ICCJ. Decizia nr. 895/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 895.
Dosar nr. 3339/2003
Şedinţa publica de la 8 noiembrie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 336 din 18 noiembrie 2002, Tribunalul Neamţ a respins acţiunea principală formulată de reclamanta C.E. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC N.T. SA împotriva A.P.A.P.S. şi a constatat inexistenţa unei cereri formulată în condiţiile art. 112 C. proc. civ. privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a actelor de privatizare, dispunând scoaterea din cauză a Ministerului Lucrărilor Publice Transporturi Bucureşti şi SIF Moldova.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 6 noiembrie 2001 C.E. a formulat contestaţie împotriva adresei nr. 536 din 22 octombrie 2001, emisă de SC N.T. SA prin care s-a respins cererea formulată în temeiul Legii 10/2001 pentru restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3690 mp, situat în localitatea Bistriţa.
În cerere s-a arătat că a notificat societatea dar aceasta a refuzat să-i restituie imobilul teren în natură.
Imobilul solicitat a aparţinut autorilor reclamantei, iar prin Decretul nr. 34/1966 a fost expropriat şi, ulterior, societatea a cumpărat de la A.P.A.P.S., (fosta F.P.S.) terenul în discuţie.
În drept s-a invocat art. 9 din Legea 10/2001.
La 7 decembrie 2001 intimata a făcut cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S., cu motivarea că în temeiul art. 27 alin. (1) din lege, persoana îndreptăţită are drept la măsuri reparatorii prin echivalent prin intermediul acesteia.
La cererea intimatei, care a precizat că terenul nu le mai aparţine, a fost introdusă în cauză SC M.A. SNC Piatra Neamţ, căreia i-a fost vândut terenul prin contractul autentificat sub nr. 583 din 17 septembrie 2001.
Prin expertiza întocmită în cauză s-a identificat terenul, care este ocupat parţial de construcţiile intimatelor.
Părţile s-au mai judecat într-o cauză având ca obiect revendicarea aceluiaşi teren, şi în considerentele sentinţei nr. 261/1993 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată în dosar nr. 652/1992, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că „terenul a fost expropriat pentru utilitate publică, fiind trecut în proprietatea statului şi dat în administrarea pârâtei, autorul primind şi despăgubiri".
În şedinţa din 12 iunie 2002, după prima zi de înfăţişare sare s-a petrecut la 27 noiembrie 2001, contestatoarea a cerut anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa considerându-se competentă a introdus în cauză Ministerul Lucrărilor Publice şi Transporturilor Bucureşti (emitentul certificatului) şi S.I.F. Moldova.
Instanţa a pus în vedere părţii interesate să motiveze în fapt şi în drept cererea pentru anularea certificatului de atestare MO9 nr. 0259/1994, dar contestatoarea nu s-a conformat dispoziţiilor şi la data de 30 septembrie 2002, a precizat că doreşte numai restituirea în natură a terenului.
Faţă de această precizare instanţa a revenit asupra celor dispuse prin încheierea în care s-a stabilit competenţa tribunalului pentru soluţionarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a trecut la soluţionarea cauzei.
În acest sens a reţinut că terenul a fost proprietatea autorului contestatoarei, defunctul M.V., expropriat prin Decretul nr. 34/1966, cu plata despăgubirilor în sumă de 1284,50 lei.
În cadrul privatizării societăţilor comerciale, în temeiul Legii nr. 58/1991, după cumpărarea de acţiuni de către intimata SC N.T. SA i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.
Anterior, prin sentinţa civilă nr. 261/1993 Judecătoria Piatra Neamţ a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare tocmai pentru că terenul ar fi fost legal expropriat, împrejurare faţă de care s-a emis certificatul de atestare în favoarea intimatei.
Contestatoarea a solicitat expres numai restituirea în natură a terenului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt explicite a priori, se exclude posibilitatea restituirii în natură pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.
În speţă, s-a reţinut că aceasta este situaţia juridică a terenului nefiind aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea 10/2001 invocate drept temei juridic al acţiunii.
Astfel, instanţa a reţinut că în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fie anulat actul de privatizare sau certificatul de atestare a dreptului de proprietate, se prezumă juris et de jure legalitatea titlului intimatei SC N.T. SA.
