ICCJ. Decizia nr. 6365/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6365
Dosar nr. 2831/2003
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 7293/2002, reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de persoană juridică deţinătoare, prin primar, să emită în baza Legii nr. 10/2001 dispoziţie pentru restituirea imobilului, casă şi teren în suprafaţă de 400 mp, situat în Cluj Napoca, fie prin oferirea unui teren de construcţii, fie prin echivalent în forma despăgubirilor băneşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1978.
În anul 1982 statul i-a expropriat imobilul pentru a se construi blocuri de locuinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 872 din 12 decembrie 2002, Tribunalul Cluj a respins acţiunea.
Instanţa de fond a apreciat ca inadmisibilă acţiunea reclamantului, întrucât notificarea adresată Consiliului local Cluj Napoca pentru restituirea imobilului a fost înregistrată de reclamant la Biroul executorului judecătoresc S.M. la data de 21 octombrie 2002, după expirarea termenului limită, care era 14 februarie 2002.
Ca atare, instanţa de fond a stabilit că, faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acţiunea reclamantului apare ca inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva sentinţei reclamantul a declarat apel.
Prin Decizia civilă nr. 66 din 14 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că cererea depusă şi înregistrată direct la sediul Primăriei Cluj Napoca sub nr. 47437 din 13 august 2001 nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi nu a avut ca efect întreruperea ori suspendarea cursului termenului de decădere, ce se împlinea la 14 februarie 2002.
S-a mai reţinut că a existat o notificare expediată Consiliului local Cluj Napoca prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se afla imobilul, dar la data de 22 octombrie 2002, cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 21 din lege.
Intimatul nu a emis dispoziţie cu privire la soluţia dată cererii de restituire în natură, iar reclamantul s-a adresat direct instanţei de judecată, plângerea acestuia fiind lipsită de obiect.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, susţinând, în esenţă, că ambele instanţe au pronunţat soluţii nelegale, întrucât el a depus notificarea în termen legal.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele argumente.
Instanţele de fond şi de apel, fără a analiza pe fond cauza, au considerat că reclamantul a formulat notificarea cu depăşirea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prelungit ulterior cu încă 6 luni, data limită de depunere a notificărilor fiind 14 februarie 2002; or, aşa cum rezultă din actele dosarului, Primăria Municipiului Cluj Napoca a fost înştiinţată despre pretenţiile reclamantului privind restituirea imobilului situat în Cluj Napoca, în termen legal, conform înregistrării la aceasta pe data de 13 august 2001.
La dosar se află adresa prin care primăria, restituind notificarea, comunică petentului faptul că trebuie să notifice persoana deţinătoare prin executorul judecătoresc, pentru ca, la filele 24-25 să se regăsească aceeaşi notificare, pe care reclamantul o expediază prin intermediul executorului judecătoresc şi poartă data de 21 octombrie 2002.
Instanţa de apel face referire doar la această a doua notificare, făcând abstracţie de cea înregistrată la primărie cu data de 13 august 2001.
Dar, de vreme ce primăria a luat cunoştinţă de pretenţia petentului la data certă de 13 august 2001, deci în interiorul termenului limită prevăzut de lege, nu se poate considera că neîndeplinirea condiţiilor de formă, respectiv comunicarea notificării prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanţa lui.
În sprijinul acestui argument sunt şi prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Reiese că însuşi legiuitorul a înţeles că este suficient ca persoana îndreptăţită să se fi adresat în termen, chiar dacă notificarea a fost greşit îndreptată.
Ca atare, instanţa de apel, în mod greşit, s-a rezumat la constatări referitoare la termenul în care trebuia înregistrată notificarea, în loc să analizeze fondul pretenţiilor reclamantului.
Procedând astfel, curtea de apel a pronunţat o hotărâre supusă casării şi, drept urmare, recursul se va admite, hotărârea va fi casată, iar cauza se va trimite aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei nr. 66 din 14 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6363/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6362/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
