ICCJ. Decizia nr. 5916/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE de CASAŢIE si JUSTIŢIE
Secţia CIVILĂ şi de PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5916Dosar nr. 3568/2003
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2001, reclamantul G.M. a chemat în judecată SC B.I.E. SRL solicitând ca instanţa să o oblige a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 453 mp din Bucureşti, fostă parcela 138.
În motivarea cererii, reclamantul arată că după mai multe succesiuni deschise rând pe rând, a rămas unicul moştenitor al tatălui său G.N.G., care a cumpărat terenul în litigiu prin contractul autentificat sub numărul 16489/1932 intabulat în C.F. sub nr. 5097/1940.
La 22 ianuarie 2003, reclamantul a acţionat în judecată şi municipiul Bucureşti prin Primarul Genera, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, deoarece din adresa Direcţiei Patrimoniului şi Evidenţa Proprietăţii, imobilul figura în proprietatea statului, fiind preluat de acesta fără titlu.
În cuprinsul cererii, reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea terenului preluat de stat abuziv.
Prin sentinţa nr. 1140 din 8 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului G.M. iar pe fond a respins acţiunea în revendicare formulată de acesta împotriva SC B.I.E. SRL şi a municipiului Bucureşti prin Primarul General.
În considerentele menţionatei sentinţe, instanţa a reţinut că reclamantul nu şi-a probat calitatea de proprietar al terenului revendicat, deoarece parcela 138 din actul de vânzare cumpărare al autorului său nu este una şi aceeaşi cu terenul revendicat din Bucureşti. Dimpotrivă, din adresa nr. 15009 din 6 decembrie 2001 Direcţia Impozite şi Taxe a sectorului 1 Bucureşti, reiese că terenul din strada F. care figurează în actul de vânzare cumpărare al autorului reclamantului, în suprafaţă de 430 mp, a fost transformat în parc.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2003- a respins ca nefondat apelul declarat de G.M., concluzionând că tribunalul a admis eronat excepţia lipsei legitimării procesuale active a reclamantului, motivat de faptul că acesta nu şi-a probat dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.
Aşa cum a rezultat din adresa nr. 4717 din 7 iunie 2001 a Primăriei municipiului Bucureşti, terenul revendicat figura conform evidenţelor existente la nivelul anului 1986 în proprietatea statului, iar reclamantul nu a probat retrocedarea terenului prin hotărâre judecătorească ori prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. De altfel, chiar reclamantul a precizat în acţiunea completatoare că s-a adresat Primăriei municipiului Bucureşti în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 995/2001, înregistrată sub numărul 10840 din 8 octombrie 2001, procedură care nu a fost finalizată.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamantul nu a probat că terenul revendicat, situat în strada F., Bucureşti este unul şi acelaşi cu acela din Bucureşti, deţinut în proprietate de societatea pârâtă.
În recursul declarat, împotriva deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, G.M. invocă nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
- instanţele au interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând atât natura cât şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât chiar dacă nu ar fi existat identitate între terenul revendicat şi cel deţinut de societatea pârâtă, respingerea acţiunii trebuia să se facă pentru eventuala lipsă a calităţii pasive a pârâtei şi nu pentru lipsa legitimării active, astfel încât din acest punct de vedere hotărârile atacate cuprind motive străine de natura pricinii.
- suprafeţele şi vecinătăţile terenului revendicat sunt identice cu acelea din originalul contractului de vânzare cumpărare al lui G.N.G., autentificat sub numărul 16489/1932, cu planurile iar adresa terenului menţionată în act, concordă cu modificările adreselor poştale intervenite pe parcursul anilor.
- dreptul de proprietate asupra terenului litigios nu figura în patrimoniul lui D.G., iar sentinţa nr. 134 din 22 ianuarie 1996 Judecătoriei sector 1 prin care se pretinde că acesta ar fi revendicat terenul nu-i este opozabilă reclamantului, deoarece nu se sprijină pe o pretinsă transmisiune a proprietăţii.
- Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi stranie de natura pricinii, atâta vreme cât instanţa de apel consideră că reclamantul nu şi-a probat dreptul de proprietate, raportându-se la o adresă a Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniului şi Evidenţa Proprietăţii, deşi prin completarea cererii de chemare în judecată a fost revendicat terenul şi de la Municipiului Bucureşti, care nu a probat trecerea legală a terenului în proprietatea sa.
La dosar exista suficiente acte, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 16489/1932 şi procesul verbal din 20 februarie 1948 privitor la terenul de 1344,75 mp din strada I.T., care atestă dreptul de proprietate al autorilor reclamantului şi al acestuia din urmă asupra terenului revendicat din strada T., unul şi acelaşi cu adresa poştală C.D. pe care terenul l-a avut până în 1997.
