ICCJ. Decizia nr. 6623/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6623
Dosar nr. 4834/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată, S.C. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 26 din 30 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat suma de 11.336.882 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000–30 septembrie 2001, ca indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de bază, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 261 din 5 iunie 2002 a respins contestaţia.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 2644 din 17 septembrie 2002, a admis recursul declarat de contestatoare şi, pe fond, a admis contestaţia, a anulat Decizia de imputare nr. 26 din 30 noiembrie 2001 emisă de Curtea de Apel Bucureşti.
S-a reţinut, esenţial, că potrivit prevederilor Legii nr. 120/1997, respectiv art. 3, ca lege specială care reglementează modalitatea de calcul a indemnizaţiei acordate persoanelor pentru îngrijirea copilului cu vârsta de până la 2 ani, acordarea indemnizaţiei în raport cu modificările salariale care au avut loc potrivit Ordonanţei 83/2000, este legală, în cauză neavând aplicabilitate H.C.M. 880/1965.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Procurorul General al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine în dezvoltarea motivelor recursului în anulare că:
- dispoziţiile Legii nr. 120/1997 [art. 2 şi art. 3 alin. (1)], au fost completate cu reglementarea de drept comun, respectiv H.C.M. nr. 880/1965 modificat prin Legea nr. 49/1992 şi OG nr. 83/2000, din care rezultă concluzia că, în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorităţii judecătoreşti, majorarea indemnizaţiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani nu are temei legal.
Pe de altă parte în perioada acestui concediu, efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate, dreptul salariatului decurge din raportul juridic de asigurare fiind aplicabile principiile generale în materie de asigurare, adică, atât prima cât şi indemnizaţia de asigurare sunt stabilite în funcţie de salariul de bază şi celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind ierarhia actelor normative, principiul constituţional al supremaţiei constituţiei şi a legii, interpretarea raportului dintre lege şi alte acte normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura dispoziţiilor legale de ocrotire a mamei şi copilului, în raport de obiectul şi scopul reglementării, dar şi a unor aspecte privind raportul juridic de muncă specific autorităţii judecătoreşti.
Legea aplicabilă dreptului la indemnizaţia specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
a) Dreptul la această indemnizaţie specială este reglementat prin legea nr. 120/1997, care prevede.
- „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină şi lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)", fiin.
- „ ... de o indemnizaţie reprezentând 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare".
b) Textul stabileşte natura dreptului şi limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizaţiei de 85% din „salariul de bază şi celelalte venituri salariale", fără, însă, a da o altă definiţie salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
c) Dispoziţiile acestei legi nu conţin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.
Dar, aşa cum se relevă şi în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior şi a considera, cum eronat se susţine, că indemnizaţia reglementată, ca un drept nou, prin art. 2 şi art. 3 din lege, este aceeaşi ca şi cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965.
Or, dispoziţia din art. 21 alin. (7) din HCM nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate", în caz de incapacitate temporară de muncă.
d) Întreaga construcţie din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizaţiei nu este expres prevăzută în Legea nr. 120/1997 şi nici în OG nr. 83/2000, iar, de pe altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare.
Evident că nu poate primi o asemenea forţă legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza şi în executarea unei alte legi speciale.
De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referinţă ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative şi al supremaţiei legii.
e) Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizaţii cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Într-adevăr grefiera pe durata acestui concediu nu-şi pierde calitatea de „personal al autorităţii judecătoreşti" care-i conferă drepturile specifice, între care şi pe cel stabilit prin art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 120/1997 vizând „salariul de bază" la care se calculează indemnizaţia, fixat conform art. 18 şi urm. din Legea nr. 50/1996, completată prin OUG nr. 83/2000, care include atât salariul propriu zis [art. 16 alin. (1)], cât şi celelalte drepturi (sporuri şi indemnizaţii permanente).
f) Scopul şi obiectul indemnizaţiei priveşte îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei şi ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării.
În timp ce personalul aflat în exerciţiul funcţiei, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizaţiei lunare (care l-a înlocuit prin OUG nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice aplicarea dispoziţiei legale de majorare şi personalului aflat în funcţie, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o indemnizaţie calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi şi contrar principiului echităţii.
Aşadar, salariatul, din cei prevăzuţi în OUG nr. 83/2000, aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca şi celălalt personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizaţiei lunare, iar, la aceasta, se recalculează, în consecinţă, indemnizaţia specială cuvenită pe perioada concediului, astfel încât, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2644 din 17 septembrie 2002 Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6624/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6587/2003. Civil. LG. 10/2001 restituire în na... → |
|---|
