ICCJ. Decizia nr. 6899/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6899
Dosar nr. 2360/2003
Şedinţa publică din 8 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 octombrie 2002 reclamanta SC C. SRL Arad a solicitat anularea dispoziţiei nr. 58 din 11 iunie 2001, prin care Primarul comunei Covăsânţ, judeţul Arad, a dispus în temeiul prevederilor art. 20 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură către numitul M.I.Ş. a imobilului situat în Covăsânţ nr. 532 înscris în C.F. nr. 2971 Covăsânţ cu nr. top 4541/b.1 b.
Motivând cererea, reclamanta susţine că imobilul este proprietatea sa extratabulară, fiindu-i transmis prin divizare, făcând parte anterior din patrimoniul şi capitalul social al SC R. SA, antecesoarea reclamantei, iar dispoziţia de restituire în natură către M.I.Ş. a fost emisă de primar cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr. 10/2001, care, prin art. 26 alin. (3), obliga primăria notificată numai la identificarea unităţii deţinătoare şi comunicarea elementelor de identificare a acesteia către persoana îndreptăţită.
Prin întâmpinare, pârâtul Primarul comunei Covăsânţ a arătat că nu se opune acţiunii, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţia nr. 126 din 8 noiembrie 2001, a revocat dispoziţia atacată.
M.I.Ş. a intervenit în cauză în interes propriu, invocând excepţia autorităţii lucrului judecat dată de Decizia nr. 222 din 14 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei dată de faptul că nu este înscrisă în cartea funciară, precum şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 603 din 16 decembrie 2002 Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia atacată şi a respins cererea de intervenţie.
Cu privire la fondul litigiului prima instanţă a reţinut că reclamanta are calitate de persoană juridică deţinătoare a imobilului în înţelesul art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel că, în aplicarea art. 23 din lege, Primarul comunei Covăsânţ nu avea competenţă a soluţiona cererea de restituire în natură obiect al notificării făcute de intervenient, ceea ce constituie temei de anulare a dispoziţiei atacate.
Împotriva sentinţei a declarat apel intervenientul, invocând drept motive de apel excepţiile ridicate în primă instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 12 martie 2003 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat, constatând inexistenţa autorităţii lucrului judecat, faptul că reclamanta are calitate procesuală activă şi că acţiunea a fost introdusă în termen.
Împotriva deciziei date în apel intervenientul M.I.Ş. a declarat recurs reiterând motivele de apel ca motive de recurs.
În şedinţa publică de astăzi instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor, din oficiu, competenţa materială a instanţelor investite.
Cu privire la excepţia de ordine publică pusă în discuţie se constată cele ce urmează:
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă este anularea dispoziţiei emisă de primar în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care s-a admis cererea formulată de intervenient pe calea notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi s-a dispus restituirea în natură a unui imobil al cărui regim juridic a fost definit ca preluat în mod abuziv, făcând astfel incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 tribunalele sunt competente să soluţioneze în primă instanţă contestaţiile împotriva deciziilor sau dispoziţiilor motivate emise de deţinătorul imobilului, calea de atac fiind conferită doar persoanelor îndreptăţite expres prevăzute prin art. 3 din lege.
În speţă, reclamanta nu a investit instanţa de judecată cu asemenea contestaţie, care să atragă competenţa materială de primă instanţă a tribunalului.
În realitate, reclamanta, care este terţ în raport cu emitentul şi beneficiarul dispoziţiei de restituire în natură, a atacat în justiţie pe calea dreptului comun dispoziţia în cauză, care, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, face dovada proprietăţii intervenientului asupra imobilului restituit, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, ceea ce înseamnă că reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat (negotium iuris), iar nu un simplu instrument probatoriu cu caracter constatator.
În aceste condiţii, competenţa materială a soluţionării acţiunii reclamantei, care invocă un drept propriu asupra aceluiaşi imobil, aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află imobilul, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 C. proc. civ, adică Judecătoriei Arad.
Pentru cele ce preced şi în temeiul art. 304 pct. 3 şi art. 313 C. proc. civ, recursul de faţă va fi admis, Decizia recurată, precum şi sentinţa primei instanţe, vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre competenţă soluţionare la Judecătoria Arad, ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenientul M.I.Ş. împotriva deciziei civile nr. 33 din 12 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 603 din 16 decembrie 2002 a Tribunalului Arad, secţia civilă, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Arad, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7057/2003. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6903/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
