ICCJ. Decizia nr. 7057/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7057
Dosar nr. 4068/2003
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 3 martie 1999 reclamanta RA A.P.P.S. prin sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol şi a Sediilor Autorităţilor Publice a chemat în judecată pe pârâţii C.D.V. şi C.I.D., pentru a fi obligaţi la plata sumei de 683.850.000 lei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reparaţii efectuate la imobilul din Bucureşti, în perioada în care acest imobil a fost în administrarea sa.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, că la 21 martie 1997 a preluat de la RA L. în administrare imobilul în litigiu, pe care l-a închiriat unei societăţi non profit. A efectuat lucrări de reparaţii şi modernizări în valoare de 405.124.593 lei la data plăţii, respectiv la 21 august 1997, sumă care actualizată cu indicele de inflaţie se ridică la 683.850.000 lei pretinsă prin acţiune. În baza unei hotărâri judecătoreşti definitive la 20 noiembrie 1998 imobilul a fost restituit pârâţilor, care, prin preluarea construcţiei reparată şi modernizată s-au îmbogăţit fără justă cauză.
La 30 aprilie 1999 reclamanta a precizat acţiunea în sensul că, a majorat câtimea pretenţiilor la suma de 996.372.181 lei reprezentând suma de 405.000.000 lei achitată la data de 21 august 1997, actualizată la nivelul lunii februarie 1999 conform indicelui de inflaţie comunicat de Comisia Naţională de Statistică (dosarul nr. 1684/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială).
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3642 din 25 iunie 1999 a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.D.V. şi C.I.D., excepţii ce au fost invocate prin întâmpinare de către aceştia.
În consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea Imobilelor de Protocol şi a Sediilor Autorităţilor Publice împotriva celor doi pârâţi.
Tribunalul a considerat, că reclamanta are calitate procesuală activă întrucât, având în administrare imobilul a efectuat lucrările de reparaţii şi modernizări, a căror contravaloare actualizată a solicitat prin acţiune în baza mandatului dat de RA A.P.P.S. conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a sucursalelor. A mai reţinut tribunalul că pârâţii, care la data promovării acţiunii înstrăinase imobilul unei terţe persoane C.G. nu pot avea calitate procesuală pasivă, situaţie faţă de care a respins acţiunea.
Apelul reclamantei, care a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.
A susţinut că Decizia este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea competenţei materiale, întrucât cauza a fost judecată de secţia comercială deşi, în raport de obiectul litigiului şi de calitatea părţilor acesta era de competenţa secţiei civile şi că, este netemeinică deoarece nu au fost reţinute ca operând în cauză condiţiile acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor fiind paralizată acţiunea reclamantei, care, nu ar mai avea posibilitatea legală de a promova o altă acţiune în valorificarea dreptului la reparaţii.
Prin Decizia nr. 5680 din 17 noiembrie 2000 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul reclamantei, a casat Decizia nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, a admis apelul acesteia împotriva sentinţei civile nr. 3642 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza secţiei civile a Tribunalului Bucureşti spre competentă soluţionare.
În considerentele deciziei s-au reţinut ca neîntemeiate criticile referitoare la necompetenţa materială şi respectiv, la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi s-a menţionat că reclamanta are posibilitatea acţiunii în despăgubiri împotriva cumpărătorului care a cunoscut existenţa îmbunătăţirilor ca sarcini ale bunului imobil conform art. 1337 C. civ., acesta putând chema în garanţie pe vânzători pentru evicţiunea parţială a imobilului.
Legat de calitatea procesuală activă a reclamantei instanţa a considerat, că Decizia recurată este netemeinică şi nelegală pentru motive de ordine publică.
Astfel, s-a menţionat că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, fără a se face verificări în legătură cu datele la care au intervenit modificări în situaţia juridică a imobilului, respectiv cu privire la transmiterea acestuia de la RA L. la RA A.P.P.S. De asemenea, nu s-au depus, procesul-verbal de predare a imobilului către pârâţi pe baza hotărârii judecătoreşti şi nici înscrisurile necesare stabilirii cu exactitate a datei la care s-a făcut predarea imobilului către noul proprietar.
Pentru lămurirea şi verificarea acestor aspecte cu efect asupra calităţii procesuale active, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de fond, ca urmare a admiterii recursului, casării deciziei pronunţate de curtea de apel şi desfiinţării sentinţei pronunţate de tribunal.
