ICCJ. Decizia nr. 703/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 703
Dosar nr. 404/2003
Şedinţa publică din 2 februarie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 15 octombrie 2001 C.M. a constatat în contradictoriu cu intimatul Consiliul judeţean Neamţ, soluţia adoptată cu privire la cererea sa de restituire a terenului şi construcţiei situate în Piatra Neamţ, şi a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea soluţiei respective şi restituirea în natură a imobilului.
În motivare contestatorul a arătat că, în calitate de comoştenitor de pe urma bunicului matern G.I. a adresat Consiliului judeţean Neamţ notificarea nr. 383 din 10 august 2001, dar acesta în loc să o rezolve, a înaintat-o Prefecturii Neamţ şi i-a făcut cunoscut, prin adresa nr. 6393 din 21 septembrie 2001, că întrucât clădirea a fost demolată şi reconstruită, urmează să i se acorde despăgubiri la propunerea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 ce funcţionează pe lângă prefectură.
În drept contestatorul a invocat prevederile art. 16 alin. (3)-(5) din Legea nr. 10/2001 combinate cu prevederile art. 480-482 C. civ.
La 19 noiembrie 2001 G.A., în calitate de fiu al defunctului G.I., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că i se cuvine o cotă de ½ din bunul imobil, cealaltă cotă de ½ revenindu-i contestatorului C.M., nepotul pe linie maternă al autorului şi, să se dispună obligarea Consiliului judeţean Neamţ la restituirea în natură a imobilului construcţie situat în Piatra Neamţ, precum şi a terenului în suprafaţă de 1500 mp aferent construcţiei.
În motivarea cererii de intervenţie în interes propriu acesta a arătat că a promovat acţiune pentru revendicarea imobilului în temeiul art. 480 C. civ. ce formează obiectul dosarului nr. 3137/2001 al Tribunalului Neamţ, judecata fiind suspendată potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001 şi că, a adresat notificarea înregistrată sub nr. 130/2001 la Prefectura Neamţ, care i-a răspuns doar contestatorului C.M. în sensul celor menţionate de aceasta.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Neamţ prin sentinţa civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de C.M. în contradictoriu cu intimatul Consiliul judeţean Neamţ privind anularea măsurii de înaintare a documentaţiei către Prefectura Neamţ spre competentă soluţionare.
A respins ca prematur formulat capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului şi construcţiei situate în Piatra Neamţ.
A respins ca prematur formulată cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientului G.A.
Tribunalul a considerat că adresa contestată de C.M. este doar un act prealabil emiterii dispoziţiei/deciziei ce nu poate fi atacat în justiţie şi că, partea chemată în judecată, Consiliul judeţean Neamţ nu are calitate procesuală pasivă în cauză, această calitate având-o Prefectura Neamţ ca deţinător al imobilului.
Cererile contestatorului şi intervenientului de restituire în natură a imobilului, au fost considerate premature şi respinse ca atare.
Apelurile promovate de contestator şi intervenient au fost admise de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 31 din 27 mai 2002. Ca urmare, sentinţa civilă nr. 24/C din 28 ianuarie 2002 a Tribunalului Neamţ a fost desfiinţată şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei, cerându-se de la Tribunalul Neamţ ataşarea dosarului înregistrat iniţial sub nr. 3797/C/1999.
Prin Decizia nr. 41 din 26 august 2002 pronunţată în judecată pe fond, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată contestaţia promovată de C.M., îndreptată împotriva adresei nr. 6393/2001 emisă de Consiliul judeţean Neamţ, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu având acelaşi obiect, formulată de G.A.
Pentru a pronunţa Decizia, curtea de apel a reţinut, pe baza întregului material probator aflat la dosarul nr. 3137/C/2001 al Tribunalului Neamţ, ataşat că imobilul în litigiu preluat de stat prin aplicarea greşită a prevederilor Decretului nr. 92/1950 şi în care au funcţionat mai multe instituţii, a fost reamenajat în 1985 cu scopul de a servi drept casă de oaspeţi pentru conducerea statului. A fost dat în administrarea R.A.P.P.S. prin HGR. nr. 445/1995, dar a rămas în administrarea Consiliului judeţean, ca urmare a deciziei nr. 1374 din 2 septembrie 1996 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a anulat respectiva hotărâre de guvern. În considerentele deciziei s-a mai reţinut că cele trei expertize tehnice separate, efectuate în dosarul Judecătoriei Piatra Neamţ având ca obiect restituirea în natură a imobilului, au constatat că prin reamenajare, clădirea şi-a păstrat configuraţia exterioară existentă la data preluării şi s-a ajuns la concluzia că această clădire a fost transformată într-o asemenea măsură încât este un imobil nou în raport cu cel preluat de stat de la autorul reclamantului şi respectiv intervenientului, aşa încât în speţă sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în astfel de cazuri măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent indiferent dacă preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil sau nu.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recursuri separate reclamantul C.M. (decedat la 13 noiembrie 2004, recurs continuat de moştenitorul cu acelaşi nume, filele 41-44 din dosarul de recurs) şi intervenientul G.A. invocând ambii, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că Decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia aprobate prin HGR. 498/2003.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa a considerat că reamenajarea imobilului prin efectuarea unor lucrări de recompartimentare, îmbunătăţiri funcţionale, consolidări pereţi exteriori, refacere acoperiş, înlocuire tâmplărie sunt de natură a determina transformarea acestuia într-un imobil nou, în raport de cel preluat de stat, aşa cum prevede pct. 18.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa după cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a anulat sentinţa pronunţată de tribunal şi a procedat la judecata fondului pricinii fără a administra probe în cauza de faţă, ci, pe baza expertizelor tehnice separate, cu obiective diferite, efectuate de inginerii B.V., C.M.I. şi C.S.V. în dosarul Judecătoriei Piatra Neamţ nr. 8543/1996 având ca obiect cererile de restituire în natură a imobilului formulate de C.M., G.R.M. şi G.A.
