ICCJ. Decizia nr. 6668/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6668
Dosar nr. 1665/2003
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 2 august 2001 S.G. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, obligarea pârâtului la plata unui ajutor neimpozabil la nivelul a 8 solde lunare brute, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138 din 30 iunie 1999.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, la data trecerii în rezervă, deşi reclamantul beneficia de echivalentul a 12 solde lunare brute, pârâtul i-a acordat doar contravaloarea a 4 solde brute, contrar dispoziţiilor legale în vigoare.
Prin întâmpinarea formulată la 6 septembrie 2001, Ministerul de Interne a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată susţinând în esenţă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 138/1999, care s-au aplicat ulterior trecerii în rezervă a reclamantului, începând cu 1 decembrie 1999.
Sesizată iniţial cu soluţionarea acestui litigiu, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin sentinţa nr. 240 din 25 octombrie 2001, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Ministerul de Interne şi, în acord cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. coroborat cu art. 72 din Legea nr. 168/1999 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Prin sentinţa nr. 55 din 14 ianuarie 2002, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a contravalorii unui ajutor bănesc, în cuantum de 8 solde lunare nete.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul este îndreptăţit la un ajutor egal cu 12 solde lunare nete, în raport cu prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999 coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 73/1999.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, care, prin Decizia nr. 854 din 22 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Interne.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie care, invocând în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esenţială a legii cu consecinţa soluţionării greşite a fondului litigiului, a susţinut că Decizia atacată a fost pronunţată în temeiul unor dispoziţii legale abrogate, fiind nesocotită legea aplicabilă, respectiv dispoziţiile OG nr. 73/1999 care asimilează salariilor supuse impozitării inclusiv ajutoarele acordate cadrelor militare disponibilizate.
Recursul în anulare se dovedeşte fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptăţite la acordarea unui ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută.
Dispoziţiile legale mai sus menţionate au fost însă implicit abrogate prin art. 86 alin. final, partea finală din OG nr. 73 din 26 august 1999 privind impozitul pe venit.
Potrivit acestui din urmă act normativ, sunt supuse impozitării veniturile din salarii, cărora le sunt asimilate „în vederea impunerii" drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile, premiile şi alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii [art. 4 lit. b) coroborat cu art. 23 lit. b)].
În conformitate cu prevederile art. 70, dispoziţiile OG nr. 73 din 26 august 1999 au intrat în vigoare şi s-au aplicat veniturilor acordate cu începere de la 1 ianuarie 2000.
Ca urmare, cum reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 29 februarie 2000 şi sumele acordate cu titlul de ajutoare compensatorii au fost la această dată asimilate veniturilor salariale supuse impozitării, se constată că potrivit OG nr. 73/1999 drepturile cuvenite au fost corect calculate, acţiunea pentru diferenţele pretinse dovedindu-se neîntemeiată.
Aşa fiind, recursul în anulare se va admite cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi, pe fond, a respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 854 din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţei nr. 55 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care le casează, iar pe fond respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6640/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6624/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