Cu privire la susţinerea că nu s-au încasat despăgubiri la data exproprierii nu s-au făcut dovezi, situaţie în care părţile interesate aveau posibilitatea să formuleze acţiune întemeiată pe Legea 33/1994 care a stabilit în art. 35 că operează şi retroactiv.
În acest context s-a avut în vedere că singura posibilitate de restituire ar fi fost prin echivalent, constând în bunuri sau servicii, acţiuni la societatea comercială tranzacţionată pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii imobilului, aşa cum se prevede în art. 27 din lege.
Această posibilitate este la dispoziţia exclusivă a părţii care nu a înţeles să opteze pentru o astfel de despăgubire.
Pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanţa a reţinut că pentru soluţionarea acestui petit se impunea completarea acţiunii conform art. 112, dar partea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei. Or, simpla declaraţie verbală permisă în situaţiile prevăzute de art. 132 alin. (1) pct. 1-4 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, deoarece este vorba de un petit distinct care atrage competenţa diferită a instanţei, petitul fiind o completare propriu-zisă a acţiunii.
Pentru aceste considerente, citarea forţată în cauză a Ministerului Lucrărilor Publice şi Transporturilor, cât şi a SIF Moldova s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii.
Pe fondul cauzei, interdicţia prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a reţinut că face inadmisibilă cererea de restituire în natură a terenului în contradictoriu cu intimatele SC N.T. SA şi SC M.A. SNC Piatra Neamţ.
În lipsa solicitării de despăgubiri prin acţiuni sau titluri de valoare, şi cererea de chemare în garanţie, admisibilă în principiu, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea 10/2001, s-a reţinut a fi nefondată, lipsind opţiunea necesară conform art. 31 alin. (6) din lege.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantei C.E. împotriva sentinţei civile nr. 336/C/2002 a Tribunalului Neamţ, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a admis cererea acesteia.
A fost obligată pârâta SC M.A. SNC Piatra Neamţ, să restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi liber de orice sarcini, terenul în suprafaţă de 3960 mp construcţii, situat în comuna Viişoara, satul Bistriţa, judeţ Neamţ, identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert A.C. şi a schiţei anexă pe coordonatele ABCGA.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că terenul a fost expropriat prin Decretul 34/1996 de la autorul contestatoarei preluat de SC N.T. SA Piatra Neamţ, iar anterior litigiului a fost înstrăinat către SC M.A. SNC Piatra Neamţ.
Potrivit art. 1 şi art. 9 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege, aşa cum prevede art. 2 lit. g) din Legea 10/2001 şi imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Faţă de împrejurarea că imobilul a fost preluat abuziv, în sensul dispoziţiilor arătate, s-a reţinut că refuzul de restituire în natură este nelegal, în contradicţie cu disp. art. 9 din lege.
Nu se poate opune restituirii în natură nici cumpărătorul în posesia căruia se află imobilul, deoarece buna credinţă a acestuia nu este un impediment la restituirea în natură (art. 9 ). De altfel, contestatoarea s-a opus la înstrăinarea imobilului, făcându-i cunoscut cumpărătorului demersurile sale pentru retrocedarea imobilului, prezumţia de bună credinţă fiind astfel înfrântă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen pârâtele SC M.A. SNC Piatra Neamţ şi SC N.T. SA Neamţ.
Recurenta pârâta SC M.A. SNC Târgu Neamţ susţine că hotărârea apelată este nelegală, deoarece instanţa de apel greşit a aplicat art. 9 din Legea 10/2001, ce are un caracter general, fără a avea în vedere excepţiile prev de art. 11 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi art. 46 pct. 1 şi 2 din Legea 10/2001. Fiind vorba de imobile expropriate se susţine că erau incidente dispoziţiile art. 11 din lege, conform cărora imobilele se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, text coroborat cu art. 46, conform căruia sunt valabile actele juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, şi dacă s-au încheiat cu bună credinţă.