Expertiza B. având ca obiectiv identificarea şi localizarea imobilului a ajuns la concluzia că acesta se află pe amplasamentul iniţial păstrându-şi forma şi dimensiunile, construcţia fiind amenajată şi renovată prin executarea instalaţiilor interioare de apă, canalizare, încălzire centrală, refacerea instalaţiilor electrice, refacerea acoperişului (fila 99-1003 dosar 8543/1996 al Judecătoriei Piatra Neamţ).
Expertiza C. având ca obiectiv, printre altele, aprecierea momentului în care au fost realizate zidurile şi fundaţia clădirii nu a tras concluzii certe sub acest aspect, doar presupuneri (fila 182 din acelaşi dosar), iar expertiza C. (fila 155 din acelaşi dosar) a ajuns la concluzia că imobilul actual nu este acelaşi cu cel cumpărat la data din actul de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, curtea de apel a pronunţat soluţia pe baza acestor probe administrate de altă instanţă, în altă cauză, unele fiind chiar contradictorii.
Procedând astfel, instanţa a încălcat principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil.
Potrivit art. 169 C. proc. civ. „administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată dacă legea nu dispune altfel".
Într-adevăr, doar percepând probele nemijlocit instanţa de judecată este în măsură să le cunoască mai bine, să le aprecieze cât mai just, aşa încât să poată ajunge la pronunţarea unei soluţii corecte.
În considerentele deciziei recurate, s-a mai reţinut că, deşi în speţă organele administrative nu au prezentat autorizaţie de construcţie, proiect de execuţie, surse de finanţare ori valoarea reală a cheltuielilor, reamenajarea construcţiei este un fapt notoriu ce poate fi probat prin orice alte mijloace.
Legat de aceasta se impune a releva că faptele notorii sunt acele fapte cunoscute în general de toată lumea, pretutindeni, într-o ţară, într-o parte a unei ţări sau într-o localitate. Proba nu are ca obiect faptul însuşi, care nu trebuie dovedit, ci împrejurarea că acel fapt este în general cunoscut de toată lumea de pe o întindere teritorială mai mare sau mai mică după caz. Notorietatea odată stabilită scuteşte partea care invocă faptul notoriu de dovada acestuia, care apare ca inutilă, de vreme ce existenţa acestui fapt reiese din cunoaşterea lui de către toţi.
Instanţa se poate sprijini în soluţia sa pe notorietatea dovedită a unui fapt, chiar şi în cazul în care nu este vorba de aplicarea unei dispoziţii legale condiţionată de notorietatea acelui fapt, în măsura în care notorietatea prezumă puternic realitatea faptului, ceea ce nu este cazul în speţă.
În fine, curtea de apel a conchis că prin reamenajarea de la mijlocul anilor 1980 imobilul în litigiu a fost transformat într-o asemenea măsură încât este un imobil nou, în raport cu cel preluat de stat de la autorul petenţilor, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Această concluzie este total greşită, pentru că un imobil reamenajat nu înseamnă un imobil nou.
Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 a fost explicat prin Nomele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin HGR. nr. 498/2003, care la pct. 18.3 prevăd că, imobil nou în raport cu cel preluat, este considerat acea construcţie care, prin transformările survenite, are următoarele caracteristici.
- în raport cu forma iniţială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50 % din suprafaţa construită iniţial (etajări, sau/şi adăugiri de corpuri noi pe orizontală);
- prin modificările aduse a rezultat o construcţie destinată să deservească o activitate specifică (de exemplu, s-a amenajat ca sediu de bancă cu seifuri încorporate; s-a amenajat spital sau sanatoriu cu spaţii şi dotări medicale specifice; s-au efectuat lucrări subterane cu destinaţie militară şi pentru siguranţa naţională şi alte asemenea).
Pct. 18.4 din Norme prevede că „Nu constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială, din spaţii de locuit în birouri şi invers, i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă şi altele asemenea)".
Din cele menţionate se constată şi reţine că instanţa a pronunţat o decizie nelegală şi netemeinică.
Aşa fiind, recursurile urmează să fie admise, Decizia recurată urmează să fie casată, iar cauza urmează să fie trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, ocazie cu care se vor administra probatoriile necesare stabilirii situaţiei reale a imobilului în raport cu prevederile legale citate. Totodată, în rejudecare urmează să se stabilească dacă imobilul este în domeniul public şi în caz afirmativ, prin expertiză să se facă evaluarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul C.M. şi continuat de moştenitorul său cu acelaşi nume şi de intervenientul G.A. împotriva deciziei nr. 41 din 26 august 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7047/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6991/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
