ICCJ. Decizia nr. 6362/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6362
Dosar nr. 864/2003
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7686/2001, reclamanţii M.D. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâta SC G.C.L.T. SA Târgovişte, solicitând obligarea acesteia să le restituie imobilele compuse din 2 corpuri de casă şi teren, în suprafaţă de 1640 mp, situate în Moreni, restituire solicitată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.
S-a mai solicitat ca, în baza prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 336 din 11 octombrie 1995, nr. 337 din 11 octombrie 1995 şi nr. 418 din 28 decembrie 1995 încheiate de SC G.C.L.T. SA Târgovişte, în calitate de vânzător şi O.S., G.D., G.A.L. şi respectiv B.E., în calitate de cumpărători, contractele nefiind încheiate conform prevederilor legale în vigoare, acestea fiind perfectate cu rea credinţă.
S-a solicitat şi ca, în cazul în care intimata nu va putea restitui în natură imobilele menţionate, aceasta să fie obligată la despăgubiri, ce urmează a fi stabilite pe bază de expertiză.
Pe parcursul judecării pricinii au formulat cerere de intervenţie în interes propriu G.A.L., G.D., B.E. şi O.S., prin care au solicitat respingerea cererii reclamanţilor ca neîntemeiată, arătând că, în privinţa imobilelor în litigiu, s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, că intervenienţii sunt proprietarii lor, că s-a statuat cu putere de lucru judecat că aceste imobile nu au fost niciodată proprietatea autorilor reclamanţilor, fiind construite în anul 1904 de către societatea A.R., iar ulterior au fost predate societăţii D.R., lucru recunoscut chiar de autoarea contestatorilor.
De asemenea, au formulat cerere de intervenţie accesorie T.M., S.I., P.E. şi S.M., susţinând acţiunea reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 507 din 15 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a fost respinsă acţiunea şi cererile de intervenţie accesorie şi de intervenţie în interes propriu.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că M.D. şi M.M., în calitate de moştenitori ai mamei lor Nicolae Elena, deşi prin sentinţa nr. 1411/1999 a Judecătoriei Moreni s-a respins acţiunea în revendicare formulată de aceasta, pot solicita, în conformitate cu art. 48 din Legea nr. 10/2001, indiferent de natura soluţiilor pronunţate anterior intrării în vigoare a legii, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a concluzionat că edificarea construcţiilor în litigiu a avut loc în anii 1904-1930, de către societatea A.R., fiind folosite ca locuinţe de serviciu, nejustificându-se aşadar cererea de restituire a bunurilor, reclamanţii nedovedind dreptul lor de proprietate asupra acestora.
Pe cale de consecinţă, s-a respins acţiunea şi pentru capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a construcţiilor şi a titlurilor de proprietate, inclusiv a Ordinului Prefectului pentru terenurile aferente, reţinându-se că înstrăinarea imobilelor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992, actele fiind încheiate de către intervenienţi cu bună credinţă.
Instanţa de fond a mai reţinut, cu privire la terenuri că, potrivit contractului de închiriere încheiat între G.C.N. şi societatea D.R., proprietarul grădinii a devenit după moartea proprietarului, nepoata acestuia, M.A.Ş., care poate solicita restituirea acestuia.
Pentru aceleaşi considerente, au fost respinse şi cererea de intervenţie în interesul reclamanţilor, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de S.M. la 12 aprilie 2002.
Referitor la competenţa materială, tribunalul a reţinut că acestuia îi revine, potrivit art. 31 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, competenţa de a soluţiona atât cererea principală, cât şi cererile accesorii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii M.D. şi M.M., cât şi intervenienta S.M., precum şi intervenienţii G.A.L., G.D., O.S. şi B.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 158 din 19 decembrie 2002, a menţinut soluţia dată, prin respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de reclamanţi şi de intervenienta S.M. şi a luat act de renunţarea la judecata apelului declarat de intervenienţii G.A.L., G.D., B.E. şi O.S.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii M.D. şi M.M., precum şi intervenienta S.M.
Prin recursul declarat, reclamanţii M.D. şi M.M. au invocat motivele de nulitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 5, 7, 10 şi 11 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a judecat în complet de judecător unic, că sentinţa este lovită de nulitate absolută pentru că nu s-a pronunţat în contradictoriu cu toate părţile din proces, respectiv cu SN P. SA, Schela Moreni, că instanţa a ignorat faptul că au dovedit lipsa bunei credinţe atât a vânzătorilor, cât şi a cumpărătorilor la încheierea actului de înstrăinare a bunului, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe ce erau hotărâtoare, precum şi greşita reţinere a aspectului că imobilele au fost construite în 1904 de A.R., când, de fapt, reclamanţii pretind că au fost edificate de bunicul lor în anul 1928.
Recursul formulat de intervenienta în interes propriu S.M. critică hotărârile instanţelor de fond şi de apel pentru respingerea cererii ei privind restituirea în natură şi a suprafeţei de 320 mp şi pentru că greşit s-a reţinut imposibilitatea restituirii terenului în natură, urmând a i se acorda despăgubiri prin echivalent bănesc.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Referitor la recursul formulat de reclamanţi, primul motiv de recurs este nefondat, faţă de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, conform cărora „cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judecă de un singur judecător".
