ICCJ. Decizia nr. 6905/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6905
Dosar nr. 3895/2003
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr.125 din 31 iulie 2001, SC A. SA a respins cererea formulată de T.M.M., pe calea notificării, conform Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură sau echivalent a terenurilor înscrise în C.F. Alba Iulia, preluate abuziv de Statul Român, în baza Decretelor de expropriere nr. 511/1969, 138/1970 şi 53/1971.
La 31 august 2001, persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei solicitând, în contradictoriu cu SC A. SA Alba Iulia, A.P.A.P.S. Bucureşti şi Prefectura judeţului Alba, anularea deciziei, anularea parţială a titlului de proprietate al SC A. asupra terenului în cauză, obligarea unităţii deţinătoare de a-i recunoaşte dreptul de proprietate asupra terenului şi de a-i restitui în natură suprafeţele libere de construcţii şi în echivalent terenul care este indispensabil desfăşurării activităţii societăţii.
S-a mai solicitat totodată să se dispună anularea încheierii de intabulare a SC A., asupra terenului în litigiu.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1104 din 10 decembrie 2002, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a anulat Decizia, a constatat că suprafeţele în litigiu au fost abuziv preluate de stat, făcând parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 9 alin. (2) din acest act normativ.
A respins celelalte capete de cerere din acţiune. A respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local Alba Iulia şi A.P.A.P.S. Bucureşti.
În baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capetelor de cerere privind anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 0178 seria M 03 emis de Ministerul Industriilor şi obligarea SC A. SA Alba Iulia la restituirea în natură a terenului în litigiu.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că Statul a preluat abuziv terenul ce a făcut obiectul notificării, decretele de expropriere neproducându-şi efectele scontate atâta vreme cât nu au fost publicate în Buletinul Oficial.
Ca atare, titlul reclamantului asupra imobilului nu a fost desfiinţat întrucât nu a existat un act valabil de preluare a acestuia de către stat, transferul proprietăţii neavând loc.
Cu toate acestea, se mai reţine, măsurile reparatorii acordate persoanei îndreptăţite, nu pot fi decât cele prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenurile în litigiu sunt ocupate în întregime de clădiri, drumuri interioare şi depozite, toate fiind necesare procesului de producţie al SC A. SA Alba Iulia.
Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 335 A din 24 aprilie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de reclamant şi cele două pârâte.
Împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamantul T.M.M. precum şi pârâtele SC A. SA şi Prefectura judeţului Alba, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
În recursul său, continuat ulterior de succesorii T.J. şi T.D., reclamantul, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., susţine că instanţele au ignorat capătul 3 de cerere ce viza obligarea SC A. SA de a-i recunoaşte dreptul de proprietate asupra terenului care, fiind preluat abuziv, nu putea conduce decât la soluţia restituirii în natură, conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Recursul pârâtei SC A. SA vizează greşita reţinere de către instanţe a obligaţiei sale de a acorda reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile în care, se susţine, terenul în litigiu a fost preluat cu titlu de către Statul Român.
Ca atare, se mai arată, notificarea trebuia adresată instituţiei publice implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S., în acord cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din lege.
Prefectura Judeţului Alba critică hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei reţineri a calităţii sale procesuale pasive precum şi a necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă, în raport de petitele acţiunii formulată de reclamant, care sunt de resortul dreptului comun.
Recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului T.M.M.
Capătul 3 al acţiunii formulată la 31 august 2001 viza obligarea pârâtei SC A. SA de a-i recunoaşte reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, petit analizat de instanţa fondului şi respins în considerarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M-03 nr. 0178 din 14 mai 1993, emis de Ministerul Industriilor în favoarea pârâtei SC A. SA
În ceea ce priveşte cererea privind restituirea în natură a terenurilor ce au făcut obiectul notificării, prima instanţă a luat act de faptul că reclamantul, la 3 decembrie 2002 şi-a precizat acţiunea în sensul că a renunţat la petitele 2 şi 4, ultimul vizând această modalitate de stabilire a măsurilor reparatorii.
De altfel, aşa cum corect au reţinut cele două instanţe, terenurile în litigiu nu puteau fi restituite în natură în condiţiile în care acestea sunt ocupate în întregime de construcţii şi drumuri interioare, necesare funcţionării societăţii deţinătoare, aspect relevat, de altfel, de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Nefondat este şi recursul pârâtei SC A. SA, neputându-se susţine că terenurile ce au făcut obiectul notificării au fost preluate cu titlu de către stat, în condiţiile în care cele trei decrete de expropriere (nr. 511/1969, 138/1970 şi 53/1971) nu au fost publicate în Buletinul Oficial al României şi ca atare nu-şi puteau produce efectele prevăzute de lege.
A se vedea în acest sens şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora sunt trecute abuziv în proprietatea statului imobilele preluate în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate.
În acest context, dispoziţiile art. 27 din lege, care se referă la imobilele preluate cu titlu valabil nu sunt aplicabile, obligaţia acordării măsurilor reparatorii în echivalent revenind unităţii deţinătoare, în speţă SC A. SA, societate comercială cu capital 100 % privat.
În ceea ce priveşte criticile formulate de Prefectura Judeţului Alba, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nu se poate reţine lipsa calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din lege, prefectura are competenţa de a înregistra şi cuantifica despăgubirile băneşti în cazul în care persoana îndreptăţită, în virtutea dreptului său de opţiune, a ales această modalitate de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
Cât priveşte susţinerile referitoare la greşita soluţionare a litigiului de către tribunal, în primă instanţă, acestea sunt de asemenea nefondate, în contextul în care, la 3 ianuarie 2002, reclamantul, prin apărător, şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită anularea deciziei nr. 125 din 31 iulie 2001 emisă de SC A. SA.
Ca atare, cadrul procesual este circumscris dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, celelalte petite din acţiune urmând regimul cererilor accesorii, care, potrivit dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Faţă de cele ce preced, recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentul T.M.M., decedat, continuat de succesorii acestuia, T.J. şi T.D. precum şi de Prefectura Judeţului Alba, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi SC A. SA împotriva deciziei civile nr. 335/A din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6910/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6830/2003. Civil → |
---|