ICCJ. Decizia nr. 8131/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8131
Dosar nr. 3638/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4/2003, Tribunalul Giurgiu a respins ca inadmisibilă acţiunea introdusă de reclamantul D.G. împotriva pârâtei Primăria comunei Stoeneşti judeţul Giurgiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că petentul nu s-a conformat procedurii instituită prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 în sensul că, nu a contestat în termen legal de 30 zile, Decizia Primarului privind oferta de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 282/2003 a Curţii de Apel Bucureşti ca efect al respingerii apelului pentru acelaşi considerent, al constatării tardivităţii formulării contestaţiei în contra dispoziţiei primarului.
Împotriva hotărârilor, a declarat recurs reclamantul D.G. care le-a criticat pentru următoarele considerente:
În mod greşit instanţele au ignorat starea de fapt din care se desprinde o altă reglementare legală şi anume, faptul că imobilul preluat în baza Legii nr. 119/1948, a constat în teren cu casă şi moară. Deoarece construcţiile au fost demolate, s-a solicitat restituirea terenului în natură, iar pentru construcţii s-au solicitat despăgubiri băneşti.
Recurentul a făcut demersuri repetate şi reveniri fiind nemulţumit pentru faptul de a nu fi primit argumentări legale în privinţa situaţiei juridice actuale a terenului, iar pentru măsurile reparatorii în echivalent, pentru a nu fi existat avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice aşa cum prevăd dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Sub aspect juridic, recurentul a considerat că au fost încălcate prevederile art. 33 şi urm. din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile Codului civil cu privire la proprietate şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Dreptului Omului.
Examinând recursul reclamanţilor atât prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 306 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie anularea dispoziţiei emise de primarul comunei Stoeneşti, cu nr. 48 din 15 mai 2002.
Instanţa de fond şi apel, a considerat că faţă de faptul comunicării acestei dispoziţii la data de 19 iulie 2002 şi faţă de data introducerii acţiunii în anulare la data de 30 august 2002, rezultă că această acţiune a fost introdusă cu încălcarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Pentru compararea datei introducerii acţiunii cu cea a comunicării dispoziţiei, a fost luată în considerare recunoaşterea reclamantului (în acţiunea introductivă) deoarece, nici o dovadă a acestei comunicări, nu a fost făcută.
În aceste împrejurări, respectiv ale acceptării declaraţiilor părţilor, instanţele trebuiau însă a avea în vedere şi faptul că, reclamantul a precizat faptul refuzului scris al dispoziţiei primarului, iar acest refuz l-a expediat Primăriei, adică organului emitent al actului neacceptat.
Este adevărat că potrivit Legii nr. 10/2001, petentul avea deschisă calea acţiunii în justiţie dar, adresându-se cu un refuz scris unităţii care a emis dispoziţia privind modul de retrocedare al imobilului revendicat, iar aceasta din urmă răspunzând din nou cu adresa nr. 1135 din 30 iulie 2002, trebuia examinat şi acest aspect invocat de reclamant. În concret, trebuia examinată şi susţinerea directă sau individuală a reclamantului dacă termenul de 30 zile curge de la data de 15 mai 2002 sau de la data de 30 iulie 2002. Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa după cum s-a arătat, dovada comunicării dispoziţiei contestate, nu s-a făcut.
Şi sub acest aspect, instanţele trebuiau să analizeze dacă, în absenţa unei astfel de comunicări, termenul de decădere prevăzut de legea ce guvernează regimul acordării măsurilor reparatorii, începe sau nu să curgă. Aceasta deoarece este recunoscut faptul că, dispoziţia primarului este un veritabil act juridic care printre altele, trebuie să îndeplinească şi condiţia de formă a comunicării sale, tocmai în scopul probării opozabilităţii lui faţă de terţi.
Aşadar, modalitatea de exteriorizare a voinţei organului administrativ este aceea a unei decizii sau dispoziţii care, în scopul procedurii de efecte juridice, trebuie să fie comunicată.
Ori, nefăcându-se dovada comunicării, rezultă că nu curge nici termenul pentru introducerea acţiunii.
În plus, trebuie observat că, aşa după cum termenul de 30 zile este prevăzut de lege ca un termen de decădere, tot aşa data de la care acesta începe să curgă, este cea a comunicării, prevăzută în mod clar şi imperativ de textul art. 24 din Legea nr. 10/2001/2001.
Aşadar, nu numai durata termenului trebuie privită ca având caracter imperativ, ci şi nevoia comunicării actului contestat ulterior, deoarece ambele au fost prevăzute în mod imperativ de lege.
Fiind vorba de hotărâri date cu interpretarea şi aplicarea greşită a legi fără ca acestea să se fi pronunţat asupra fondului pricinii, urmează ca, pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 C. proc. civ., hotărârile să fie casate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei civile nr. 282/A din 19 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 4 din 10 ianuarie 2003 a Tribunalului Giurgiu şi trimite cauza spre rejudecare pe fond la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8277/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8125/2003. Civil. LG10/2001. Recurs → |
|---|
