ICCJ. Decizia nr. 6952/2003. Civil. Revendicare - L.119/1948. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6952
Dosar nr. 540/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea din 21 martie 2001 întocmită în temeiul Legii nr. 10/2001 H.P.T. a solicitat SC R. SA Giurgiu restituirea în natură a imobilului „Moară şi anexe", compus din clădirea morii, o altă clădire (parter şi etaj), terenul aferent în suprafaţă de 4180 mp, precum şi utilajele ce compuneau moara.
La data de 3 august 2001 reclamantul H.P.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu şi A.P.A.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate la restituirea în natură a imobilului ce a format obiectul notificării.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că imobilul ce a aparţinut autorului său, H.P., reprezentând moară şi presă de ulei, situat în comuna Daia, judeţul Giurgiu, a fost naţionalizat la data de 11 iunie 1948. Reclamantul a notificat-o pe pârâta SC R. SA Giurgiu cu solicitarea de restituire în natură a nemişcătorului, a anexelor şi a utilajelor ce compun moara, însă pârâta, prin adresa nr. 158 din 9 aprilie 2001, l-a îndreptat pe reclamant către unitatea care a efectuat privatizarea societăţii şi aceasta doar pentru alte măsuri reparatorii. Întrucât din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 373 din 15 iulie 1994 rezultă că pârâta SC R. SA Giurgiu deţine 70% din capitalul social, prin alte notificări adresate Prefecturii Giurgiu, Primăriei comunei Daia, D.G.F.P. Giurgiu şi pârâtei A.P.A.P.S., reclamantul a cerut să i se restituie în natură partea de 30% din imobil, iar pentru restul de 70% despăgubiri în echivalent, însă, la aceste solicitări nu a primit nici un răspuns.
Prin întâmpinare, pârâta SC R. SA Giurgiu a cerut respingerea acţiunii cu motivarea că deţine în proprietate întregul imobil urmare a dobândirii acestuia în cadrul procesului de privatizare, iar pârâta A.P.A.P.S., tot pe cale de întâmpinare a cerut instanţei de judecată să administreze probe în scopul de a verifica dacă reclamantul are calitatea de proprietar şi să se stabilească valabilitatea titlului statului asupra nemişcătorului pentru a se constata aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001.
La data de 10 martie 2002 a decedat reclamantul H.T., litigiul fiind continuat de moştenitorii acestuia, H.F. (soţie supravieţuitoare), H.P.F. şi H.M. (fii).
Prin sentinţa civilă nr. 322 din 29 mai 2002 Tribunalul Giurgiu a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului. Prin aceeaşi sentinţă s-a stabilit „că, în speţă, moştenitorii fostului proprietar au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare ipotezei în care bunul se află în concret la această dată".
Sentinţa Tribunalului Giurgiu (al cărui dispozitiv a fost reprodus întocmai mai sus) a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, care, prin Decizia nr. 477/A din 25 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele:
„La fila 117 din dosarul de fond a fost depusă Decizia civilă nr. 428/1997 pronunţată de Tribunalul Giurgiu prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamantul H.T., în contradictoriu cu pârâta R. SA, având acelaşi obiect, respectiv moara cu anexele şi terenul aferent.
Prin Decizia civilă nr. 542/1998 pronunţată de secţia a III a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia mai suscitată a rămas irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul H.T., instanţa reţinând că titular al dreptului de proprietate al imobilului revendicat este SC R. SA.
Faţă de împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 428/1997, pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost analizat modul de trecere în proprietatea Statului a imobilului revendicat şi s-a reţinut că SC R. SA a dobândit imobilul în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 373/1994 încheiat cu F.P.S., reţinându-se că reclamantul nu mai este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, Curtea a constatat că instanţa fondului a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1201 şi alin. (4) al art. 1200 C. civ., reţinând că în cauză operează autoritatea de lucru judecat".
Împotriva hotărârii dată în apel, prin care s-a menţinut sentinţa tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii H.F., H.P.F. şi H.M. care au formulat următoarele critici: greşit instanţele au reţinut autoritatea de lucru judecat întrucât prin hotărârile judecătoreşti anterioare nu a fost analizată valabilitatea titlului statului; imobilul revendicat a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 119/1948 deoarece moara avea o capacitate relativ mică şi a fost construită şi utilată pe cont propriu de autorul H.P.; nefiind preluată cu titlu valabil, statul nu putea înstrăina moara către pârâta SC R. SA Giurgiu, cu atât mai mult cu cât cele două contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni au fost încheiate în timpul soluţionării dosarului anterior de revendicare, situaţie care demonstrează reaua-credinţă a persoanei juridice subdobânditoare.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
La data de 6 mai 1994 reclamantul H.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu şi D.G.F.P. Giurgiu pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate a-i lăsa în deplină proprietate imobilul situat în comuna Daia, judeţul Giurgiu, reprezentând o moară, cu anexe şi terenul aferent construcţiilor.
