ICCJ. Decizia nr. 6156/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6156
Dosar nr. 5251/2003
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 9 septembrie 2002, reclamanta M.A. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi (UM 0470 Iaşi) pentru obligarea pârâţilor la plata sumei de 68.871.637 lei, reactualizată în raport de indicele de inflaţie, reprezentând impozit nedatorat.
Reclamanta a motivat acţiunea pe împrejurarea că a fost pensionată la 28 martie 2001 şi că asupra ajutorului cuvenit şi stabilit în raport cu solda lunară la suma de 181.814.883 lei, i s-a aplicat în mod greşit impozitul, în realitate suma nefiind impozabilă.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 23840 din 9 decembrie 2002 a respins acţiunea reţinând că în mod corect s-a reţinut din suma cuvenită, 181.814.883 lei, impozitul deoarece pe lângă dispoziţiile Legii nr. 138/1999 trebuie avute în vedere şi prevederile OG nr. 73/1999, în vigoare de la 1 ianuarie 2001, înainte de trecerea în rezervă a reclamantei, respingându-se capătul de cerere principal, s-a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul de Interne împotriva Ministerului Finanţelor Publice, ca rămasă fără obiect.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr. 683 din 24 aprilie 2003 a admis recursul reclamantei, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie. Au fost obligaţi pârâţii să plătească 68.871.637 lei, reactualizată cu indicele de inflaţie, către reclamantă, reprezentând impozit reţinut dar nedatorat.
A fost obligat chematul în garanţie să vireze în contul Ministerului de Interne suma de 68.871.637 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că s-a făcut în mod nelegal aplicarea dispoziţiilor art. 70 din OG nr. 73/1999 şi HG nr. 1066/1999.
S-a arătat că potrivit art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 cadrele militare beneficiază la trecerea în rezervă cu drept de pensie de un minim de soldă brută, acesta fiind un ajutor neimpozabil. Prin OG nr. 419/1994, în vigoare de la 1 ianuarie 2000 s-a dispus, conform art. 5 lit. a) că „nu intră în categoria sumelor supuse impozitării, ajutoarele cu destinaţie specială acordate din bugetul de stat şi de altfel printre actele normative emise anterior ordonanţei în discuţie, şi care prevedeau plăţi neimpozabile şi pe care legiuitorul le-a modificat sau abrogat nu figurează şi Legea nr. 138/1999. Această modificare a intervenit în mod expres prin OG nr. 136/2000 publicată în M. Of. nr. 462 din 22 septembrie 2001 prin care s-a dispus impozitarea şi a ajutorului de genul celui de care beneficiază contestatoarea, iar dreptul contestatoarei de a primi ajutorul fără impozitare se născuse încă din 31 ianuarie 2000 când a trecut în rezervă cu drept la pensie, iar legea civilă dispune numai pentru viitor.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a formulat, la 24 septembrie 2003 recurs în anulare, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 683 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Iaşi, însuşindu-şi memoriul făcut de Ministerul de Interne.
Soluţia a fost criticată pentru că s-a încălcat esenţial legea, ceea ce a dus la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a condus la o soluţie greşită şi vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că potrivit art. 70 din OG nr. 73/1999, care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2000, veniturile din salariu sunt supuse impozitului pe venit iar drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, pensiile, sporurile, precum şi alte drepturi de care beneficiază cadrele militare sunt asimilate salariilorîn vederea impunerii.
La data când pentru reclamantă s-a născut dreptul la plăţi compensatorii şi ajutoare, datapensionării, această categorie de beneficiari nu mai era scutită de impozit.
S-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor HGR. nr. 1066 din 29 decembrie 1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea art. 5 din OG nr. 73/1999 şi a dispoziţiei art. 6 lit. f ) din OG nr. 73/1999.
La termenul din 9 noiembrie 2004 reclamanta-intimată a ridicat excepţia inadmisibilităţii recursului în anulare în raport de dispoziţiile OUG nr. 58/2003 care a desfiinţat această cale de atac.
Excepţia fiind neîntemeiată se va respinge.
Potrivit art. I pct. 17 din OUG nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330 şi art. 3301 C. proc. civ. Ordonanţa a intrat în vigoare din 27 august 2003.
Potrivit art. II alin. (3) din acelaşi act normativ „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate".
La data de 24 aprilie 2003 când Tribunalul Iaşi a pronunţat Decizia 683, erau încă în vigoare dispoziţiile art. 330 şi art. 3301 C. proc. civ. care permiteau atacarea cu recurs în anulare, declarat de procurorul general, în termen de 1 an, a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
Ca urmare, recursul în anulare declarat, la data de 24 septembrie 2003, împotriva deciziei 683 din 24 aprilie 2003 este formulat în termenul de un an prevăzut de textele în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate.
Împrejurarea că termenul legal de un an se întinde, în mod inevitabil şi după abrogarea acestei căi de atac, nu afectează calea de atac în discuţie în prezenta cauză datorită existenţei normelor tranzitorii arătate (art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003).
Cât priveşte recursul în anulare, acesta este întemeiat şi, ca urmare, se va admite pentru considerentele următoare.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, la trecerea în rezervă cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport de solda lunară brută.
Acest text trebuie însă raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi HGR. nr. 1066/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OG 73/1999 care enumeră veniturile care fac parte din această categorie, impozabile, excluzându-le pe cele de natură salarială. Aceste dispoziţii au caracter special în materia în discuţie şi orice dispoziţie contrară anterioară se va considera abrogată.
Însăşi Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile acordate militarilor la trecerea în rezervă, cu titlu de ajutoare, în virtutea statutului de salariat al acestora. Ca urmare în mod legal şi drepturile băneşti acordate în virtutea art. 31 din Legea nr. 138/1999, sunt supuse impozitării în conformitate cu prevederile OG nr. 73/1999.
Normele metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999 confirmă acest lucru. În acest sens sunt individualizate categoriile de venituri care nu sunt impozabile.
Din acest text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială, cum ar fi ajutoarele ce se acordă soţiilor, ajutoarele destinate celor care satisfac stagiul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate, ajutoare de înmormântare.
Textul nu face referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută.
Prin urmare aceste din urmă ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda lunară brută, sunt supuse impozitării, ca orice venit brut.
Art. 3 din Legea nr. 138/1999 indică componentele soldei brute. Solda netă rezultă în urma deducerilor personale definite de lege din venitul net şi după aplicarea baremuluide impozitare prevăzut de art. 8 din OG nr.73/1999.
Cum ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută, şi nu netă, conform art. 6 lit. f) din OGnr. 73/1999, unitatea în mod corect a aplicat impozitul pe sumele datorate reclamantei, urmare pensionării.
În consecinţă, recursul în anulare va fi admis şi conform art. 3303 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ. va fi casată Decizia 683/2003 a Tribunalului Iaşi şi respins ca nefondat recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 23890 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepţia de inadmisibilitate a recursului în anulare formulată de intimata-reclamantă M.A.
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 683din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Iaşi pe care o casează şi respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 23890 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6172/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6112/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