Recurenta pârâtă SC N.T. SA Piatra Neamţ susţine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, invocând art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
În acest sens, arată că instanţa de apel nu a reţinut faptul că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 27 din Legea 10/2001, societatea fiind una cu capital integral privat încă din anul 1994, situaţie în care reclamanta era îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, nefiind aplicabil art. 9 din lege.
În al doilea rând, se arată că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti deoarece notificarea trebuia adresată A.P.A.P.S, instanţa neputându-se substitui autorităţilor administrative.
Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Corect s-a reţinut de către instanţa de apel că imobilul a fost ptoptietatea autorului reclamantei şi preluat de stat prin Decretul de expropriere nr. 34/1966, decret care nu a fost publicat, deci nu şi-a putut produce consecinţele juridice.
Preluarea acestei suprafeţe de teren de către stat a fost abuzivă, deoarece decretul de expropriere nu a fost publicat în Buletinul Oficial al României, iar ulterior preluării nu s-a realizat nici o lucrare de utilitate publică.
Pe de altă parte, la data preluării în mod abuziv de către stat, proprietarului nu i s-a acordat o dreaptă şi prealabilă despăgubire, aşa cum prevedeau dispoziţiile Constituţiei României de la acea dată.
La 22august 2001 contestatoarea a notificat Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun judeţul Neamţ ca să nu permită înstrăinarea imobilului din litigiu, făcând publică intenţia sa de redobândire a terenului. Cu toate acestea, SC T.N. SA a înstrăinat terenul către SC M.A. SNC Piatra Neamţ.
Contestatoarea a înştiinţat în scris pe cumpărător despre litigiul privind terenul în discuţie, acesta perfectând actul pe riscul său, iar după soluţionarea litigiului în apel, s-a trecut la punerea în executare a deciziei contestatoarea intrând în posesia terenului, dată la care s-a încheiat proces verbal de executare la care nu s-a făcut nici o obiecţiune.
În aceste condiţii, este cert că preluarea imobilului a fost abuzivă, recurentele fiind cumpărătoare de rea credinţă, situaţie în care în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 9 din Legea 10/2001 şi nu a dispoziţiilor art. 27 din aceeaşi lege.
Actele de înstrăinare succesive au fost întocmite cu rea credinţă, situaţie în care potrivit dispoziţiilor Legii 10/2001 sunt nule.
Nu poate fi reţinut ca fondat nici motivul privind depăşirea atribuţiunilor puterii judecătoreşti de către instanţă, deoarece obiectul litigiului l-a constituit cererea de restituire în natură a terenului şi nu o cerere de acordare a despăgubirilor băneşti, situaţie în care, cererea trebuia adresată şi soluţionată de instituţia implicată în privatizare.
În aceste condiţii, criticile formulate de această recurentă sunt nefondat şi recursul său urmează să fie respins ca atare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC N.T. SA Neamţ, se reţine că este lipsit de interes, deoarece prin hotărârea apelată s-a menţinut soluţia instanţei de fond în partea prin care acţiunea contestatoarei a fost respinsă faţă de ea.
Aşa cum este cunoscut, interesul este o cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune. De altfel, în doctrină s-a arătat că interesul reprezintă folosul practic şi imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.
Condiţia interesului este necesară nu numai în momentul formulării cererii de chemare în judecată, această cerinţă trebuie să fie dovedită ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanţii la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.
Pentru folosirea căilor de atac este necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate.
În speţă, acţiunea intimatei contestatoare a fost respinsă faţă de această recurentă, astfel că recurenta nu mai are interes, motiv pentru care urmează a se respinge recursul declarat de aceasta.
Faţă de aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de pârâte.
Intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentelor pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 900 Ron dovedite cu chitanţa anexată la fila 71 dosar, reprezentând onorariu pentru avocat.
Recurentele pârâte, fiind căzute în pretenţii ca urmare a respingerii recursurilor, urmează ca în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. să fie obligate să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 900 Ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.A. SNC Piatra Neamţ şi ca lipsit de interes recursul declarat de pârâta SC N.T. SA Piatra Neamţ împotriva deciziei civile nr. 33 din 3 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Obligă recurentele pârâte să plătească intimatei-reclamante C.E. suma de 900 Ron cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9223/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8417/2003. Civil. LG 10/2001. Recurs → |
|---|
