ICCJ. Decizia nr. 7107/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7107
Dosar nr. 14146/1/2003
Dosar nr. 3971/2003
Şedinţa publică din 15 septembrie 2006
Deliberând asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 14 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii invocate de Ministerul Justiţiei.
S-a admis cererea formulată de reclamanţii R.E., ş.a. în contradictoriu cu intimatele Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi au fost obligate pârâtele să restituie petiţionarilor suma reţinută în procent de 7% cu titlu de C.A.S.S. din salariul cuvenit fiecăruia, pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, reactualizată cu coeficientul de devalorizare a leului, defalcat pe fiecare lună, începând cu data reţinerii fiecărei sume şi până la executarea efectivă a hotărârii.
Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 145 din 24 iulie 1997, magistraţii în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar conform alin. (2) din acelaşi articol, condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor urmau să fie stabilite prin hotărâri de guvern, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Totodată tribunalul a respins apărarea Ministerului Justiţiei în sensul că art. 55 din Legea nr. 145/1997 enumeră persoanele care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuţiei de 7%, printre acestea neregăsindu-se petiţionarii.
Legea nr. 92/1992, art. 99 alin. (1) a fost modificată prin Legea nr. 118/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999, însă modificarea operează numai pentru viitor. În perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, inclusiv în mod nelegal s-a reţinut petiţionarilor procentul de 7% lunar din venitul brut realizat, cuantum prevăzut expres de art. 52 din Legea nr. 145/1997.
Recursurile declarate de intimaţi împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 14 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Gorj au fost respinse prin Decizia nr. 66 din 30 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Instanţa de recurs a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate şi pensionarii precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în mod gratuit.
Textul menţionat nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unei contribuţii de asigurări de sociale de sănătate.
Faţă de dispoziţiile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 anterior modificării survenite prin dispoziţiile art. 73 lit. d) din Legea nr. 168/1999, sentinţa recurată a fost considerată legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Gorj şi a deciziei civile nr. 66 din 30 ianuarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a declarat recurs în anulare cu motivarea că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a Legii nr. 145/1997, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Asupra recursului în anulare, Înalta Curte constată:
Recursul în anulare este admisibil din punct de vedere procedural deoarece la data pronunţării deciziei Curţii de Apel erau în vigoare art. 330-3304 C. proc. civ. (abrogate prin OUG nr. 58/2003), iar hotărârea poate fi atacată cu căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunţării, conform art. 725 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul în anulare nu mai poate fi însă analizat deoarece chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că în cauza s-a produs o încălcare esenţială a legii, hotărârea irevocabilă nu mai poate fi anulată, pentru că astfel s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanţilor, drept garantat prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale la care România este parte din anul 1994.
O admitere a recursului în anulare, în aceste condiţii, ar însemna o încălcare a art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of., nr. 135 din 31 mai 2004, a fost ratificată Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această Convenţie, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950.
Prin aceeaşi lege, la art. 2, s-a menţionat expres că se ratifică şi primul Protocol adiţional la Convenţie, Paris 20 martie 1952.
Prevederile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului sunt cuprinse în art. 20, şi sunt în sensul că,
„Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;
dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Potrivit art. 1 Protocol 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii ori amenzi".
În cauză, intimaţii-reclamanţi se bucură de un bun în sensul Convenţiei iar dreptul asupra acestui bun le-a fost recunoscut în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 66 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
În aplicarea Convenţiei care susţine preeminenta dreptului, intervenţia statului, chiar dacă ar fi prevăzută de lege şi ar urmări protecţia unui interes general, trebuie să respecte un echilibru şi o proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopurile propuse.
Astfel, nu este permis a cere şi a obţine rejudecarea unei cauze care a fost judecată anterior definitiv şi irevocabil şi care se bucură de putere de lucru judecat pentru că altfel s-ar crea un climat de incertitudine pe plan legal şi ar fi afectată siguranţa raporturilor juridice civile.
Intervenţia Procurorului General după finalizarea procedurii juridice şi pronunţarea unei hotărâri irevocabile, în sensul anulării acesteia, deşi nu a fost parte, reprezintă o serioasă ingerinţă în drepturile fundamentale ale individului recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă, în detrimentul acestuia, şi duce la ruperea echilibrului care trebuie să existe între protecţia proprietăţii şi apărarea interesului general.
În acest sens si reţinând argumentele prezentate mai sus s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului intr-o cauza similara celei de faţă, în care a condamnat Statul Roman pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, si anume in cazul Stere si alţii împotriva României.
Codul de procedură civilă a fost modificat iar una dintre raţiuni a fost aceea de a fi adaptat jurisprudenţei CEDO, unul dintre cazuri vizând abrogarea căii de atac a recursului în anulare.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 1 Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 66 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, şi a sentinţei nr. 1041 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalul Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 803/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5540/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs → |
|---|
