ICCJ. Decizia nr. 6640/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6640
Dosar nr. 7365/2003
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi precizată ulterior, reclamanţii P.D. şi P.I.A., au chemat în judecată Primăria Municipiului Tg. Jiu, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 200 mp, iar pentru suprafaţa de 1500 mp pe care sunt amplasate blocuri, despăgubiri.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 52 din 7 martie 2003, a admis acţiunea, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de teren de 260 mp situată în continuarea proprietăţii reclamanţilor (...). A obligat pârâta la acordarea de despăgubiri pentru terenul ocupat în suprafaţă de 1076 mp, corespunzător valorii de 970.026.000 lei.
S-a reţinut că:
Imobilul a fost preluat abuziv, în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 cu titlu valabil, prin expropriere, conform Decretului nr. 506/1968, fără a se primi despăgubiri.
Din terenul preluat astfel de stat, de 1650 mp, suprafaţa de 260 mp poate fi restituită în natură, ca teren liber, neafectat de utilităţi publice.
Pentru terenul în suprafaţă de 1076 mp, ocupat de blocuri, ce nu poate fi restituit în natură, conform art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, valoarea fiind stabilită prin expertiza efectuată.
Reclamantul şi-a completat obiectul cererii, la prima zi de înfăţişare, astfel cum prevede art. 132 alin. (1) C. proc. civ., iar inexistenţa unei decizii emisă de Primar, la notificarea depusă de reclamant, nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii, întrucât lipsa acesteia echivalează cu un refuz.
Pronunţarea instanţei pe o obligaţie de a face (emiterea deciziei) nu ar avea nici o eficienţă juridică atâta timp cât reclamanţii şi-au ales o cale în realizarea dreptului lor.
Prin Decizia nr. 164 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Craiova, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Târgu Jiu împotriva sentinţei civile nr. 52 din 7 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, raportat la motivele de apel invocate, instanţa a reţinut ca nefondate criticile privind faptul că litigiul s-a soluţionat fără introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, că Primăria Municipiului Tg. Jiu nu are calitate procesuală pasivă şi că terenul nu poate fi restituit în natură, iar cu privire la despăgubiri, că au fost eludate dispoziţiile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului Târgu Jiu, susţinând că acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tg. Jiu, care nu are calitate procesuală pasivă, s-a dispus restituirea terenului deşi nu s-a emis o dispoziţie a Primarului, instanţele, într-o asemenea situaţie putând cel mult să oblige Primarul să emită o dispoziţie motivată.
În ceea ce priveşte introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, aceasta se impunea, întrucât numai statul poate acorda măsurile reparatorii, Ministerul Finanţelor fiind abilitat de lege să avizeze valoarea despăgubirilor, Primăria neputând fi obligată în acest sens, la despăgubiri băneşti, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea 10/2001, măsurile reparatorii constau în acordarea de titluri de valoare sau acţiuni.
Cât priveşte restituirea terenului de 260 mp aceasta nu era posibilă, pe teren construindu-se blocuri de locuinţe cu dotările şi amenajările aferente.
Recursul este fondat potrivit celor ce urmează:
Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat obligarea Primăriei Municipiului Tg. Jiu să emită decizie motivată urmare notificării adresate conform Legii nr. 10/2001, susţinând că, în termenul legal, pârâta nu şi-a îndeplinit astfel, obligaţia respectivă.
La termenul din 15 noiembrie 2002, instanţa din oficiu "a luat o precizare reclamantului" care, sumar, printr-o declaraţie, arată că solicită restituirea unei suprafeţe de 200 mp teren, pe care nu sunt blocuri şi nu este afectat de utilităţi publice, iar despăgubiri solicită pentru 1500 mp teren ce nu poate fi restituit în natură.
Evident, această precizare, a constituit în realitate o modificare de acţiune, făcută cu încălcarea prevederilor art. 112 şi urm. C. proc. civ., ce a schimbat total obiectul dedus judecăţii, fără a se comunica pârâtei, fără a se pune în discuţia părţilor, încălcate fiind, contrar celor susţinute, şi prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult, chiar trecând peste aceasta, sau tocmai de aceea, era necesar ca reclamantul să precizeze, în legătură cu despăgubirile, pentru ce anume optează, echivalent bănesc, acţiuni, titluri de valoare nominală, trebuind, evident, pentru aceasta să indice temeiul de drept al cererii sale în acest sens.
Nu mai puţin este de reţinut că, în rezolvarea corectă a excepţiei invocate de pârâtă privind lipsa calităţii procesuale pasive, determinată în principal de obiectul cererii astfel modificate ca şi pentru stabilirea cadrului procesual exact în sensul celor susţinute de pârâtă, inclusiv prin căile de atac, era necesară stabilirea corectă a situaţiei juridice a terenului în litigiu.
Or, din acest punct de vedere, instanţele au apreciat greşit că suprafaţa de 260 mp este liberă putând fi restituită în natură.
Sub acest aspect, contrar celor susţinute, din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă în mod evident, că, zonal, scopul exproprierii (titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de stat) a fost realizat integral, prin construirea de blocuri de locuinţe. Împrejurarea că, din terenul în litigiu, efectiv, suprafaţa de 260 mp nu este ocupată astfel, nu poate îndreptăţi altă concluzie, conform şi dispoziţiilor din Legea nr. 10/2000, respectiv art. 11 alin. (4) şi (8) din lege.
Aşa fiind, plecând de la o asemenea situaţie juridică a terenului în litigiu, ce nu poate fi restituit în natură, pentru precizarea cadrului procesual exact, atât în ce priveşte părţile (în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată) cât şi a opţiunii reclamanţilor privind modalitatea măsurii reparatorii prin echivalent, ce urmează a fi indicată procedural, recursul se va admite, casându-se ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Primar împotriva deciziei nr. 164 din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează această deciziei, precum şi sentinţa civilă nr. 52 din 7 martie 2003 a Tribunalului Gorj şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2003. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6668/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
