ICCJ. Decizia nr. 7088/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7088
Dosar nr. 10778/2003
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 octombrie 2002 reclamanta Z.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Săcele prin primar anularea dispoziţiei nr. 1262 din 26 august 2002 şi obligarea pârâtului să-i restituie în natură sau ca măsură reparatorie prin echivalent bănesc terenurile situate în Municipiul Săcele, înscrise în C.F. 1752 Baciu sub nr.top 1138/1/1/2, 1150/1/2,1151/1/2,1152/1/2, 1153/1/2, 1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2, 1157/2/1/3, drum de acces la parcela din spate de 183 mp, precum şi parcelele cu nr.top 1138/1/1/3, 1150/1/3,1151/1/3, 1152/1/3, 1153/1/3, 1154/1/3, 1155/1/3, 1156/1/3, 1157/1/1/3, 1157/2/1, 1157/2/1, 1157/2/1/3 grădină în suprafaţă de 4041,40 mp.
S-au indicat drept temei juridic al acţiunii dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 284/S din 4 iulie 2003 a respins contestaţia reclamantei Z.I.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin actul de dezmembrare, partaj voluntar şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 (fila 36 dosar tribunal) de notariatul de Stat judeţean Braşov s-a stabilit că imobilele înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu să revină în proprietatea numitei C.A. Totodată, prin acelaşi act de dezmembrare s-au vândut, la preţul de 85.000 lei, către cumpărătoarea A.E. reprezentată de mandatarul A.Ş. imobilele înscrise în C.F. nr. 1752 a localităţii Baciu sub nr. top 1138/1/1/2, 1150/1/2, 1151/1/2, 1152/1/2, 153/1/2, 1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2 şi 1157/2/1/3, după ce anterior dezmembrării şi partajului voluntar toţi moştenitorii, printre care şi C.A., (autoarea reclamantei) au încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu aceeaşi cumpărătoare ce a plătit preţul de 280.000 lei pentru acelaşi imobil la data de 12 aprilie 1982.
Apoi, la data de 20 august 1985, C.A. a predat statului terenul în suprafaţă de 4041,40 mp „închiriat prin înţelegere" lui A.E., cerere înregistrată la fostul Sfat popular al oraşului Săcele.
Prin sentinţa civilă nr. 9126 din 20 iulie 1994 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a constatat că, prin efectuarea partajului voluntar autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 de fostul Notariat de Stat al judeţului Braşov asupra terenului înscris în C.F. nr. 1752 Baciu părţile au fraudat dispoziţiile Legii nr. 58/1974 în vigoare la acea dată astfel că s-a constatat nulitatea absolută a partajului şi s-a dispus intabularea în C.F. a terenului pe numele Statului Român.
Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1182/1995 a Tribunalului Braşov şi prin Decizia nr. 442 din 24 iunie 1997 a Curţii de Apel Braşov aşa încât la data de 3 septembrie 1997 s-a înscris în C.F. 1742 dreptul de proprietate al statului la poziţia B52.
În temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 226 din 19 iunie 1998 emis de Prefectul judeţului Braşov au fost atribuite în proprietatea numitului A.Ş., moştenitorul cumpărătoarei A.E. terenurile înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu inclusiv grădina în suprafaţă de 4041,50 mp.
La notificarea adresată de contestatoarea Z.I.M., unica moştenitoare în calitate de fiică a defunctei C.A.(conform certificatului de moştenitor suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 185/1983) Primarul Municipiului Săcele a răspuns prin dispoziţia nr. 1262 din 26 august 2002 în sensul că i-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu, cât şi cererea pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Această dispoziţie a fost motivată de primar având în vedere că terenurile şi construcţiile aferente au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare iar ulterior prin ordinul prefectului au fost atribuite moştenitorului cumpărătoarei, respectiv A.Ş. conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.
Tribunalul a reţinut că, în mod legal, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu faţă de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ce prevăd că „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000".
În acelaşi sens sunt şi prevederile HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
În prezent, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu aparţine numitului A.Ş., fiind dobândit în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, conform Ordinului nr. 226 din 19 iunie 1998 emis de Prefectul judeţului Braşov, act juridic a cărui valabilitate nu a fost contestată de reclamantă, astfel că a intrat în circuitul civil şi continuă să-şi producă efecte juridice.
S-a considerat de instanţa de fond că pârâtul nu poate fi obligată la despăgubiri băneşti întrucât o astfel de cerere se adresează prefecturii cu respectarea procedurii prevăzute de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, contestatoarea putea să solicite pârâtului să transmită Prefecturii judeţului Braşov cererea sa pentru acordarea despăgubirilor băneşti, dar nu a investit instanţa cu un asemenea capăt de cerere.