Cu privire la critica vizând nepronunţarea instanţei în contradictoriu cu SN P. SA, schela Moreni, aceasta urmează a fi respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată.
La termenul din 11 ianuarie 2002 contestatorii au solicitat, iar instanţa a dispus introducerea în caută a SNP P., sucursala Târgovişte, Schela Moreni; acesta a formulat întâmpinare, a depus acte, iar citaţia pentru termenul din 15 martie 2002, a fost însoţită de copii ale actelor dosarului, ce i-au fost comunicate.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, faptul că în dispozitivul sentinţei nu a fost menţionată ca parte în proces şi Schela Moreni, nu poate afecta legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, în realitate, în Târgovişte, aflându-se sediul sucursalei P. Târgovişte, a SNP P. Bucureşti, parte în proces.
Nu poate fi primit nici cel de-al treilea motiv de recurs, ce face referire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare către foştii chiriaşi, deoarece, cu privire la validitatea contractului de vânzare-cumpărare s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1411/1990 de către Judecătoria Moreni, hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care s-a respins acest capăt de cerere.
În situaţia contestaţiei formulate în baza Legii nr. 10/2001, în materia acţiunii în nulitatea actelor de vânzare cumpărare trebuie avute în vedere prevederile art. 46 din această lege.
În dosar s-a stabilit că imobilele vândute foştilor chiriaşi nu au fost proprietatea autorilor recurenţilor, or, atâta vreme cât aceştia nu au probat titlul de proprietate al autorului lor, atât cererea de acordare de măsuri reparatorii, cât şi cea privind nulitatea actelor de înstrăinare au fost corect respinse.
De altfel, acest motiv este unul de netemeinicie şi nu de nelegalitate şi nu poate fi invocat în recurs.
Nu se poate reţine nici critica exprimată în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare.
Astfel, S.C. G.C.L.T. Dâmboviţa a depus în apărare o serie de acte în copie, prezentându-le instanţei şi în original, aşa cum s-a consemnat în încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2002.
La rândul său, SNP P., sucursala Târgovişte, Schela Moreni, prin reprezentantul său, a depus în original o serie de acte, potrivit încheierii de la data de 26 aprilie 2002, fără ca, la termenul din 31 mai 2002, ori la cel din 10 iulie 2002, să mai fie reiterată de către reclamanţi cererea de verificare a scriptelor.
În ceea ce priveşte cel de-al cincilea motiv de recurs, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Oricum, este de reţinut că, în speţă, construcţiile ce fac obiectul litigiului nu au fost proprietatea autorilor recurenţilor, ci au fost construite în anul 1904 de către fosta societate A.R., ca locuinţe pentru salariaţi, fapt probat cu acte, martori, expertize tehnice efectuate în cauză.
Imobilele, teren + construcţii, au fost preluate de stat în baza Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 în totalitate de la societatea A.R., care era o societate olandeză-engleză.
Cu alte cuvinte, reclamanţii nu au făcut proba titlului de proprietate în cererea de restituire în natură, iar procedura instituită de Legea nr. 10/2001 este o revendicare de tip special, în care inexistenţa titlului conduce la paralizarea acţiunii.
În ceea ce priveşte recursul intervenientei S.M., este neîntemeiată susţinerea acesteia conform căreia, în mod greşit i-a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu.
Într-adevăr, cu actele depuse la dosar, aceasta a făcut dovada că este una şi aceeaşi persoană cu M.A.Ş., căreia i-a revenit, în urma decesului lui G.C.N., terenul grădină situat în Moreni, pe care autorul acesteia îl închiriase în baza contractului încheiat la 2 august 1937 cu societatea D.R.P., restul terenului curte şi construcţiile situate pe acesta, revenind mamei contestatorilor.
Intervenientei i s-au atribuit în proprietate 300 mp teren situat în str. F., în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului din 28 decembrie 1999.
Ea a solicitat, de asemenea, în temeiul Legii nr. 10/2001 o diferenţă de 320 mp teren în natură; solicitarea aceasta nu putea fi primită câtă vreme, pe de o parte, nu s-a făcut dovada existenţei unei suprafeţe libere de teren, de 320 mp, a cărei restituire în natură a fost cerută de intervenientă, iar pe de altă parte, prin Ordinul Prefectului nr. 316 din 14 decembrie 1996 depus la dosar, intervenientei B.E. i-a fost atribuită în proprietate suprafaţa de 312,25 mp teren, în temeiul prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 418/1995 de către aceasta, ţinându-se cont şi de prevederile art. 10 din Legea nr. 85/1992.
S.M. a atacat în instanţă acest ordin, dar, prin sentinţa civilă nr. 886/2000, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac, acţiunea a fost respinsă.
Totodată, prin adresa nr. 23 din 6 februarie 2002 a primarului oraşului Moreni, i s-a comunicat acesteia că, în urma analizării notificării depuse de ea în temeiul Legii nr. 10/2001, comisia a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc, urmând, deci, să-i fie acordate despăgubiri, nefiind posibilă restituirea în natură.
Astfel încât, în mod corect instanţele au respins cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei S.M.
Faţă de argumentele de mai sus, recursurile apar ca nefondate şi vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii M.D., M.M. şi de intervenienta S.M. împotriva deciziei nr. 158 din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6365/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6293/2003. Civil. Contestatie în anulare.... → |
|---|
