ICCJ. Decizia nr. 64/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 64
Dosar nr. 3013/2003
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 15 mai 2002 la Tribunalul Harghita, T.M. din Sighişoara, a chemat în judecată civilă pe pârâţii A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) şi SC N. SA Miercurea Ciuc pentru ca în contradictoriu cu acestea să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare intervenit între pârâţi sub nr. HR 18 din 9 iunie 2000 privind pachetul de acţiuni şi imobilul compus din clădire cu 12 camere şi terenul în suprafaţă de 349 mp înscrise în C.F. 6219 şi 6232 al comunei Ciceu sub nr. topo 6951/C/98 şi 6951/C/99.
Reclamanţii au cerut totodată obligarea celei de a doua pârâte la restituirea imobilului în deplina lor proprietate şi posesie, precum şi restabilirea situaţiei anterioare în C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate al adevăratului proprietar T.F. de la care a fost preluat abuziv.
La 20 octombrie 2002 în faţa primei instanţe prin completarea acţiunii şi precizări, reclamanta a chemat în judecată şi pe pârâţii M.V., M.P., M.G. şi M.D. în calitate de cumpărători ai pachetului de acţiuni prin contractul HR nr. 18 din 9 iunie 2000 la încheierea căruia au fost reprezentaţi prin M.V.
Prin sentinţa civilă nr. 1747 din 13 decembrie 2002 Tribunalul Harghita Miercurea Ciuc a admis în parte acţiunea împotriva pârâtei SC N. SA Harghita pe care a obligat-o să restituie reclamantei în natură libere de orice sarcini imobilul revendicat şi în contradictoriu cu aceasta să se dispună restabilirea situaţiei anterioare în C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate al autorului reclamantei.
Prin aceiaşi hotărâre a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. HR 18 din 9 iunie 2000.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care prin Decizia civilă nr. 25 A din 11 martie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC N. SA Harghita.
Pentru a hotărî astfel în raport de susţinerile şi apărările părţilor, de probele administrate la cererea lor şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cele două instanţe au reţinut în esenţă că imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut în cadrul şi cu respectarea procedurii reglementate de legea specială menţionată, a fost preluat abuziv şi fără titlu valabil în proprietatea statului de la adevăratul proprietar, T.F. bunicul reclamantei în prezent decedat, care în calitate de funcţionar public (jandarm) era exceptat de la aplicarea măsurii naţionalizării prevăzute prin Decretul nr. 92/1950 în conformitate cu care a fost deposedat.
Totodată s-a stabilit că pârâta SC N. SA în calitate de succesoare prin efectul legii a fostei întreprinderi miniere din Miercurea Ciuc care a folosit imobilul după naţionalizare, l-a inclus greşit în capitalul social al societăţii în contul mijloacelor fixe, încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 15/1990 întrucât bunul a fost preluat fără titlu valabil şi nu a fost înregistrat legal în patrimoniul acesteia sau antecesoarei sale înainte de privatizare.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţate în litigiu, a declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor de procedură aplicabile, pârâta SC N. SA Harghita care invocând temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ., au susţinut în esenţă prin reiterarea apărărilor de fond şi a motivelor de apel, că instanţele au nesocotit faptul că imobilul ar fi intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 şi ulterior în proprietatea sa prin plata preţului întregului pachet de acţiuni în care era cuprins, situaţie în care reclamanta era îndreptăţită conform art. 27-29 din Legea nr. 10/2001 exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată s-a pretins că instanţele nu ar fi verificat valabilitatea titlului statului în concordanţă cu dispoziţiile Decretului nr. 92/1950 şi nu s-ar fi pronunţat asupra lipsei calităţii sale procesuale în considerarea faptului că a dobândit imobilul prin plata integrală a preţului în temeiul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni în care era cuprins ca şi activ în anexa 3, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
În cadrul legal stabilit de Legea nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă a recurentei este dată de însăşi calitatea de deţinător al imobilului indiferent de titlul cu care pretinde că exercita dreptul de deţinere, ea fiind exclusiv obligată în raportul procesual cu persoana îndreptăţită să răspundă cererii acesteia.
În aceste condiţii, răspunsul instanţelor la excepţia ridicată a fost implicit, calitatea procesuală derivând din calitatea de deţinător, independent când şi în ce modalitate ar fi intrat acesta în posesia bunurilor.
În ceea ce priveşte nevalabilitatea titlului statului prin prisma aplicării Decretului nr. 92/1950 instanţa de fond s-a pronunţat corect motivând explicit şi potrivit cu probele dosarului că măsura naţionalizării s-a aplicat greşit proprietarului, exceptat în considerarea profesiei sale de funcţionar public (jandarm).
În acelaşi timp instanţa de apel a înlăturat motivat susţinerile apelantei în justificarea valabilităţii titlului statului în temeiul unui pretins Decret de naţionalizare cu nr. 126/1953 pentru că acest act normativ nu există.
În fine instanţele au stabilit pe deplin temei că pârâta recurentă nu are un titlu valabil ce s-ar putea opune titlului reclamantului, pentru imobilul din litigiu şi aceasta întrucât pe de o parte contractul încheiat cu F.P.S. sub nr. HR 18 din 9 iunie 2000 are ca obiect acţiuni care poartă asupra capitalului social şi nu active determinate, pe de altă parte pentru că includerea imobilului din litigiu în capitalul social fără ca statul, respectiv antecesorul societăţii privatizate să-l fi avut în patrimoniu în temeiul unui titlu valabil a fost vădit nelegală.
Aşa fiind recursul se va respinge ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa va dispune şi cu privire la cheltuielile de judecată cerute de intimată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N. Harghita SA şi continuat de succesoarea SC E.M. Harghita SA împotriva deciziei nr. 25/A din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 1005/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6347/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
