ICCJ. Decizia nr. 7537/2003. Civil. Constatare nulitate absolută contract vânzare cumpărare. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7537

Dosar nr. 6021/2003

Şedinţa publică din 4 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune reclamanţii O.D. şi O.E.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local Sibiu, Consiliul judeţean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, SC U. SA Sibiu, I.V.T. şi I.A. să se constate neconstituţionalitatea Decretului nr. 223/1974, în temeiul căruia imobilul situat în Sibiu, a fost preluat în proprietatea Statului să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1233/1982 de preluare a imobilului de către stat. S-a solicitat totodată să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5455/1989 încheiat între SC U. SA şi pârâţii I.A. şi I.T. şi să se dispună anularea încheierii nr. 5439/1999 prin care s-a intabulat dreptul de proprietatea pe numele pârâţilor.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de foşti proprietari ai imobilului preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 1233/1982. Ulterior bunul a fost înstrăinat pârâţilor I.V. şi I.A. deşi Legea nr. 112/1995 interzicea o astfel de vânzare, atât vânzarea cât şi cumpărarea au fost făcute cu rea credinţă, motiv pentru care contractul este lovit de nulitate absolută.

Prin întâmpinare Primăria Municipiului Sibiu a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât Legea nr. 10/2001 instituie procedură prealabilă obligatorie iar Consiliul local Sibiu a solicitat respingerea acţiunii considerând că preluarea imobilului s-a făcut în mod legal.

În cauză au formulat întâmpinare şi pârâţii I.V. şi I.A. care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită aparenţa de drept era în favoarea Statului în calitate de cumpărători de bună credinţă ai imobilului în litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 6543 din 25 septembrie 2001 Judecătoria Sibiu a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ultimii pârâţi s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, pârâţii fiind de bună credinţă.

Soluţia instanţei de fond a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 227 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu.

Ambele hotărâri au fost modificate prin Decizia civilă nr. 2308 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia care a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1233/1982 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al judeţului Sibiu prin care imobilul a fost preluat de stat cât şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5455/1999 încheiat între SC U. SA şi ultimii pârâţi.

Totodată a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 5439/1999 privind dreptul de proprietate al pârâţilor I.V. şi I.A. şi restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară prin reintabularea dreptului de proprietate al foştilor proprietari O.O. şi O.E.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut, în esenţa, că pârâţii au fost de rea credinţă la momentul perfectării actului de înstrăinare precum şi că nulitatea titlului statului afectează actele ulterioare de înstrăinare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anularea deciziei civile nr. 2308 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi totodată este vădit netemeinică.

S-a precizat că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare erau îndeplinite cerinţele art. 9 din Legea nr. 112/1995 precum şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.

S-a menţionat că în speţă pârâţii-cumpărători I.V. şi I.A. au fost de bună credinţă la încheierea actului de înstrăinare, 24 aprilie 1999, întrucât reclamanţii au promovat prezenta acţiune posterior acestui moment, la data de 27 martie 2001.

Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente.

Nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, hotărârea pronunţată de instanţa de recurs nefiind atacată cu recurs în anulare sub acest aspect.

Temeiul juridic al prezentei acţiuni în revendicare îl constituie dispoziţiile art. 480 C. civ. astfel încât dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, norme speciale şi derogatorii de la dreptul comun, nu sunt aplicabile în speţă.

Instanţa de recurs a reţinut corect că pârâţii cumpărători au cunoscut că cel de la care au dobândit imobilul, statul, nu avea toate înscrisurile cerute de lege pentru a le putea transmite proprietatea.

Astfel reclamanţii s-au adresat autorităţilor administrative pentru a obţine redobândirea proprietăţii lor (adresa Primăriei Municipiului Sibiu din 20 februarie 1995,dosar fond), şi au adus la cunoştinţa pârâţilor persoane fizice faptul că efectuează demersuri pentru reintrarea în posesia imobilului (declaraţia lui G.K., dosar de fond).

Faţă de considerentele menţionate Curtea va respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 2308 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7537/2003. Civil. Constatare nulitate absolută contract vânzare cumpărare. Recurs în anulare