ICCJ. Decizia nr. 6839/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6839
Dosar nr. 2265/2003
Şedinţa publică din 7 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 12 noiembrie 2001, M.S.P.I. şi M.Ş.A., au solicitat Primăriei comunei Pătârlagele, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 3.855 mp situat în intravilanul comunei Pătârlagele, judeţul Buzău.
Prin adresa nr. 2018 din 3 aprilie 2002, primarul comunei Pătârlagele, le-a comunicat celor în cauză că cererea de restituire a fost respinsă motivat de faptul că, în legătură cu terenul solicitat, li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi au fost puşi în posesia acestei suprafeţe.
La 9 mai 2002, M.S.P.I. şi M.A.Ş. au contestat această decizie solicitând instanţei să dispună obligarea Primăriei comunei Pătârlagele de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie, terenul în legătură cu care au formulat notificarea.
Investită iniţial cu soluţionarea litigiului, Judecătoria Pătârlagele, prin sentinţa civilă nr. 806 din 13 iunie 2002, a declinat competenţa soluţionării cauzei, în acord cu dispoziţiile art. 24 alin. (8) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în favoarea Tribunalului Buzău.
Prin sentinţa nr. 504 din 8 noiembrie 2002, Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că terenurile ce au aparţinut autoarei reclamanţilor M.M. au făcut parte din fondul funciar şi în legătură cu acestea li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, republicată, ele nemaiputând face obiectul Legii nr. 10/2001.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 31 din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
În cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii M.S.P.I. şi M.Ş.A., susţinând în esenţă că terenul în suprafaţă de 3.855 mp, în legătură cu care au formulat notificarea, nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, el fiind deţinut ilegal de alte persoane decât cele îndreptăţite iar pe de altă parte nu s-au administrat suficiente probe care să susţină afirmaţiile pârâtei vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe.
Recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestui act normativ, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Textul invocat delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidenţa unor reglementări distincte.
Este adevărat că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, însă acesta acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
În speţă, terenul în suprafaţă de 3855 mp, în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din suprafaţa totală de 1,42 ha, fostă proprietate a M.M., mama reclamanţilor, şi a făcut obiectul cererii de reconstituire formulată de aceasta, în baza Legii 18/1991.
Din probele administrate, rezultă că reclamanţii au fost puşi în posesie, pe vechiul amplasament, cu suprafaţa de 9.345 mp, teren intravilan, prin procesul verbal întocmit la 18 noiembrie 1993 iar pentru diferenţa de până la 1,42 ha, ocupată de construcţii, punerea în posesie s-a făcut, pe alt amplasament, prin procesul-verbal nr. 1779 din 7 mai 1999.
În legătură cu modalitatea soluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de autoarea lor, în baza Legii 18/1991, pentru suprafaţa de 14.200 mp, reclamanţii au iniţiat mai multe litigii, în urma soluţionării irevocabile a acestora reţinându-se că, punerea în posesie pe alt amplasament pentru suprafaţa de 5.150 mp s-a impus în raport, de dispoziţiile art. 23 din legea fondului funciar.
Astfel, pe terenul în litigiu sunt edificate mai multe construcţii şi anexe gospodăreşti aparţinând unor alte persoane care, în condiţiile vechii reglementări, au primit loturi în vederea construcţiei de locuinţe, loturi care, fiind aferente caselor de locuit, rămân potrivit art. 23 din Legea 18/1991, în proprietatea actualilor deţinători.
În considerarea celor ce preced, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.S.P.I. şi M.Ş.A. împotriva deciziei nr. 31 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6884/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 352/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
