ICCJ. Decizia nr. 599/2003. Civil. Actiune în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare nr.31728 din 12 decembrie 1996; rectificare intabulare Carte Funciara. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 599.

Dosar nr. 8733/2003

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 2724 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj cu motivarea că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că aceasta este, totodată, vădit netemeinică.

S-a arătat că, la data de 12 decembrie 1996 când pârâţii R.A.E. şi R.M. au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul în litigiu de la SC C.A. SA părţile cunoşteau că reclamanţii R.E. şi R.V. formulaseră deja, la data de 23 iulie 1996 cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995.

Existând conivenţă frauduloasă între vânzător şi cumpărători, pârâţii nu se pot prevala, s-a susţinut, de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiune, reclamanţii R.E. şi R.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii R.A.E., R.M., SC C.A. SA prin lichidator SC A.T.P. SA şi Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 decembrie 1996 între pârâţi, având ca obiect apartamentul situat în Cluj Napoca, şi rectificarea intabulării în cartea funciară.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au construit imobilul în litigiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973 iar în baza Decretului nr. 223/1974 bunul a trecut în proprietatea Statului Român.

Reclamanţii au precizat că este nul contractul de vânzare-cumpărare, deoarece preluarea imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974 s-a făcut fără titlu, acest act normativ încălcând atât prevederile Constituţiei din 1965 cât şi pe cele ale tratatelor la care România este parte.

Prin întâmpinare, pârâţii persoane fizice au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că au cumpărat imobilul în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 2119 din 7 martie 2002, Judecătoria Cluj Napoca a respins acţiunea, reţinând, în esenţă că reclamanţii nu au făcut dovada faptului că au formulat cerere în temeiul Legii nr. 112/1995, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pentru restituirea în natură a bunului, astfel încât pârâţii sunt de bună credinţă iar în speţă se aplică prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 846 din 10 septembrie 2002 Tribunalul Cluj a admis în parte apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa menţionată, a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996 şi a dispus rectificarea intabulării în cartea funciară.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a considerat că prin preluarea cotei de ½ din imobilul respectiv s-a sistat, comunitatea de bunuri a reclamanţilor, soţi, în mod nelegal deoarece împărţeala se putea realiza numai prin hotărâre judecătorească.

În consecinţă actul prin care bunul a intrat în proprietatea Statului, s-a arătat, este lovit de nulitate absolută acelaşi regim avându-l şi actele subsecvente, motiv pentru care acţiunea a fost admisă ca întemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 2724 din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, cu majoritate de voturi, a admis recursul formulat de pârâţi cu motivarea că imobilul în litigiu nu a fost partajat prin cele două decizii de preluare iar la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, imobilul se afla în întregime în proprietatea Statului Român.

S-a susţinut, de asemenea, că pârâţii sunt de bună credinţă astfel încât nu sunt motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul respectiv.

CURTEA reţine următoarele :

Reclamanţii R.E. şi R.V. au figurat înscrişi ca proprietari ai apartamentului nr. 1 situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. 58507 Cluj Napoca sub A+1, nr. top 914/S/I.

În temeiul Decretului nr. 223/1974, în baza deciziilor nr. 294 din 20 iulie 1983 şi nr. 53 din 18 februarie 1984 imobilul a trecut în proprietatea Statului Român care şi-a intabulat dreptul în cartea funciară.

La data de 12 decembrie 1996, SC C.A. SA Cluj-Napoca a vândut pârâţilor R.A.E. şi R.M., în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul menţionat; cumpărătorii şi-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 33 din 20 februarie 1998 a soluţionat cererea formulată de reclamanta R.V. la 27 iulie 1996 în sensul că pentru cota de ½ aparţinând acesteia i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 97.479.399 lei.

Reclamantului R.E., pentru cota sa de ½, anterior plecării sale din ţară şi emiterii deciziei administrative de preluare în temeiul Decretului nr.223/1974 i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 40.000 lei.

Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.

Art. 1899 alin. (2) C. civ. prevede că buna credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credinţă.

În speţă, reclamanţii nu au făcut dovada că pârâţii-cumpărători au cunoscut că cel de la care au dobândit imobilul, Statul Român, nu avea toate însuşirile cerute de lege spre a-şi putea transfera proprietatea.

Pârâţii R.A.E. şi R.M. au cumpărat apartamentul în litigiu în condiţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă trecute în proprietatea Statului, care au permis chiriaşilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora să cumpere aceste apartamente.

Faţă de considerentele menţionate, CURTEA va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei civile nr. 2724 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 599/2003. Civil. Actiune în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare nr.31728 din 12 decembrie 1996; rectificare intabulare Carte Funciara. Recurs în anulare