ICCJ. Decizia nr. 6289/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6289
Dosar nr. 2448/2003
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1169 din 5 decembrie 2002 Tribunalul Timiş a respins contestaţia formulată de contestatoarea T.G.E. împotriva dispoziţiei nr. 88 din 5 septembrie 2002 a Primarului comunei Giroc în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Giroc şi G.F. şi G.V.
Instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 88/2002 a fost respinsă cererea contestatoarei de restituire în natură a imobilului situat în localitatea Chişoda. Imobilul a fost proprietatea tatălui contestatoarei, B.I. şi a trecut în proprietatea statului în baza deciziei nr. 1697/1976 emisă conform Decretului nr. 223/1974. Fostul proprietar a beneficiat de despăgubiri şi nu a contestat Decizia de preluare.
Imobilul a fost închiriat pârâtului G.V. conform contractului de închiriere 733 din 23 iunie 1992, iar ulterior a fost cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare 285/E din 16 ianuarie 1997 în condiţiile Legii nr. 112/1995.
S-a reţinut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâţii G.V. şi F. au fost de bună credinţă.
Contestatoarea, la data apariţiei Legii nr. 10/2001 avea cetăţenie suedeză iar ulterior a dobândit şi cetăţenia română, fapt atestat de adeverinţa nr. 710 din 10 august 2001 eliberată de Ambasada României din Stockholm.
Instanţa de fond a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură deoarece imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar referitor la terenul aferent construcţiei se menţionează că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale Legii nr. 34/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatoarea invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se critică hotărârea atacată deoarece instanţa s-a pronunţat asupra bunei credinţe fără ca acest aspect să fi făcut obiectul litigiului. Cum valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţii G. cu statul se judecă în dosarul 19193/2002 al Judecătoriei Timişoara, instanţa de fond şi-a depăşit competenţa.
Imobilul a fost preluat abuziv invocându-se prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi Decizia 136/1998 a Curţii Constituţionale.
Apelanta consideră că este îndreptăţită la restituirea terenului de 1798 mp chiar dacă a dobândit cetăţenia română după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar în termenul prelungit de depunere a notificării.
Prin Decizia civilă nr. 40 din 21 martie 2003 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul reţinând, în esenţă că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita doar restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În speţă pârâţii G. au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, titlul lor nu a fost desfiinţat, astfel că dispoziţia de respingerea cererii contestatoarei pentru restituirea imobilului în natură este legală.
Se mai reţine că instanţa de fond nu avea căderea să se pronunţe asupra validităţii actului de înstrăinare, întrucât el face obiectul altui litigiu în curs de soluţionare.
Referitor la terenul aferent casei de locuit apelanta nu a solicitat şi nu a produs nici o probă din care să rezulte că este posibilă restituirea lui în natură în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de contestatoare conform art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- în mod greşit s-au aplicat prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece contestatoarea nu a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, nefiind cetăţean român la acea dată şi ca atare, nu a primit despăgubiri;
- instanţele s-au pronunţat asupra bunei credinţe a intimaţilor G. fără a fi investite cu acest capăt de cerere şi fără a aştepta soluţionarea dosarului 19193/2002 al Judecătoriei Timişoara având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997;
- terenul aferent casei de locuit în suprafaţă de 1798 mp poate fi restituit deoarece este folosit pentru utilitatea normală a locuinţei, iar contestatoarea a redobândit cetăţenia română după apariţia Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
În sistemul legislaţiei noastre procesuale instanţa este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părţi, iar în privinţa obiectului litigiului trebuie să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie. Orice altă statuare contravine dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În speţă, instanţa a fost investită cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 88 din 5 septembrie 2002 a Primarului comunei Giroc şi obligarea la emiterea unei dispoziţii pentru restituirea în natură a imobilului situat în Chişoda. Faţă de petitul acţiunii este evident că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece a menţinut sentinţa de fond prin care s-a constatat buna credinţă a intimaţilor G. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997, deşi contestatoarea a arătat, atât în contestaţie, cât şi în motivele de apel că pe rolul Judecătoriei Timişoara se află dosarul nr. 19193/2002 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a acestui contract. Nici una dintre instanţele care au instrumentat cauza nu a pus în discuţie necesitatea suspendării judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute.
Instanţa de apel a apreciat greşit că recurentei-contestatoare îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Recurenta nu a primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 deoarece, la acea dată, nu era cetăţean român. Conform adresei nr. 710 din 10 august 2001 a Ambasadei Române din Stockholm, existentă la fila 21 a dosarului de apel, recurenta a dobândit cetăţenia română la data de 10 august 2001, înainte de a formula notificarea conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (16 august 2001).
Instanţa de trimitere va ţine seama de toate aspectele învederate mai sus.
Pentru considerentele arătate se constată că Decizia 40 din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara este dată cu încălcarea legii şi, ca urmare, va fi casată cu trimitere spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta T.G.E. împotriva deciziei civile nr. 40 din 21 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6520/2003. Civil. Decadere din drepturile... | ICCJ. Decizia nr. 6124/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
