ICCJ. Decizia nr. 6991/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6991
Dosar nr. 12720/2003
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată după casarea hotărârilor din primul ciclu procesual prin Decizia nr. 1061 din 13 februarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanţii Z.M.A. împotriva sentinţei nr. 113 din 10 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi intervenienţii R.A., R.C. şi R.D. A fost schimbată în tot sentinţa, dispunându-se admiterea în parte a acţiunii, astfel cum a fost precizată şi obligarea pârâtului de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 370 mp şi construcţiile aferente, mai puţin construcţia şi terenul înstrăinate intervenienţilor R., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 5935/31912 din 3 iunie 1999, cu privire la care s-a decis şi respingerea excepţiei de nulitate. A fost respinsă acţiunea în revendicare pentru partea înstrăinată, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.
Au fost respinse cererile de intervenţie accesorie alături de pârât formulate de R.A., R.C., R.I. şi R.D, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul situat în Bucureşti, a fost naţionalizat pe numele de Z.M., autoarea reclamanţilor şi soţia titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, Z.G., prin Decretul nr. 92/1950, fiind trecut în anexă la poziţiile nr. 83 şi 84.
S-a avut în vedere că la data naţionalizării aceasta era casnică, fiind încadrată în muncă începând cu data de 31 mai 1950, deci după luna aprilie 1950, când a intrat în vigoare Decretul nr. 92/1950. S-a apreciat în consecinţă că autoarea reclamanţilor era exceptată de la naţionalizare, întrucât nu se încadra în categoriile de persoane la care se referă art. 1 din decret. Ca urmare s-a decis că preluarea imobilului de către stat este abuzivă, fără titlu valabil şi în consecinţă a fost admisă acţiunea în revendicare faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată intervenienţilor, s-a dispus respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recursul de faţă Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat prin Primarul General, în motivarea căruia se arată că Z.M. nu se regăseşte în prevederile de excepţie ale art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind casnică la data naţionalizării, încadrarea acesteia în activitate începând cu data de 31 mai 1950, conform probelor administrate. Situaţia reţinută de instanţe în sensul că la data naţionalizării cea în cauză nu avea ocupaţie şi trebuia să întreţină doi copii minori, este apreciată prin recurs ca irelevantă, deoarece o atare împrejurare nu este reglementată de dispoziţiile legale aplicabile.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost naţionalizat pe numele de Z.M., mama reclamanţilor, fără a fi menţionaţi şi aceştia în actul de naţionalizare, deşi erau moştenitori legali ai tatălui lor Z.G., titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, decedat în anul 1948 şi numai din aspectul redat rezultă că naţionalizarea nu s-a realizat în acord cu prevederile decretului aplicabil, pentru că nu au fost avuţi în vedere toţi titularii dreptului de proprietate.
Dar, nici calitatea autoarei reclamantei Z.M., de persoană neîncadrată în muncă la data naţionalizării, nu duce la ideea că în ceea ce priveşte această persoană, măsura aplicată este legală. Este exact că aceasta, soţie de inginer, fiind casnică şi având în întreţinere doi copii minori, nu se încadrează expres în prevederile art. II din decret, potrivit căruia se exceptează de la naţionalizare proprietăţile muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor. Dar, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate şi interpretate decât în raport şi de prevederile art. I din acelaşi act normativ, din care se desprinde raţiunea şi scopul actului de naţionalizare.
Astfel, potrivit acestui text rezultă că măsura vizează în primul rând imobilele foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, în general marea burghezie, apoi pe exploatatorii de locuinţe sau imobilele în construcţie clădite în scop de exploatare.
Cum, persoana în discuţie nu se încadra în aceste categorii, neavând nici calităţile menţionate şi nici mai multe imobile, în raport de care să poată fi încadrată în cea de a doua variantă a legii, rezultă cu evidenţă că aplicarea Decretului nr. 92/1950, cu privire la imobilul în litigiu s-a făcut nelegal, cum a hotărât corect instanţa de apel.
Ca atare, recursul de faţă ce vizează numai preluarea imobilului în litigiu cu titlu valabil este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6980/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
