ICCJ. Decizia nr. 8759/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8759
Dosar nr. 12350/2003
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.E. a chemat în judecată SC S. SA Drăgăşani şi SC B.B. SRL Drăgăşani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2590 din 30 decembrie 1996 încheiat pentru terenul său de 162 mp situat în municipiul Drăgăşani, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 încheiat între aceleaşi pârâte privind terenul aferent spaţiului vândut G.
Soluţionând cauza în primă instanţă, după rezolvarea în acest sens a unui conflict negativ de competenţă, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 391 din 30 iunie 2003, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii lucrului judecat, invocate de pârâte şi a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 şi nr. 2590 din 30 decembrie 1996 încheiate între pârâte cu privire la terenurile vândute prin aceste acte.
S-a menţinut contractul de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 cu privire la construcţia aferentă spaţiului comercial G.
S-a reţinut în esenţă că:
În raport de sentinţa civilă nr. 3058 din 2 decembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani nu operează autoritatea de lucru judecat iar, în ce priveşte calitatea procesuală activă, reclamanta invocă un drept personal actual în contextul Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei;
S-a apreciat că prin expertiza tehnică G.S. şi …efectuată în cauză a fost identificată suprafaţa de 2500 mp teren ce a aparţinut autoarei reclamantei cât şi terenul de 166,10 mp aferent spaţiului comercial G., obiect al contractului nr. 2584/1996, ce a făcut parte din proprietatea reclamantei, iar situaţia preluării abuzive a imobilului, construcţii şi teren, a fost rezolvată definitiv în cadrul acţiunii în revendicare soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani.
Referitor la buna sau reaua credinţă, s-a constatat că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în timpul procesului de revendicare început în anul 1991 şi finalizat în 1998, situaţie în care pârâta vânzătoare SC S. SA a cunoscut direct faptul că reclamanta revendică terenul şi construcţiile, iar referitor la cumpărătoarea SC B.B. SRL şi acesta a cunoscut situaţia litigioasă a imobilelor, asociat unic şi administrator al acestei societăţi fiind B.E., fost salariat la SC S. SA Drăgăşani.
Prin Decizia civilă nr. 152 din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de pârâtele SC B.B. SRL Drăgăşani şi SC S. SA Drăgăşani, împotriva sentinţei civile nr. 391 din 30 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut, în ce interesează, următoarele:
Referitor la reaua credinţă a părţilor:
Prin sentinţa civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992, în contradictoriu cu SC S. SA, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta N.E., pârâta fiind obligată să lase în deplină proprietate suprafaţa de 1100 mp teren şi construcţiile aflate pe acesta, reclamanta fiind pusă astfel în posesie.
În anul 1996, prin licitaţie publică, s-a efectuat vânzarea activului bar-cramă, respectiv terasa ce constituia calea de acces la bar.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate între cele două pârâte, au avut în vedere terenuri distincte de terenul pentru care se admisese acţiunea în revendicare şi au fost întocmite în anul 1996, când nu apăruse Legea nr. 10/2001, actele fiind încheiate deci cu bună credinţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susţinând că:
În ce priveşte singurul motiv de apel admis, hotărârea atacată nu este motivată suficient şi nu răspunde argumentelor oferite de reclamantă cu privire la dovedirea relei credinţe.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv, a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a avut în vedere că actul a fost încheiat cu nerespectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, iar în ce priveşte buna credinţă, eronat s-a apreciat asupra existenţei acesteia, în condiţiile în care, în anul 1996 era în curs de soluţionare acţiunea în revendicare a întregului teren.
Recursul este fondat, potrivit celor ce urmează.
În prezentul cadru procesual, fixat prin motivele de recurs, raportat la considerentele aduse soluţiei, prin hotărârea dată, este de reţinut că, esenţial, pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat în ce priveşte cauzele de nulitate invocate, asupra existenţei bunei sau relei credinţe a părţilor la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Corect, de altfel, raportat la motivarea acţiunii introductive şi la temeiul juridic invocat, art. 46 Legea nr. 10/2001.
Or, sub acest aspect, contrar celor reţinute prin hotărârea atacată, nu se poate reţine că părţile contractante au fost de bună credinţă la încheierea actelor juridice în discuţie, stabilit fiind şi faptul că imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, conform sentinţei civile nr. 3414/1992.
În acest sens este de necontestat că încă din anul 1991 exista pe rolul instanţelor acţiunea în revendicarea imobilului, construcţii şi teren de 2200 mp, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Drăgăşani.
Acţiunea a fost admisă, prin sentinţa civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992 a Judecătoriei Drăgăşani, pârâta fiind obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafaţa de teren de 1100 mp şi construcţii.
Litigiul a fost finalizat, numai în anul 1998, prin Decizia civilă nr. 1946 din 24 septembrie 1998 a Curţii de Apel Piteşti.
Este evident, aşadar că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în timpul procesului de revendicare, cunoscându-se situaţia litigioasă a imobilului şi aceasta, inclusiv de către dobânditoarea sa SC B.B. SRL al cărei asociat unic şi administrator făceau parte, în acea perioadă, din SC S. SA, situaţie în care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască riscul pe care şi-l asumă prin încheierea actelor în aceste condiţii.
Existând deci reaua credinţă a părţilor la momentul încheierii actelor, în condiţiile arătate, fiinţează sub acest aspect temeiul de nulitate prevăzut de art. 46 alin. (2) [în prezent art. 45 alin. (2)] din Legea nr. 10/2001, normă legală sub imperiul căreia a fost formulată acţiunea, conform căreia, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.
Aşadar, faţă de cele arătate şi în acest cadru, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul şi a se modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului, cu menţinerea sentinţei.
Văzând şi prevederile art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva deciziei civile nr. 152 A din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti pe care o modifică în sensul că respinge apelurile formulate de pârâtele SC S. SA Drăgăşani şi SC B.B. SRL Drăgăşani împotriva sentinţei civile nr. 391 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea pe care o menţine.
Obligă intimatele-pârâte la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9215/2003. Civil. Anulare contract de vanzare... | ICCJ. Decizia nr. 8662/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
