ICCJ. Decizia nr. 6112/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6112
Dosar nr. 4903/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
SC R.A.R. SA a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul local al comunei Gruiu prin primarul comunei Gruiu, judeţul Ilfov, solicitând obligarea pârâţilor de a-i restitui în natură terenul în suprafaţă de 33.320 mp cu vecinătăţile specificate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, a notificat Primăria Gruiu conform Legii nr. 10/2001 şi că în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi urm. din Legea nr. 10/2001 era îndrituită să-i fie restituit în natură.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1701 din 3 decembrie 2002 a admis excepţia invocată de pârâtul Consiliul local al comunei Gruiu în legătură cu notificarea reclamantei SC R.A.R. SA şi a constatat nulitatea menţionatei notificări adresate Consiliului local al comunei Gruiu, judeţul Ilfov şi înregistrată la aceasta sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001.
A constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita reparaţii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 33.320 mp identificat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 37611 din 22 noiembrie 1935 şi actul de recunoaştere nr. 13818/1939 al cumpărătorului C.N.C.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 notificarea persoanei îndreptăţite va fi comunicată deţinătoarei imobilului prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului.
Pe cale de consecinţă, necomunicarea notificării prin executorul judecătoresc atrage nulitatea acesteia, deoarece nu se respectă o condiţie de formă prevăzută imperativ de lege. Cum în speţă, reclamanta a notificat direct unitatea deţinătoare, respectiv Primăria comunei Gruiu, cererea fiind înregistrată la primărie sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001, iar până la 13 februarie 2002 nu s-a conformat dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 372/A din 25 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de SC R.A.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 1701 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea invocată şi de tribunal potrivit căreia reclamanta nu a respectat o cerinţă de formă imperativă care atrage nulitatea absolută a actului îndeplinit cu nesocotirea ei.
În contra acestei decizii SC R.A.R. SA Ploieşti a declarat recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că deşi excepţia a fost ridicată de pârâtă la 26 martie 2002, primul termen de judecată, instanţa de fond s-a pronunţat abia la 23 aprilie 2003 când a soluţionat pricina, în intervalul menţionat fiind administrate probe cum ar fi expertiza topografică. Acest procedeu al instanţei apare abuziv cât timp excepţia nu era de ordine publică şi prin urmare nu mai putea fi pusă în discuţie după intrarea în dezbateri pe fond.
Mai mult dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 dau dreptul persoanei îndreptăţite atunci când nu cunoaşte unitatea deţinătoare să se adreseze cu notificare primăriei în raza căreia se află imobilul solicitat care, la rândul ei, urmează a identifica unitatea deţinătoare şi a transmite datele necesare celui ce a notificat-o.
Dacă unitatea deţinătoare nu a fost identificată ori nu s-a răspuns solicitantului în termen de 90 de zile, acesta este îndrituit a acţiona în judecată statul prin Ministerul Finanţelor Publice. Din cele expuse rezultă că în ipoteza dată notificarea prin executorul judecătoresc nu apare obligatorie, cum este şi în cazul din speţă şi prin urmare greşit le-a fost anulată notificarea.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana care urmăreşte restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deţinătoare a bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar conform art. 21 alin. (3) din lege, notificarea se comunică prin executorul judecătoresc şi face dovada respectării termenului prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la reparaţie în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau publice [art. 21 alin. (4) Legea nr. 10/2001].
Din cele expuse rezultă că prevederea legală potrivit căreia notificarea se comunică prin executorul judecătoresc are în vedere existenţa unei date certe în raport de care să se aprecieze dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen care faţă de consecinţele stabilite de legiuitor în cazul nerespectării lui, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent [art. 21 alin. (5)], apare a fi un termen de decădere.
Or, în speţă, reclamanta a adresat notificarea, prin poştă, persoanei juridice competente conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care i-a înregistrat-o la registratura generală sub nr. 7100 din 13 noiembrie 2001 (dosar nr. 1221/2002). Astfel fiind, rezultă că notificarea reclamantei are data certă în raport de care sesizarea este făcută cu respectarea art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi prin urmare cererea produce toate efectele prevăzute de acest text.
Că este aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 21 alin. (3) din lege care nu stabilesc vreo sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de comunicare prin intermediul executorului judecătoresc.
Prin urmare, existând dovada certă că persoana îndreptăţită s-a adresat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termenul prevăzut de lege, cererea produce toate efectele şi prin urmare instanţa era obligată să analizeze pe fond acţiunea reclamantei.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa hotărârea atacată şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC R.A.R. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 372 A din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite dosarul aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6156/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6046/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
