ICCJ. Decizia nr. 6172/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6172
Dosar nr. 2759/2003
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 iulie 2001 reclamantul R.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA pentru obligarea acesteia să-i restituie imobilul situat în comuna Lunca Corbului, judeţul Argeş, compus din teren în suprafaţă de 2599,40 mp amplasat în intravilanul localităţii şi moara amplasată pe acest teren şi anume o construcţie din lemn dotată cu instalaţie de măcinat, 3 valţuri pentru făină, un valţ pentru mălai şi moară pentru uruială, depozit de cereale şi clădiri anexe.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul a fost naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948, iar din anul 1990 a făcut diferite demersuri pentru recuperare şi nu a primit nici o soluţie după cum nu a primit răspuns nici la notificarea făcută în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
La 13 martie 2002 a intervenit în proces, printr-o cerere de intervenţie în interes propriu, N.C., în calitate de moştenitoare a lui R.R., proprietarul imobilului alături de reclamantul A.R., fratele său.
La 19 septembrie 2001 pârâta a formulat o cerere reconvenţională pentru obligarea reclamantului la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse la imobilul moară şi la restituirea utilajelor care au aparţinut de drept acestei pârâte.
La 13 martie 2002 pârâta a depus la dosar o cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. şi a Ministerului Finanţelor Publice pentru obligarea acestora la plata sumelor pretinse de reclamant, în situaţia admiterii acţiunii.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 172 din 2 octombrie 2002, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta N.C. A fost obligată pârâta să restituie reclamantului şi intervenientei imobilul revendicat.
Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă în parte cererea reconvenţională în sensul că au fost obligaţi reclamantul şi intervenienta în solidar la plata sumei de 85.308.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de pârâtă la moară conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
A fost respins capătul de cerere privind restituirea utilajelor.
A fost respinsă ca tardiv formulată cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Decizia 1307/1948 moara proprietatea lui R.R. a fost naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948 şi, ca urmare, imobilul revendicat se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. a din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 9 din aceeaşi lege, reclamantul şi intervenienta, care au făcut dovada descendenţei lor, sunt îndreptăţiţi să li se restituie imobilul în natură.
Pârâta are asupra imobilului doar un drept de administrare; în procesul de privatizare statul a devenit proprietarul acţiunii deoarece pârâta nu este privatizată în totalitate.
S-a mai constatat că de la momentul naţionalizării şi până în prezent au fost aduse mai multe modificări imobilului prin edificarea unei noi construcţii, îmbunătăţirea tehnologiilor prin îndepărtarea celor preluate şi înlocuirea cu altele noi. Ca urmare, a fost admisă şi cererea reconvenţională fiind obligate reclamanta şi intervenienta la plata sumelor de bani corespunzătoare îmbunătăţirilor aduse pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia 23/A din 20 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că nu se poate primi critica formulată de reclamant în sensul că intervenienta nu ar fi dovedit că a acceptat în termen succesiunea. Legea nr. 10/2001 operează o repunere în termen prin însăşi formularea cererii de restituire a bunului. S-au considerat neîntemeiate şi criticile referitoare la plata despăgubirilor. S-a dovedit că acestea reprezintă contravaloarea lucrărilor necesare şi utile pentru imobilul preluat şi obligaţia de despăgubire revine persoanei îndreptăţite întrucât cheltuielile respective profită acesteia.
S-a respins cererea de intervenţie în nume propriu formulată în faţa instanţei de apel, la 13 februarie 2003 de A.A., I.M., C.M. şi A.I. în conformitate cu art. 50 alin. (2), la această cerere opunându-se reclamantul.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta, care a fost criticată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8. S-a arătat în fapt că instanţa nu s-a referit la calitatea de proprietar de bună credinţă şi nici la faptul că potrivit certificatului de proprietate asupra terenului pârâta este proprietară şi asupra terenului şi asupra construcţiei de pe acesta. S-a mai criticat soluţia pentru că s-au considerat îndreptăţiţi la restituire persoane care nu au făcut dovada proprietăţii autorului lor.
S-a mai arătat că în 1959 fosta I.J.P.I.P.S. Argeş a preluat imobilul din administrarea locală a comunei, iar SC P. SA este continuatoarea fostei I.J.P.I.P.S. Argeş, transformată în societate comercială prin efectul Legii nr. 15/1990. S-a mai arătat că într-adevăr utilajele şi instalaţiile sunt imobile prin destinaţie, dar nu toate au fost preluate odată cu preluarea imobilului.
Recursul este nefondat.
În primul rând este de observat că deşi recurenta îşi întemeiază criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8, în dezvoltarea acestora se referă la modul necorespunzător de interpretare a probelor administrate în cauză, critică care ar putea fi înscrisă în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., dispoziţie care însă în prezent nu mai există, fiind abrogată încă din 2000, prin OUG nr. 138.
Nu se poate reţine nici critica, că soluţia potrivit pct. 7 al art. 304 „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine pricinii", în realitate în hotărârea curţii de apel sunt indicate şi dezvoltate argumentele în sprijinul soluţiei pronunţate.
În sfârşit nu se indică ce act a primit o interpretare eronată din partea instanţei pentru ca această critică să răspundă situaţiei prevăzute de art. 304 pct. 8.
Soluţia instanţei se întemeiază pe corecta apreciere a probelor şi aplicare a normelor Legii nr. 10/2001 la situaţia de fapt dedusă judecăţii atât cât priveşte calitatea părţilor, titlurile deţinute de acestea asupra bunului revendicat şi raporturile juridice create între ele.
Pentru considerentele expuse se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA Piteşti împotriva deciziei 23 A din 20 februarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6171/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6156/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
