ICCJ. Decizia nr. 704/2003. Civil. Servitute de trecere. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 704
Dosar nr.4047/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 23 iulie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în temeiul prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. împotriva sentinţei civile nr. 10735 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 1244 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2665 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.
S-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi sunt şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acţiune reclamantul Z.M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii P.G. şi P.A. obligarea acestora de a-i lăsa liberă posesia suprafeţei de teren de 78,75 mp, proprietatea sa, ce reprezintă drumul de acces la apartamentul său situat în vila în care locuiesc părţile. S-a mai solicitat desfiinţarea părţilor instalate abuziv de pârâţi pe terenul din litigiu.
După un prim ciclu procesual, Judecătoria Piteşti, prin Decizia civilă nr. 10735 din 12 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâţilor să ridice porţile metalice care împiedică normala folosinţă a suprafeţei din litigiu.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că primul capăt de cerere, privind lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesie a terenului în litigiu este neîntemeiat, deoarece acesta, ca şi ceilalţi 78,75 mp folosiţi de pârâţi, sunt proprietatea S.C. A.D. S.A. şi nu a părţilor din proces, care au un drept de folosinţă.
Soluţia a rămas definitivă şi irevocabilă prin hotărârile judecătoreşti, de asemenea criticate în recursul în anulare, care au respins apelul şi respectiv recursul reclamantului.
În motivarea recursului în anulare se susţine că toate hotărârile sunt greşite, instanţele omiţând să observe că prin Ordinul Prefectului judeţului Argeş nr. 81 din 17 aprilie 1995, părţilor li s-au atribuit în proprietate, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991, suprafeţele de 906 mp (reclamantul), respectiv 862 mp (pârâţii), în care se includ şi cei 78,75 mp pentru fiecare reprezentând drum de acces spre locuinţele lor. Aşa fiind, concluzia instanţelor cu privire la titularul dreptului de proprietate este eronată iar acţiunea reclamantului trebuia să fie admisă.
În consecinţă, s-a solicitat casarea tuturor hotărârilor şi admiterea acţiunii.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în anulare ca nefondat.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor prin prisma criticilor formulate, curtea reţine că cele trei instanţe au soluţionat cauza în mod coret, astfel încât recursul în anulare nu este fondat.
Elementul esenţial în acest sens îl constituie împrejurarea, ce rezultă din probatoriile administrate, că suprafaţa totală de 157,50 mp reprezintă o servitute legală – cale de acces în comun pentru cele două familii, constituită iniţial prin contractul de închiriere din 9 noiembrie 1992. Ordinul ulterior al Prefectului nu a schimbat – şi nici nu putea să o facă în mod legal – această situaţie juridică, aşa cum susţine reclamantul.
De asemenea, din expertiza tehnică efectuată în cauză, coroborată cu depoziţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond, rezultă că accesul părţilor la locuinţe şi anexe gospodăreşti se face pe drumul comun de 157,50 mp (faptic doar 136 mp), care este delimitat pe loturile de Nord, Sud şi Vest de garduri, astfel că susţinerile reclamantului, preluate şi în recursul de anulare, în sensul că pârâţii îi folosesc terenul de 78,75 mp sunt neîntemeiate.
În fine, instanţele au stabilit în mod corect că, dată fiind destinaţia sa, calea de acces rămâne în folosinţa comună şi perpetuă a părţilor pe toată durata existenţei construcţiei.
Aşa fiind, cum hotărârile sunt legale şi temeinice, recursul în anulare va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 3303 alin. (1) raportat la art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziilor: nr. 2665/R din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, 1244 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Argeş, secţia civilă precum şi sentinţei civile nr. 10.735 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 606/2003. Civil. Excludere din asociatie.... → |
|---|
