ICCJ. Decizia nr. 606/2003. Civil. Excludere din asociatie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 606

Dosar nr. 1143/2003

Şedinţa de la 28 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 13 aprilie 1998 reclamantul N.E. a chemat în judecată pe pârâta A.J.V.P.S. Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea măsurii din 20 martie 1998 prin care reclamantul a fost exclus din cadrul asociaţiei întrucât soluţia adoptată de pârâtă este contrară prevederilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 21/1924.

Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 162 din 30 iunie 1998, a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului.

Soluţia tribunalului a fost infirmată de Curtea de Apel Suceava, care, prin Decizia civilă nr. 11 din 11 mai 1999, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.

Recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1587 din 10 mai 2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă.

În fond după casare, Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 370 din 29 noiembrie 2001, a admis acţiunea reclamantului N.E. şi a desfiinţat hotărârea pârâtei A.J.V.P.S. din data de 20 martie 1998 privind excluderea reclamantului din asociaţie şi de anulare a permisului de vânătoare.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta A.J.V.P.S. Suceava a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 62 din 3 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâta A.J.V.P.S. Suceava care a susţinut că pricina a fost dezbătută în apel în şedinţă publică, contrar prevederilor Legii nr. 21/1924 şi a Regulamentului de aplicare a acestei legi şi tot cu încălcarea prevederilor legale a fost admisă acţiunea reclamantului.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 21 din 6 februarie 1924, în vigoare la data promovării acţiunii introductive de instanţă, tribunalul cercetează în camera de consiliu dacă actele depuse pentru asociaţii şi pentru fundaţii îndeplinesc condiţiile şi formele prevăzute de lege, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, concluziile reprezentantului ministerului public sunt obligatorii.

Art. 106 din aceeaşi lege arată că dispoziţiile art. 89 sunt de ordine publică.

Cercetând actele dosarului se constată că dezbaterile din 3 decembrie 2002 au avut loc la Curtea de Apel Suceava în şedinţă publică şi fără participarea procurorului, contrar prevederilor art. 89 din Legea nr. 21/1924 şi cum dispoziţiile încălcate sunt de ordine publică, se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi reluarea judecăţii în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta A.J.V.P.S. Suceava împotriva deciziei nr. 62 din 1 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 606/2003. Civil. Excludere din asociatie. Recurs