ICCJ. Decizia nr. 5917/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5917
Dosar nr. 5737/2003
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 538 din 8 mai 2003 a admis excepţia prematurităţii formulării acţiunii prin care M.A. solicită despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan şi a construcţiilor de pe acest teren, demolate în urma exproprierii, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploieşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia de evaluare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a respins acţiunea.
S-a reţinut că numai în momentul comunicării dispoziţiei de către organul care a fost notificat, se naşte dreptul persoanei îndreptăţite de a ataca în justiţie această dispoziţie.
Prin Decizia civilă nr. 161 din 6 august 2003 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 538/2003 a Tribunalului Prahova, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1488 mp şi construcţiile demolate de pe acesta, situate în Ploieşti, judeţul Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Din considerentele deciziei rezultă că instanţa de fond greşit a reţinut prematuritatea acţiunii, atâta timp cât s-a emis dispoziţia nr. 3055/2003 de Primăria Municipiului Ploieşti, prin care s-a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că imobilul a fost restituit autorului acesteia.
Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanta M.A. este persoana îndreptăţită la despăgubiri băneşti prin echivalent pentru terenul de 1488 mp expropriat pe care s-au edificat blocuri de locuinţe şi pentru construcţiile demolate, deoarece imobilul compus din 2500 mp cu construcţii a fost proprietatea autorului său A.G., de la care s-a confiscat potrivit sentinţei penale nr. 177/1960 a Tribunalului Militar Bucureşti.
Măsura confiscării a fost înlăturată prin Decizia penală nr. 999 din 28 iunie 1974 a Curţii Supreme de Justiţie.
Instanţa subliniază că primăria s-a referit în dispoziţia sa, numai la o parte din teren, care nu face obiectul prezentei cauze, respectiv la 1012 mp.
Împotriva deciziei civile nr. 161/2003 a Curţii de Apel Ploieşti, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Ploieşti şi reclamanta M.A.
Cele două pârâte au criticat Decizia ca netemeinică şi nelegală, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând că potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8 februarie 2003 a Ministerului Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare, imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de Stat RSR, în anul 1965.
Această dovadă hotărâtoare a fost ignorată de instanţe şi dacă ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat că ele, pârâtele nu aveau calitatea procesuală pasivă.
Recurentele subliniază că dispoziţia de respingere a cererii notificate era temeinică şi legală, aceasta fiind motivată de faptul că imobilul nu se afla în proprietatea statului şi în aceste condiţii reclamanta nu era îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Primăria Municipiului Ploieşti critică şi faptul că instanţele au luat în considerare o expertiză topometrică extrajudiciare, executată la cererea reclamantului, pe baza informaţiilor acesteia.
Recursurile sunt fondate.
Instanţa de apel, în considerentele deciziei recurate nu face nici o referire la adresa Ministerului Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare, nu o analizează sub aspectul forţei probante a acestuia.
Prezentându-se această adresă, instanţa era obligată ca în baza rolului său activ s-o pună în discuţia părţilor, şi să oblige pârâtele care au depus-o, să prezinte la dosar decretul Consiliului de Stat RSR din 1965 precum şi procesul-verbal de predare–primire al imobilului, în situaţia în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei.
Oricum nu este suficientă prezentarea decretului fără a se prezenta şi dovada restituirii efective a imobilului, deoarece adresa în discuţie cuprinde date contradictorii.
Astfel, pe de o parte se specifică în adresa Ministerului Justiţiei că prin decret, în 1965, s-a restituit autorului reclamantei imobilul situat în Ploieşti, judeţul Prahova iar în partea finală confirmă că autorul reclamantei G.A. a decedat în timp ce executa pedeapsa, în penitenciarul Arad, cu 4 ani înainte, şi anume la 12 mai 1961.
Aceste date contradictorii, precum şi lipsa decretului şi a actului de predare primire a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocată neconstituind o probă certă a transferului proprietăţii.
De aceea, se impunea lămurirea situaţiei, sub aspectul precizat mai sus, pentru a se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data notificării.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul celor două pârâte, a se casa Decizia nr. 161 din 6 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, cu trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării vor fi completate probele şi în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va dispune şi efectuarea unui raport de expertiză topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.
Cel de al treilea recurs, declarat de reclamanta M.A. este şi el fondat, în limitele arătate mai jos.
Critica reclamantei, se referă la faptul că instanţa de apel în mod greşit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploieşti măsurile reparatorii ce i se cuvin.
Această observaţie este corectă, deoarece stabilirea modalităţii prin care se acordă măsuri reparatorii, este atributul instanţei de judecată şi nu al comisiei de evaluare a primăriei.
Se poate constata că în considerentele decizie, instanţa se referă la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, însă în dispozitiv nu mai face precizări de acest fel.
În situaţia în care pârâtele nu prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanţa va trebui să precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordată persoanei îndreptăţite şi în cazul în care se stabileşte echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.
Chiar dacă instanţa stabileşte măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competenţa de a stabili şi cuantumul despăgubirilor, aşa cum solicită reclamanta, deoarece în acest scop sunt prevăzute comisii speciale de evaluare.
În temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis şi acest recurs împotriva deciziei civile nr. 161 din 6 august 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, a casa această decizie cu trimitere spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru completarea probelor.
Deşi părţile nu au invocat, instanţa din oficiu, pentru o rejudecare în condiţii procedurale, va trebui să pună în discuţie, dacă reclamanta înţelege să-şi modifice acţiunea sub aspectul introducerii în cauză şi a celorlalte două moştenitoare, care i-au dat o procedură generală şi în caz afirmativ va fi necesară depunerea unei procuri speciale pentru acest dosar, în care să se declare că îşi însuşesc acţiunea.
La fila 51 există o modificare de acţiune, dar numai în privinţa obiectului cauzei, iar instanţa s-a pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită, numai cu privire la recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta M.A. şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Primăria Municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 161 din 6 iulie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6052/2003. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5651/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