Iniţial, Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa nr. 3527 din 18 septembrie 1995, a admis acţiunea în revendicare, numai că, Tribunalul Giurgiu, prin Decizia nr. 428 din 17 septembrie 1997 (hotărâre irevocabilă) a admis apelul pârâtei SC R. SA Giurgiu, a schimbat sentinţa judecătoriei şi a respins acţiunea în revendicare.
Din lectura considerentelor deciziei dată de Tribunalul Giurgiu (filele 117-119 dosar de fond) rezultă că două au fost motivele care au justificat soluţia de respingere a acţiunii în revendicare:
1)reclamantul nu a mai fost considerat titular al dreptului de proprietate asupra nemişcătorului, deoarece pârâta SC R. SA Giurgiu are acest drept prin efectul art. 20 din Legea nr. 15/1990;
2)bunul revendicat nu făcea parte din categoria celor la care se referă Legea nr. 112/1995, tribunalul apreciind prin Decizia menţionată că situaţia bunului „va fi reglementată prin legi speciale, competenţa rezolvării revenind deci puterii legiuitoare".
Fără a comenta în nici un fel Decizia invocată de cele două instanţe ca având putere de lucru judecat în litigiu de faţă, se impun, totuşi, două concluzii. Prima, în primul proces nu s-a analizat în nici un mod valabilitatea titlului statului asupra nemişcătorului revendicat. A doua, trimiţând la o lege viitoare de reparaţiune şi apreciind că rezolvarea cazului ar fi de competenţa puterii legiuitoare, se poate aprecia în mod justificat că prima acţiune în revendicare nu a fost respinsă în fond, ci, mai degrabă, prin invocarea unei excepţii procedurale, odată ce s-a decis că rezolvarea cazului ar fi revenit altei puteri în stat decât cea judecătorească.
Potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 (în prezent, art. 47 urmare a modificării operată prin Legea nr. 247/2005) „persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi".
Atât în temeiul textului citat, cât şi pentru că prin Decizia nr. 428 din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Giurgiu prima acţiune în revendicare a fost respinsă pentru consideraţiuni procedurale, fără ca fondul raporturilor juridice dintre părţi să fi fost soluţionat, se constată că greşit instanţele au rezolvat prezenta acţiune a reclamantului, continuată de moştenitori, pe tărâmul autorităţii de lucru judecat.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat se cere a fi întrunită tripla identitate de elemente (art. 1201 C. civ.):identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem causa) şi identitatea de părţi (eadem conditio personarum). Al doilea element al puterii lucrului judecat, adică elementul ce are relevanţă în speţă, şi anume identitatea de cauză, se referă la faptul că a doua cerere trebuie să aibă acelaşi fundament juridic.
Or, chiar dacă prima acţiune în revendicare ar fi fost respinsă pe fond, prin art. 48 (actualul art. 47) din Legea nr. 10/2001, legislatorul a înţeles să-şi impună, pentru consideraţiuni de reparaţie a unor abuzuri comise în trecut, preferinţele sale în sensul ca în temeiul noului fundament juridic creat să se poată rediscuta chestiuni analizate în primul proces finalizat, definitiv şi irevocabil, prin respingerea acţiunii în revendicare.
Este adevărat, aşa cum s-a apreciat unanim în doctrină, că nici o lege, modificatoare, abrogativă sau interpretativă, nu poate înfrânge interdicţia unei noi judecăţi determinată de puterea lucrului judecat. Numai o lege nouă, prin care s-a creat un nou drept subiectiv, ar putea justifica o nouă acţiune în justiţie, iar această posibilitate ar excede cadrului determinativ al puterii lucrului judecat, întrucât prin adoptarea noii legi nu mai subzistă identitatea de cauză între cele două acţiuni ce au astfel un fundament juridic distinct.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de reclamanţi se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile date în cauză cu consecinţa reluării judecăţii la instanţa de fond.
În rejudecare, instanţa de trimitere va cerceta, pe bază de dovezi, atât valabilitatea titlului statului asupra nemişcătorului revendicat în temeiul noii legi, cât şi titlul exhibat de pârâta SC R. SA Giurgiu, reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare nr. 373 din 15 iulie 1994 şi nr. 121 din 5 august 1994. Tot în rejudecare instanţa de trimitere va analiza susţinerea reclamanţilor referitoare la reaua-credinţă a pârâtei subdobânditoare dedusă din faptul că a cumpărat bunul în timpul primului proces în revendicare şi în care SC R. SA Giurgiu era parte şi, pe cale de consecinţă, dacă pârâta cumpărătoare a cunoscut sau putea să cunoască, prin simplă informare, adevăratul proprietar al nemişcătorului litigios.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii H.F., H.P.F. şi H.M. împotriva deciziei nr. 477/A din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 322 din 29 mai 2002 a Tribunalului Giurgiu şi trimite cauza pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6986/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6756/2003. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
