ICCJ. Decizia nr. 6932/2003. Civil. Legea nr.10/2001 anulare dispozitie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6932
Dosar nr. 11004/2003
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 591 din 11 iunie 2003, Tribunalul Cluj a respins plângerea reclamantei M.A. împotriva dispoziţiei nr. 8 din 8 ianuarie 2003, emisă de Primarul Municipiului Turda.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 8 din 8 ianuarie 2003, s-a respins notificarea reclamantei pentru restituirea terenului în suprafaţă de 275 mp, situat in Turda, cu motivarea că acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi a fost atribuit altor persoane prin decizii emise de prefect.
Reclamanta a fost proprietară, conform C.F. 8475 Turda, asupra imobilului cu nr. top 6210/2/1 de 550 mp si 6210/1/1, teren de 550 mp şi casă, cota de ½ parte fiind proprietatea numitei D.M.
În anul 1981, reclamanta a donat fiicei sale S.N. întreaga sa cotă de ½ parte din imobilul de sub A+2 din C.F. 8475 Turda, nr. top. 6210/1/1, terenul de 275 mp aferent cotei sale trecând în proprietatea statului. Imobilul cu nr. top. 6210/1/1 a fost transcris în C.F. 9780/1 Turda în favoarea noilor proprietari şi a lui D.M.
În baza sentinţei civile nr. 2911 din 10 decembrie 1983, a fost intabulat în C.F. 9780/1 Turda, sub B7, dreptul exclusiv al numitei D.M. asupra construcţiei de pe nr. top. 6210/1/1, urmare a sistării indiviziunii dintre aceasta şi fiica reclamantei care din 1981 figura ca proprietară asupra ½ parte din titlul de donaţie.
În baza sentinţei civile nr. 154 din 19 ianuarie 1982 a Judecătoriei Turda, s-a intabulat în C.F. 8475 Turda dreptul de proprietate al reclamantei asupra întregului teren de 550 mp de la nr. top. 6210/2/1. Ca urmare a sistării indiviziunii dintre acesta şi coproprietara D.M., care deţinea ½ parte din imobil, iar ulterior pe acest nr. top. S-a evidenţiat construcţia edificată de reclamantă.
În baza Legii nr. 18/1991 s-a atribuit numitei B.A. terenul în suprafaţă de 550 mp, aferent nr. top. 6210/1/1, care a devenit proprietara construcţiei atribuite prin sentinţa civilă nr. 2911/1983 lui D.M. în baza contractului de întreţinere încheiat cu D.M.
Din eroare, prin Decizia nr. 67/400 a prefectului s-a atribuit şi lui S.N. 275 mp din acelaşi teren, Decizia fiind anulată prin sentinţa civilă nr. 903/1998 a Judecătoriei Turda.
Prin urmare, tribunalul a constatat că acţiunea reclamantei nu intra sub incidenţa Legii nr. 10/200, deoarece regimul juridic al terenul solicitat era reglementat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 159 din 3 octombrie 2003, a respins ca nefondat apelul.
Reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca şi instanţa de fond, Curtea de Apel Cluj a constatat că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legile nr. 18/1991, 169/1997 şi 1/2000 nu pot fi acordate măsuri reparatorii potrivit acestui act normativ.
Cum măsurile reparatorii au fost acordate în temeiul Legii nr. 18/1991, Curtea de Apel Cluj a conchis că soluţia primei instanţe a fost corectă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta.
Recursul declarat de reclamantă este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază precum şi dezvoltarea lor.
Conform dispoziţiilor art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi de instanţă din oficiu.
În recursul declarat, reclamanta nu aduce critici deciziei atacate, ci se rezumă doar la prezentarea situaţiei juridice a terenului de-a lungul timpului, solicitând anularea ordinului emis de prefect la 18 august 1995.
Acest aspect face ca recursul declarat de reclamantă să nu fie motivat deoarece susţinerile din cererea de recurs nu se referă la nici unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., situaţie în care operează nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 306 alin. (1) din cod.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia invocată de pârâtă şi va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepţia invocată de intimata - pârâtă Primăria Municipiului Turda.
Constată nul recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr. 159 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6974/2003. Civil. Nulitate contract vânzare... | ICCJ. Decizia nr. 6928/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
---|