Instanţa de fond, nu a luat în considerare modificarea acţiunii reclamantei făcută cu ocazia acordării cuvântului în fond şi prin concluziile scrise prin care a solicitat acordarea unor despăgubiri băneşti şi obligarea pârâtului să transmită prefecturii cererea sa privind măsurile reparatorii întrucât s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Nemulţumită de această hotărâre, reclamanta Z.I.M. a declarat apel susţinând că sentinţa este nelegală şi netemeinică.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei în principal pentru aceleaşi considerente avute în vedere şi de instanţa de fond.
În plus, instanţa de apel a statuat că imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cum este situaţia în cauza de faţă, nu mai intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 aşa încât, în mod legal s-a reţinut de tribunal că apelanta-reclamantă nu are dreptul nici la restituirea în natură a acestora şi nici la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
În legătură cu împrejurarea aplicării în cauză a HG nr. 498/2003 intrată în vigoare pe parcursul procesului, s-a apreciat că nu au relevanţă în cauză deoarece normele metodologice sunt emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (1) exceptează de la aplicarea sa imobilele ce au făcut obiectul legilor reparatorii anterioare, cum este Legea nr. 18/1991.
Faptul că în cauză s-a efectuat o expertiză, este de atributul instanţei să dispună administrarea tuturor probelor necesare soluţionării procesului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Z.I.M. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că tribunalul şi instanţa de apel au interpretat diferit prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, tribunalul a considerat că recurenta are dreptul la măsuri reparatorii, în timp ce instanţa de apel a considerat că nu are dreptul nici la aceste măsuri deşi Legea nr. 10/2001 nu le exclude câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat şi actul normativ are caracter reparatoriu.
De asemenea, se face confuzie între sintagma „regim juridic" şi situaţia concretă când terenul a fost atribuit prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 altei persoane decât semnatarul notificării. Or, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere crearea, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a unor situaţii concrete când terenurile ar fi fost atribuite unor terţe persoane, atunci norma juridică ar fi consfinţit această situaţie şi nu ar mai fi fost nevoie de referirea la regimul juridic reglementat de legea fondului funciar.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este incontestabil că prin sentinţa civilă nr. 9126 din 20 iulie 1994 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă şi irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a partajului voluntar autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 de fostul Notariat de Stat al judeţului Braşov, partaj intervenit între C.A., autoarea recurentei şi ceilalţi moştenitori privind imobilul înscris în C.F. nr. 1752 Baciu pentru fraudarea dispoziţiilor Legii nr. 58/1974. Totodată s-a dispus intabularea în C.F. a terenului pe numele Statului Român.
Cert rămâne, că actul de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr. 1752 Baciu, către cumpărătoarea A.E. ce are ca moştenitor pe numitul A.Ş., nu a fost anulat, iar în înscrisul autentic s-a prevăzut că terenul aferent construcţiilor vândute trece la stat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Ulterior, prin Ordinul nr. 226 din 19 iunie 1998 emis de Prefectul judeţului Braşov, imobilele înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu inclusiv grădina în suprafaţă de 4041,50 mp, au fost atribuite numitului A.Ş. în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.
Acest ordin nu a fost atacat în justiţie astfel încât este, un act valabil care îşi produce efectele juridice.
Este de observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 respectiv art. 36, legiuitorul a soluţionat problema terenurilor trecute în proprietatea statului conform art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 58/1974 în favoarea dobânditorilor construcţiilor recunoscând acestora dreptul de a obţine titluri de proprietate pe terenul aferent clădirii.
Din această perspectivă, este clar că imobilele în litigiu au făcut obiectul reglementării Legii nr. 18/1991 şi ca atare potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai intră şi sub incidenţa acestui din urmă act normativ.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a celorlalte legi reparatorii din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, dar numai în situaţia în care imobilele nu au fost restituite integral persoanei îndreptăţite.
În cauza de faţă, recurenta este nemulţumită că imobilul în litigiu a fost atribuit prin ordinul prefectului conform Legii nr. 18/1991 unei terţe persoane, dar nu a făcut vreun demers de a ataca actele juridice emise prin mijloacele procedurale oferite de lege, ci s-a adresat pentru acelaşi imobil ce a făcut obiectul restituirii integrale conform Legii nr. 18/1991, cu notificarea bazată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, or conform art. 8 alin. (1) din lege o asemenea cerere este nefondată.
În mod legal, a stabilit instanţa de apel că, de vreme ce situaţia juridică a imobilului în litigiu, nu intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001 nici cererea pentru acordarea despăgubirilor, în situaţia nerestituirii în natură a imobilului, nu poate fi soluţionată pe baza dispoziţiilor acestei legi.
Faţă de cele ce preced şi considerând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente cauzei, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea Z.I.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Z.I.M. împotriva deciziei nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1021/2003. Civil. LEGEA NR.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7032/2003. Civil. Legea nr.10/200; contestatie ... → |
|---|
