ICCJ. Decizia nr. 6974/2003. Civil. Nulitate contract vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6974
Dosar nr. 2634/2003
Şedinţa publică din 6 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5336 din 5 octombrie 2000 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, reclamanta R.F. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC A. SA Bucureşti şi a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâţi la data de 10 iulie 2000, să se dispună evacuarea pârâtei SC A. SA Bucureşti din spaţiul situat în Bucureşti şi să fie obligată aceasta să îi plătească daune-interese reprezentate de lipsa de folosinţă a imobilului.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 93 din 3 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti.
A precizat reclamanta că pârâţii, cu rea credinţă, au încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru imobilul din Bucureşti, care include şi o parte din imobilul proprietatea sa de la nr. 28, cu încălcarea HG nr. 505/1998 care nu a permis decât vânzarea spaţiilor comerciale construite din fondurile statului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 287 din 23 aprilie 2001, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.F., a constatat nul contractul de vânzare cumpărare nr. 746 din 10 iulie 2000 încheiat de Primăria municipiului Bucureşti şi SC A. SA Bucureşti pentru imobilul situat în Bucureşti, şi a dispus evacuarea pârâtei SC A. SA Bucureşti din spaţiul în suprafaţă de 348,49 mp individualizat în dispozitiv.
S-a reţinut că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat de Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA, l-a constituit imobilul situat în Bucureşti, Bd. E., nr. 30 fost strada M.K. nr. 8-10, că fostul nr. 8 a devenit nr. 28 iar fostul nr. 10 a devenit nr. 30.
Proprietatea reclamantei R.F. s-a arătat, retrocedată prin hotărâre judecătorească definitivă, a constituit-o imobilul din strada M.K., în prezent Bd. E., nr. 8 actual nr. 28.
S-a precizat că prin art. II pct. 1 din HG nr. 505 din 20 august 1998 s-a prevăzut că actele juridice prin care se transmite dreptul de proprietate pot avea ca obiect numai spaţiile comerciale construite din fondurile statului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 130 din 3 martie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 287 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
S-a reţinut că pârâta SC A. SA Bucureşti nu se poate prevala de dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum şi că nu se poate reţine buna credinţă a acesteia întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare cu Primăria Municipiului Bucureşti, 10 iulie 2000 prin hotărâre judecătorească definitivă reclamantei R.F. îi fusese retrocedat imobilul în litigiu iar Primarul General al Municipiului Bucureşti prin Decizia din 21 iunie 2000 îi restituise acesteia în proprietate bunul.
S-a arătat că prin expertiză tehnică s-a stabilit că obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA Bucureşti l-a constituit imobilele situate la nr. 28 şi 30 din Bucureşti Bd. E., inclusiv suprafaţa de 348,49 mp proprietatea reclamantei.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 130 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III civilă, a declarat recurs SC A. SA Bucureşti solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă, că:
1. deşi reclamanta a solicitat evacuarea sa dintr-un spaţiu de 335,36 mp, evacuarea a fost dispusă dintr-un spaţiu de 348,49 mp;
2.instanţa de apel a dat o greşită interpretare dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că buna credinţă a cumpărătorului, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. se presupune că există la momentul încheierii actului juridic;
3. SC A. SA Bucureşti a cumpărat spaţiul comercial situat la nr. 30 din Bucureşti, bd. E. iar reclamanta a prezentat hotărâre judecătorească definitivă prin care i se recunoaşte dreptul de proprietate pentru imobilul situat la nr. 28 din Bucureşti, Bd. E.
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond şi de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 93 din 3 februarie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta R.F. şi a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucureşti să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 812,97 mp situate în Bucureşti, bd. E., nr. 28 (anterior nr. 8). În considerentele hotărârii s-a reţinut că imobilul a fost proprietatea autorului reclamantei, J.G., şi a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.
Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin dispoziţia nr. 955 din 21 iunie 2000 a predat reclamantei bunul.
Imobilul situat în Bucureşti bd. E. nr. 30 (anterior nr. 10), a fost preluat de Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948, prin naţionalizarea societăţii Steaua României.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a stabilit că deşi în contractul de vânzare cumpărare încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA Bucureşti la data de 10 iulie 2000 este înscris imobilul situat în Bucureşti, bd. E. nr. 30, acesta cuprinde fostele numere 10 şi 8 şi include suprafaţa de 348,49 mp construcţie plus cota aferentă de teren.
Acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare a fost formulată de reclamantă în condiţiile dreptului comun reprezentate de art. 948 C. civ. care reglementează condiţiile de validitate ale oricărui act juridic printre care şi obiectul acestuia.
Sub acest aspect nu puteau face obiectul unei vânzări comerciale în condiţiile HG nr. 505/1998 decât spaţiile comerciale construite din fondurile statului.
Cum obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti nu reprezintă un astfel de spaţiu, reclamanta, terţ interesat, are calitatea de a cere să se constate nulitatea unui contract al cărui obiect nu face parte din categoria celor prevăzute de norma specială.
Dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 reglementează valabilitatea unor acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
În speţă, obiectul litigiului îl constituie acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare cumpărare al cărui obiect nu-l constituie un imobil aflat sub incidenţa Legii nr. 10/2001, şi, ca atare, prevederile art. 46 din acest act normativ nu sunt aplicabile.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 130/A din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a –III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7050/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6932/2003. Civil. Legea nr.10/2001 anulare disp... → |
|---|
