ICCJ. Decizia nr. 720/2003. Civil. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 720
Dosar nr. 6571/2003
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 octombrie 2003 S.C. C.R.F. S.A. din Câmpulung Moldovenesc reprezentată prin administrator a formulat contestaţia în anulare împotriva încheierii nr. 3814 din 3 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, prin care i s-a respins cererea de strămutare a dosarului nr. 1684/2003 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că era întemeiată cererea de strămutare, existând motive de bănuială legitimă cu privire la obiectivitatea judecătorilor fondului de a soluţiona cauza.
La termenul de judecată de la 30 ianuarie 2004 Curtea a pus din oficiu în discuţia părţilor problema admisibilităţii contestaţiei în raport de prevederile art. 40 alin. (4) C. proc. civ.
Examinând cauza sub acest aspect, care precede orice altă cercetare a contestaţiei, Curtea reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., „hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac" cum textul nu distinge între căile de atac ordinare şi cele extraordinare, rezultă că şi contestaţia în anulare împotriva unei încheieri în materie de strămutare este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de S.C. C.R.F. S.A. Câmpulung Moldovenesc împotriva încheierii nr. 3814 din 3 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 718/2003. Civil. Dizolvare societate (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 713/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
---|