din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în sensul că se beneficiază de gratuitate dacă se face dovada plăţii contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În acest sens Curtea are în primul rând în vedere că Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie 1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997 prin care s-au adus modificări substanţiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/1992.
O corectă soluţionare a litigiului este condiţionată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv de dispoziţiile Legii nr. 92/1992 în forma în care a fost republicată la 30 septembrie 1997.
Curtea reţine astfel ca fiind de necontestat că potrivit art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete urmau să beneficieze în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Conform însă art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ condiţiile de acordare a acestor facilităţi urmau a fi stabilite printr-o hotărâre de guvern.
Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia obligativitatea contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 şi art. 55 menţiona expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de această obligaţie.
Este de reţinut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistentă medicală gratuită prevăzuţi de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată.
Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziţii legale, a fost emisă HG nr. 409/1998 care menţiona expres că beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Interpretarea propusă de instanţele care au soluţionat cauza în fond şi în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.
Este de observat astfel că, anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare şi a fost modificată de două ori.
În raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat.
În acelaşi timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.
Au existat aşadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispoziţiilor celor două legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraţilor şi eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligaţia instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.
În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin HG nr. 409/1998 beneficiul gratuităţilor prevăzute de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiţionat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997.
Pe de altă parte din analiza dispoziţiilor art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare sau scutire a unor persoane de plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Acest criteriu nu operează însă nici în cazul magistraţilor şi nici în cel al personalului auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete.
Prin urmare nu există argumente pentru a se reţine ca Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.
Aşa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de cele două instanţe constituie o încălcare esenţială a prevederilor legale menţionate care atrage incidenţa în cauză a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În consecinţă Curtea urmează a admite recursul în anulare făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ. în sensul casării ambelor hotărârii atacate şi al respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de reclamant.
În raport cu soluţia dată acţiunii principale şi cu dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi 63 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 293/R din 14 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 515 din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor şi în fond respinge acţiunea reclamantului R.G. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., precum şi excepţiile formulate în cauză.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5947/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5889/2003. Civil → |
|---|
