ICCJ. Decizia nr. 9215/2003. Civil. Anulare contract de vanzare -cumparare+evacuare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9215
Dosar nr. 2068/2003
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a precizat că prin hotărârea menţionată au fost încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. care consacră autoritatea de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 13872 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă, pronunţată în altă cauză.
Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea, ulterior completată, reclamanta I.M.L.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.O., SC H.N. SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4458/23840 din 12 iunie 1997 încheiat între pârâţi cu privire la imobilul situat în Bucureşti, evacuarea din spaţiu a primei pârâte pentru lipsa titlului sub sancţiunea daunelor cominatorii.
În motivare reclamanta a susţinut că a dobândit întregul corp A al bunului de la mama sa, M.M.M., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3132 din 29 octombrie 1998 acesteia din urmă bunul fiindu-i restituit prin hotărârea nr. 1786 din 18 august 1998 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Reclamanta a mai arătat că actul de vânzare-cumpărare a cărui desfiinţare o solicită a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995 atât timp cât nu fusese soluţionată cererea de restituire a imobilului formulată de către fostul proprietar, în cauză operând nulitatea absolută.
După un prim ciclu procesual, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 24074 din 14 decembrie 2000, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin cererea adresată Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, M.M.M. a solicitat restituirea în natură numai a apartamentului nr. 1 din imobilul în care locuia astfel încât pârâta D.O. nu putea cunoaşte împrejurarea că fostei proprietare îi va fi retrocedat întregul corp A al imobilului. Pe de altă parte, nu rezultă că bunul constituia la momentul preluării o singură unitate locativă astfel încât potrivit legii menţionate fostului proprietar nu i se putea restitui în natură decât apartamentul în care locuia. Faţă de aceste aspecte, instanţa a concluzionat că pârâta D.O. a fost de bună credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi întrucât ambele părţi invocă titluri de proprietate, aspectul preferinţei unuia faţă de altul va putea fi dedus judecăţii pe calea unei acţiuni în revendicare.
Hotărârea primei instanţe a fost menţinută de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, care, prin Decizia civilă nr. 1128/A din 30 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 1210 din 22 aprilie 2002, a admis recursul reclamantei, a modificat Decizia tribunalului în sensul că a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 24074 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a schimbat în tot hotărârea menţionată şi în consecinţă, a admis, în parte acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi. Capetele de cerere privind evacuarea pârâtei şi daunele cominatorii au fost respinse.
Instanţa a reţinut că M.M.M. a solicitat restituirea în natură a întregului corp A din imobilul în cauză, cererea admisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 iar încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele nr. 5 şi 6 din imobil, înainte de soluţionarea acestei cereri, încalcă dispoziţiile legale sus arătate completate prin HG nr. 20/1996 şi HG nr. 11/1997 care prevedeau, în această situaţie suspendarea procedurii vânzării apartamentului către chiriaşi. Pe de altă parte, instanţa a constatat că imobilul constituia o singură unitate locativă la momentul naţionalizării astfel încât hotărârea comisiei este legală şi temeinică. Mai mult faţă de faptul că fosta proprietară locuia în imobil, pârâta D.O. a fost de rea-credinţă la momentul cumpărării deoarece cu minime diligenţe, putea să ia cunoştinţă că se solicitase retrocedarea întregului imobil.
Critica din recursul în anulare în sensul că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. potrivit cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate nu este fondată.
Într-un alt dosar, prin sentinţa civilă nr. 13872 din 17 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti definitivă prin Decizia civilă nr. 229 din 30 ianuarie 2001 şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1513 din 22 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.O., a anulat hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin înlăturarea de la restituirea în natură către pârâta M.M.M. a apartamentului 5+6 situat la etaj, în imobilul din sectorul 1. A fost respinsă cererea de intervenţie a intervenientei I.M.M.L.
În litigiul soluţionat prin hotărârile menţionate obiectul şi cauza juridică l-au constituit aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 faţă de cererea de restituire în natură a imobilului formulată de fosta proprietară.
Obiectul şi cauza juridică în prezenta cauză îl constituie acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat de fosta chiriaşă în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Cum în cele două litigii obiectul şi cauza juridică sunt diferite, nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat.
Faţă de considerentele menţionate, CURTEA va respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1210 din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9227/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8759/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