În fond după casare, pe baza probatoriului completat în raport de cele stabilite de instanţa de recurs, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1382 din 16 septembrie 2002 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a RA A.P.P.S. prin sucursala Administrarea Imobilelor de Protocol şi a Sediilor Autorităţilor Publice şi a respins acţiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâţii C.D.V. şi C.I.D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, că la data introducerii acţiunii imobilul care fusese în proprietatea statului, nu se mai afla nici în administrarea reclamantei. Potrivit art. 5 alin. (2) din HG nr. 567/1993 modificată prin HG 192/1995, HG nr. 445/1995 şi HG 1037/1996 „cheltuielile pentru întreţinerea, conservarea şi protejarea bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol se acoperă anual de către Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţie şi Guvern din bugetele proprii ale acestora". A concluzionat tribunalul pe baza acestor prevederi legale, că cheltuielile de reparaţii şi modernizări au fost achitate de aceste instituţii, astfel că o eventuală micşorare a patrimoniului ar exista în dauna statului şi nu a reclamantei.
Sentinţa a fost apelată de reclamantă care a susţinut că reparaţiile şi îmbunătăţirile s-au efectuat în perioada în care imobilul se afla în administrarea sa şi că acest imobil nu era destinat activităţii de protocol, pentru ca cheltuielile să poată fi suportate din fondurile instituţiilor prevăzute în HG nr. 567/1993 cu modificările ulterioare.
Prin Decizia nr. 328 A din 4 iunie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reclamanta a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A criticat Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., susţinând că patrimoniul acestora din urmă care au fost beneficiarii reparaţiilor şi modernizărilor aduse imobilului, s-a mărit, în timp ce patrimoniul reclamantei care a achitat din fondurile proprii contravaloarea lucrărilor, s-a diminuat cu suma pretinsă prin acţiune.
Împrejurarea că la perfectarea vânzării actualul proprietar a luat cunoştinţă de aceste reparaţii şi modernizări ce se reflectă în preţul plătit de 250.000 dolari SUA, a mai susţinut recurenta, este de natură a conduce la concluzia că pârâţii şi-au mărit patrimoniul, respectiv s-au îmbogăţit fără just temei.
Recursul este nefondat.
După cum rezultă din expunerea rezumată a actelor şi lucrărilor aflate la dosar, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 5860 din 17 noiembrie 2000 a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 3036 din 6 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pe care a casat-o. A admis apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 3642 din 25 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza secţiei civile a Tribunalului Bucureşti spre competentă soluţionare.
Prin Decizia pronunţată, instanţa de recurs a rezolvat problema necompetenţei materiale rezultând din soluţionarea cauzei de către secţia comercială precum şi problema lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
S-a reţinut astfel, că obiectul litigiului şi calitatea pârâţilor persoane fizice necomercianţi, determinau competenţa secţiei civile a tribunalului. Acest aspect este însă unul organizatoric şi atâta timp cât delimitarea competenţei în art. 2 C. proc. civ. priveşte tribunalul în întregul său nefăcându-se referire la secţii, rezultă că nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii pronunţarea acesteia de către o altă secţie.
În privinţa lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor s-a reţinut, că reclamanta a promovat acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză motivat de aceea că, pârâţii în calitate de vânzători ai imobilului au obţinut un preţ care cuprinde şi valoarea îmbunătăţirilor şi modernizărilor efectuate la acest imobil.
Este adevărat că vânzătorii sunt cei care au beneficiat de valoarea majorată a imobilului, valoare rezultată din îmbunătăţirile şi modernizările pe care ei nu le-au plătit, acestea putând fi incluse în preţul obţinut. Pârâţii însă au încunoştiinţat pe cumpărător de existenţa acestora printr-o menţiune distinctă în contractul de vânzare-cumpărare. În atare situaţie reclamanta are posibilitatea de a-l acţiona pe cumpărătorul care a cunoscut existenţa îmbunătăţirilor şi modernizărilor ca sarcini ale bunului imobil şi acesta la rândul său poate chema în garanţie pe vânzători pentru evicţiunea parţială a bunului.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „În caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.D.V. şi C.I.D. a fost definitiv rezolvată prin hotărârea instanţei de recurs, aşa încât motivul de recurs, unic de altfel, vizând această problemă este neîntemeiat şi nu poate fi reţinut.
Este de menţionat că, în mod corect curtea de apel a reţinut, pe baza probatoriului completat administrat cu ocazia rejudecării cauzei, că reclamanta, care a suportat din fonduri proprii costul lucrărilor de reparaţii şi îmbunătăţiri aduse imobilului aflat în administrare şi închiriat unei societăţi non profit, are calitate procesuală activă.
Faţă de considerentele menţionate, recursul reclamantei urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar, împotriva deciziei nr. 328/A din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 427/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6899/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