Instanţa a înfrânt şi principiul prevăzut de art.129 C. proc. civ. deoarece nu a administrat proba cu expertiză topo pentru stabilirea identităţii dintre terenul pentru care reclamantul deţine titlul de proprietate şi acela predat de societatea pârâtă, posesie care nu este fondată pe un titlu valabil.
Recursul este nefondat.
Corect instanţa de fond şi apoi aceea de apel au reţinut lipsa calităţii procedurale active a reclamantului, deoarece acesta nu şi-a probat calitatea de unic moştenitor al titularului contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16489/1992. Declaraţia dată în faţa unui notar din Austria în sensul că ar fi unicul moştenitor al autorului său G.N.G., nu poate fi asimilată cu un certificat de moştenitor care să-l legitimeze procesual. La aceasta se adaugă şi faptul că reclamantul nu şi-a probat titlul de proprietate. Atât prin acţiunea completatoare cât şi prin adresa nr. 4714 din 7 iunie 2001 a Primăriei municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniului şi Evidenţa Proprietăţii, se menţionează că terenul revendicat figura în evidenţele de la nivelul anului 1986 în proprietatea statului. Reclamantul nu a probat revendicarea acestui teren de la stat, iar procedura administrativă de care acesta a uzat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost finalizată, aşa cum chiar reclamantul recunoaşte prin acţiunea completatoare.
Reclamantul nu a probat identitatea obiectului material, respectiv că terenul revendicat este acela al cărui proprietar este SC B.I.E. SRL în temeiul contractului de vânzare cumpărare, autentificat la nr. 2367 din 17 august 1999 şi intabulat în C.F. conform încheierii nr. 1140 din 24 august 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Toate aceste aspecte concură la concluzia la care instanţele au ajuns, aceea a lipsei legitimării procesuale active a reclamantului, datorită lipsei titlului de proprietate şi a lipsei de identitate a obiectului material revendicat.
De altfel, terenul revendicat figurând în evidenţele anului 1986, proprietate de stat şi reclamantul neobţinând încă retrocedarea acestuia, din care motiv a şi recurs la procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, procedura care încă nu s-a finalizat, el nu are încă un titlu de proprietate pe care instanţa să fie în măsură a-l compara cu acela al societăţii pârâte.
Pe de altă parte, vecinătăţile terenului menţionate de reclamant în motive de recurs nu sunt probate cu planul terenului anexă la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16489/1932, pentru a putea fi comparat cu planul proprietăţii societăţii pârâte.
Este adevărat, aşa cum rezultă din conţinutul adresei nr. 2307/2004, a Primăriei municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniului şi Evidenţa Proprietăţii că strada F. identificată cu parcela 138 „Parcul Principele Carol" a purtat această denumire la nivelul anului 1943 şi ca ulterior în anul 1948 şi-a schimbat adresa poştală în C.D., după care în anul 1997 i-a fost atribuită adresa de strada T. Aceasta nu probează hotărâtor că terenul revendicat de reclamant şi menţionat în contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 16489/1932 mai exista în patrimoniul lui G.N.G. la data deschiderii succesiunii pentru al transmite succesorilor şi al legitima astfel pe reclamant în calitate de proprietar. Procesul verbal de impunere a lui G.N.G. din 20 februarie 1948 al Secţiei Financiare sector 1 Bucureşti, evidenţiază că din terenurile deţinute de acesta în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 16489/1932 rămăsese doar o suprafaţă de 1344,75 mp, compusă din parcela 165, 164 şi 139. Prin contractele autentice nr. 11927/1939 şi nr.26541/1961 acesta înstrăinase suprafaţa de 453 mp aferentă parcelei 138 revendicată de reclamantul G.M. şi parcela 163 cu suprafaţa de 371,15 mp.
Vânzarea parcelei nr. 138 poate explica şi dispoziţiunile sentinţei nr. 9138/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în temeiul căreia D.G. a fost repus în dreptul de proprietate asupra terenului din C.D., vândut apoi succesiv şi aflat în prezent în posesia societăţii pârâte. În baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub numărul nr. 2367 din 17 august 1999 de BNP S.M.P.
Nejustificat se susţine în motivarea recursului încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., referitoare la neexaminarea legalităţii titlului societăţii pârâte, în afara faptului că instanţa de fond nu a fost investită cu un atare capăt de cerere, soluţionarea cauzei pe excepţiile de fond mai sus arătate, făcea de prisos o atare examinare.
Expertiza topo a fost corect respinsă, de vreme ce reclamantul G.M. nu şi-a probat legitimarea procesuală, cauza fiind soluţionată pe această excepţie.
Pentru cele de mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul G.M. va fi obligat la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată, solicitate şi probate cu chitanţa 1974275, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr. 32 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul G.M. la 30 milioane cheltuieli de judecată faţă de intimata SC B.I.E. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6013/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5752/2003. Civil. Contestatie Legea nr.... → |
|---|
