ICCJ. Decizia nr. 7536/2003. Civil. Nulitate contract. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7536
Dosar nr. 5818/2003
Şedinţa publică din 4 octombrie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată la 20 martie 1998, ulterior precizată şi completată, L.M.M., a chemat în judecată pe S.R.E. şi Ş.P.E., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a procurii speciale autentificată sub nr. 2321 din 21 decembrie 1997 de Biroul Notarului Public R.M.V. şi a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 213 din 29 ianuarie 1998 şi nr. 449 din 3 martie 1998, având ca obiect imobilul proprietatea reclamantei, situat în Oradea, judeţul Bihor.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat şi rectificarea C.F., în sensul radierii înscrierilor efectuate în baza celor două contracte de vânzare-cumpărare şi reînscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual, Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr. 8443 din 21 septembrie 2001, a admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea procurii speciale autentificată sub nr. 2321 din 12 decembrie 1997, respingând însă capetele de cerere vizând constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare şi rectificarea C.F. 9530 Oradea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, deşi la data încheierii procurii în favoarea lui Ş.P.E. reclamanta nu avea discernământ, astfel cum rezultă din actele cauzei, această împrejurare nu poate afecta însă valabilitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care cumpărătorii au fost de bună credinţă.
Apelul reclamantei a fost admis de Tribunalul Bihor, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 1164/A din 18 decembrie 2002 a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond şi a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare dispunând, în consecinţă, rectificarea C.F. şi radierea înscrisurilor operate în baza celor două contracte precum şi reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, subdobânditorii nu pot invoca buna credinţă, întrucât acţiunea în rectificare produce efecte şi în privinţa lor, chiar dacă au contractat cu bună credinţă, iar, pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate ulterior întocmirii procurii speciale sunt nule, în condiţiile art. 1303 C. civ., întrucât preţul este neserios.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 389/R din 4 aprilie 2003, a admis recursul pârâţilor, a modificat în totalitate Decizia tribunalului şi respingând apelul reclamantei a păstrat sentinţa civilă nr. 8443 din 21 septembrie 2001 a Judecătoriei Oradea.
Instanţa de control judiciar a reţinut că atât primul cumpărător, S.R.E., cât şi pârâţii C.C. şi G., care au contractat cu acesta, sunt cumpărători de bună credinţă întrucât au dobândit dreptul de proprietate de la persoane care aveau toate însuşirile cerute de lege pentru a transmite valabil proprietatea.
Ca atare, se mai reţine, în cauză operează excepţia clasică de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis iar preţul nu poate fi considerat neserios, în contextul practicii de eludare a dispoziţiilor legale privind taxele notariale şi fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în anulare, în condiţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea căii extraordinare de atac, se susţine în esenţă că în cadrul analizei valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare în litigiu, instanţa de recurs trebuia să aibă în vedere împrejurarea că actul juridic de mandat în baza căruia pârâtul Ş.P. a înstrăinat imobilul, a fost declarat nul absolut, efectele acestei nulităţi, extinzându-se asupra actelor juridice subsecvente.
Totodată, se mai arată, buna credinţă invocată de terţii dobânditori, nu paralizează acţiunea în rectificare de C.F. formulată de reclamantă, dispoziţiile art. 36 pct. 1 şi respectiv art. 38 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, afirmând principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care în sistemul de publicitate reglementat prin acest act normativ nu comportă excepţia bazată pe buna credinţă a terţului dobânditor cu titlu oneros.
Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.
Este adevărat că, prin procura specială autentificată sub nr. 2321 din 12 decembrie 1997, reclamanta L.M.M., l-a împuternicit pe Ş.P. să vândă imobilul proprietatea sa înscris în C.F. 9530 Oradea, cu nr.top 3206/11, casă şi teren, în suprafaţă de 621 mp teren.
Prin sentinţa civilă nr. 8443 din 21 septembrie 2001 a Judecătoriei Oradea însă, mandatul a fost declarat nul motivat de neîntrunirea condiţiilor de validitate ale acestui act juridic, respectiv lipsa discernământului mandantului, la data semnării actului, care, potrivit expertizelor efectuate în cauză are confirmat diagnosticul de oligofrenie gradul I, încă din copilărie, deteriorare mintală care s-a agravat ulterior, urmare hipertiroidismului şi alcoolismului.
Sub aspectul acestui petit, hotărârea primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat, sentinţa fiind atacată doar de reclamantă pe considerentul greşitei respingeri a cererilor vizând anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi rectificarea menţiunilor efectuate în cartea funciară.
Ca atare, de esenţa litigiului, în fazele procesuale ulterioare, a rămas analiza efectelor acestei nulităţi absolute a mandatului, privit ca instrumentum, asupra actelor de înstrăinare subsecvente.
În general, mandatul ca şi contract consensual, este rodul exclusiv al voinţelor reunite a mandantului şi respectiv mandatarului.
Având în vedere însă obiectul contractului, respectiv împuternicirea mandatarului, de către mandant, de a încheia acte juridice cu anumiţi terţi, ne aflăm în prezenţa a trei sau mai multe subiecte de drept civil, fapt pentru care, efectele contractului se vor produce implicit şi faţă de aceştia din urmă, pentru care contractul nu poate fi o res inter alios acta.
Cum între mandatar şi terţi nu se creează raporturi juridice propriu zise, întrucât, în drept, mandatarul contractează în numele şi pe seama mandantului, se impune concluzia că, şi cauzele de nulitate absolută care afectează mandatul se răsfrâng, în mod direct asupra actelor juridice încheiate de mandatar cu terţii.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, mandatul ca act juridic nu a întrunit cerinţele de validitate prevăzute de lege, în înţelesul dispoziţiilor art. 948 pct. 1 şi art. 1552 pct. 3 C. civ., situaţie în care cumpărătorul S.R.E. ca dobânditor direct, nu putea invoca buna sa credinţă, la momentul încheierii contractului, care intră, neîndoielnic, în domeniul de aplicare al principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
În acest context, aşa cum de altfel în mod corect s-a reţinut şi prin recursul în anulare, buna credinţă invocată de terţii dobânditori, nu poate paraliza nici acţiunea în rectificarea cărţii funciare, în considerarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „privind cadastrul şi publicitatea imobiliară".
Aşa fiind, recursul în anulare urmează a se admite, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a respingerii recursului declarat de pârâţi împotriva deciziei civile nr. 1164/A din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 389/R din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia atacată şi respinge recursul declarat de pârâţii Ş.P.E., C.C., C.G. şi S.R.E. împotriva deciziei civile nr. 1164 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Bihor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7537/2003. Civil. Constatare nulitate... | ICCJ. Decizia nr. 7423/2003. Civil. LEGEA NR.10/2001. Recurs → |
|---|
